News Flash:

Cum mancau pisicile zacusca

29 August 2007
1199 Vizualizari | 1 Comentarii
Emilian Marcu
Pe vremuri, (O, Doamne! Am ajuns sa spun, pe vremuri), impreuna cu o seama de anticomunisti importanti de astazi, atunci, se pare, dizidenti de marca (nu de Marcu), calatoream, in niste masini ponosite, scartaind din toate incheieturile, pe coclauri, in diverse "misiuni" de culturalizare a maselor. Era luna cartii la sate sau zilele cutarei sau cutarei reviste, zilele editurii sau zilele partidului si a conducatorului iubit (si de cei ce astazi sunt fosti dizidenti inflacarati). Pentru documentare se pot citi, din colectii, articolele de fond, multe semnate cu pseudonim, iar altele cu generosul nume: redactia. Doar listele de plata mai sunt, inca, martori fideli.
Ne intalneam, cel mai adesea, cu elevii claselor a V-a si a VI-a si cativa profesori, care asteptau ca pe ghimpi, sa vina ora cand sosea autobuzul sau trenul, oficialitatile locale si doi - trei tarani rataciti pe acolo sau doar curiosi, la culme, sa asculte cate ceva despre demolarea comunismului de catre dizidentii deghizati in scriitori sinceri si deschisi. Citeam ce aveam de citit, repede, intr-o clasa mirosind a motorina si a fum si pe fuga se trecea la partea a doua, parte atat de asteptata de musafiri. Acolo, frate, sa fi vazut dizidenta si anticomunism.

Falcile rozalii, gata-gata sa plesneasca de ura impotriva comunismului si a tovului, se puneau in activitate. Ba unii din invitati veneau cu sotiile, facute, cum -necum, scriitoare. Se practica, doar lucrau, multi din ei, la reviste. Tot pe asemenea criterii anticomuniste se scriau si cronicile (neaparat laudative) la cartile lor.
Si lectia de anticomunism se desfasura in clasa in care dimineata copiii rebegiti de frig, prost imbracati si adesea flamanzi, in miros de vin si de tuica de prune, de fripturi si de alte cele, trebuiau sa invete despre comunismul multilateral dezvoltat pe care il distrusesera tovarasii scriitori doar cu cateva ore mai devreme.
Sa te tii, neamule!
Cand orele erau inaintate si, de voie de nevoie, cheful se spargea, cativa dintre musafiri isi deschideau, tacticos, sacosele aduse, prudent, de acasa si adunau totul de pe masa, sub privirile curioase sau mirate ale gazdelor. Bucati de carne, borcane de zacusca, peste prajit si diverse salate isi gaseau, iute, locul.
"Am acasa niste pisici si le duc ceva bun de la lectiile de anticomunism si de dizidenta, sa inteleaga si ele cat este de greu", spunea cate unul in loc de scuza daca nu tacea malc.
Dar, jur ca nu prea am vazut pisici sa manance zacusca din borcane inca nedesfacute.
Dar mai stii, cu atata dizidenta in familie se putea orice!


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

cornel  | #17646
si acum e la fel. ce e mai grav ca si ]n presa sint destui plescari, care vineaza dineurile si/si mai iau si la pachet. Si eu sint jurnalist, chiar jurnalist profesionist, dar plescarii nu-mi pot fi colegi de breasla. de altfel pe multi i-am dat afara chiar eu, cind le eram redactor sef.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1274 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017579 (s)

loading...