News Flash:

Culoare uniforma pe televizoare multicolore

14 August 2008
698 Vizualizari | 1 Comentarii
Culoare uniforma pe televizoare multicolore
Ororile ce au loc in aceste zile in Georgia sunt, in perceptia basarabenilor, copia fidela a celor din anul 1992, fie ca au avut loc in Caucaz, in Transnistria sau in oricare alta parte, dar neaparat acolo unde Rusia isi are interesele ei geopolitice. Mirarea cea mare consta, insa, in faptul ca dupa aproape doua decenii de, chipurile, constructie democratica, nimic nu s-a schimbat, asupra telespectatorului de rand continuand sa tabarasca agresiv aceeasi propaganda ruseasca, fie ca e vorba de canale tv rusesti, europene si uneori chiar romanesti. Grandioasa ofensiva de dezinformare este, insa, explicabila cand e facuta de jurnalisti rusi, care ne-au convins de-a lungul vremii ca pentru ei nu exista deontologie profesionala, ci doar front comun cu interesele tarii din care fac parte si absolut inexplicabil, cand e vorba, mai ales, de jurnalistii de la canalul Euronews (adevarat, rusi si ei), menit sa informeze corect si echidistant publicul european.

Or, tocmai de la acest canal (varianta in limba rusa) vedem si auzim cat de umana e Federatia Rusa, care dupa ce a incalcat flagrant legislatia internationala, ocupand cu tancuri si avioane o tara independenta si suverana, emite aproape cam la fiecare ora de zi sau de noapte fel de fel de actiuni, care ar putea usura soarta jertfelor propriului razboi de evidenta agresiune. Astfel, telespectatorului neavizat poate chiar sa i se imbuneze inima cand aude si vede (principalul!) ca Federatia Rusa a dislocat atatea si atatea spitale mobile, a trimis atatea si atatea ajutoare umanitare, a defalcat atatea si atatea miliarde de ruble doar pentru a-si acoperi crimele comise metodic, dupa un plan "copt" mai bine de 20 de ani la poalele Europei. Se speculeaza mai cu seama pe soarta copiilor pentru care Federatia Rusa, "mama plina de compasiune", dupa ce i-a aruncat pe drumuri si i-a facut orfani, a trimis atatea si atatea echipe de psihologi, iar tarul Putin, cocotat in fata camerelor de luat vederi, se ingrijora pana si de soarta scolilor din localitatile osetiene si abhaze, pentru care a si promis mijloace de refacere pana la inceperea anului scolar. Si toate acestea se intampla pe fundalul declaratiilor desucheate ale oficialilor rusi, inclusiv ale unor europeni, precum ca Saakasvili ar fi "un aventurier", "un lunatic" cu care Federatia Rusa refuza sa duca tratative. O, cata perfidie, cata lipsa de bun simt si de frica de Dumnezeu, cata culoare uniforma mai curge azi de pe ecranele multicolore ale televizoarelor democratice din Europa!, Europa, care prin inactiunea ei in drama georgiana pune la indoiala insasi conceptul de libertate a popoarelor, nemaivorbind de drepturile universale ale individului. Ce ar fi de inteles pentru noi, basarabenii de la marginea multravnitei Europe, in urma acestui razboi televizat si, din pacate, unilateral regizat, trecut cu senilele cuvintelor prin ranile noastre, netamaduite inca, la propriu si la figurat? Ca dreptatea glorificata de toti e la fundul marii, ca lupta pentru ea e sora cu moartea, ca "cel mare" are dreptul sa-l napastuiasca pe "cel mic", ca locul sub soarele tuturor ti-l poti dobandi doar tarandu-te in genunchi, ca slujba in jurnalism e departe de onestitate, corectitudine si echidistanta? Nu stim, e greu de gasit raspunsuri potrivite pentru sentimentele ce ne sfasie inimile in aceste zile. Un lucru e cert, insa: Georgia este astazi singura cu drama ei, asa cum am fost si mai suntem singuri si noi din anul 1992.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

silviu  | #40760
cred ca doamna a uitat ca presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, a fost cel care a inceput atacul in ziua deschiderii olimpiadei
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1956 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017625 (s)

loading...