News Flash:

Cu ochii pe judetul Iasi

6 Octombrie 2004
815 Vizualizari | 0 Comentarii
Supraveghere preelectorala a Guvernului

Daca in ultimii patru ani vizita la Iasi a ministrilor constituia un adevarat eveniment, pana la sfarsitul acestui an astfel de lucruri vor deveni chestiuni de rutina. Ieri si astazi, la Iasi se afla Gabriela Coman, ministru secretar de stat in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptii (ANPCA). Mai mult, peste doua zile va sosi si Alexandru Athanasiu, ministrul Educatiei si Cercetarii. Scopul declarat al acestor vizite, care vor avea loc saptamanal, este, conform declaratiilor prefectului Spiridon Cretu, analizarea modului in care este aplicata politica Guvernului in teritoriu. "Astfel de vizite vor avea loc saptamanal, pana in luna decembrie. Ministrii vor veni in fiecare saptamana pentru a vedea cum este aplicata politica guvernamentala", a declarat ieri Spiridon Cretu, prefectul judetului Iasi. Daca ieri ministrul secretar de stat Gabriela Coman s-a aratat destul de grabita, astazi aceasta a programat mai multe vizite in teritoriu. Astfel, supravegherea preelectorala vizeaza mai multe localitati de pe raza judetului Iasi, unde functioneaza Centre de plasament si asistenta sociala. "Evaluam nevoile autoritatilor locale in raport cu aplicarea programelor guvernamentale in teritoriu. In ceea ce ma priveste, voi analiza situatia copiilor aflati in dificultate si aplicarea masurilor sociale", a precizat ieri Gabriela Coman. Totusi, ministrul va gasi in aceasta zi un mic timp de pauza, astfel incat a programat o conferinta de presa in cadrul careia, dupa cum a anuntat, va prezenta cateva concluzii preliminare.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017943 (s)

loading...