Eveniment-Social

Cum s-a vindecat o cercetatoare romanca de cancer

Publicat: 23 feb. 2013
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum s-a vindecat o cercetatoare romanca de cancer
1

O cercetatoare romanca a incercat un tratamnet cu medicamentul pe care l-a studiat 10 ani si s-a vindecat de cancer. Românca Alexandra Carides, o cercetatoare stabilita în SUA, a beneficiat cu succes de tratamentul pe care l-a testat, în calitate de coordonator al studiilor clinice, timp de peste 10 ani. Astazi, ea se poate considera un om sanatos.

Neîncrederea românilor în studiile clinice este nejustificata, sustine Alexandra Carides (50 de ani), doctor în biostatistica în cadrul Universitatii Temple, din Philadelphia, SUA, si cercetator al companiei Merck. O spune însa nu doar din punctul de vedere al cercetatorului si al reprezentantului medical, ci si din perspectiva bolnavului, a pacientului cu cancer.

 Tratamentul pe care ea însasi l-a monitorizat pe parcursul ultimelor faze de testare, Emend a participat semnificativ la faptul ca astazi este un om sanatos, a povestit, saptamâna trecuta, specialista, aflata la Bucharest Forum Healthcare, o dezbatere despre problemele din sistemul sanitar românesc, organizata de Institutul Aspen, Adevarul Group si de compania de consultanta Link Resource.

Un diagnostic deloc surprinzator

În 2008, Alexandra Carides a fost diagnosticata cu cancer de endometru. Un diagnostic neasteptat, atât pentru ca ea se simtea perfect sanatoasa, nu avea nicio neplacere, nicio manifestare neobisnuita, cât si pentru ca sotul ei fusese, nu cu mult timp în urma, depistat si el cu o forma de cancer. Si care este
probabilitatea ca, într-un cuplu, ambii parteneri sa fie victime ale cancerului la o vârsta relativ tânara? Destul de mare, ar spune Alexandra Carides, din moment ce statisticile, specialitatea ei, arata ca riscul de a dezvolta o forma de cancer este de 1 la 4 la femei si de 1 la 3, în cazul barbatilor.

Nici forma de cancer cu care ea a fost diagnosticata nu ar trebui sa fie deloc surprinzatoare, cancerul de endometru fiind a patra forma de cancer pe parcursul vietii, ca frecventa, în România, tara ei de origine, si prima în SUA, tara unde locuieste astazi.

Tratamentul, foarte greu de suportat

Asadar, ea nu a privit cu dramatism acest diagnostic. De altfel, numai cei neinformati au o viziune fatalista si negativista atunci când vine vorba de cancer. Fiindca boala aceasta nu trebuie sa fie o condamnare la moarte, asa cum cred unii. 40% din cazurile de cancer pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viata sanatos. Iar în restul cazurilor, daca este depistat în faze incipiente sau chiar mai avansate, prin controalele periodice de rutina, asa cum s-a întâmplat în cazul Alexandrei Carides, cancerul poate fi învins.

„Medicul oncolog care m-a tratat a sugerat sa faca un tratament de chimioterapie care includea cisplatina, unul dintre cele mai agresive medicamente pentru cancer, în combinatie cu înca doi agenti chimioterapici. Planul era sa fac sase cicluri de chimioterapie cu tratamentul extrem de agresiv si astfel sa am cea mai buna sansa de a vindeca acest cancer“, povesteste Alexandra Carides, la mai bine de cinci ani dupa încheierea tratamentului.

Un asemenea tratament, mai ales daca este administrat si în doze mari, asa cum se prevede în ghidurile terapeutice pentru succesul chimioterapiei, este aproape insuportabil în mod obisnuit. El risca sa slabeasca atât de mult organismul pacientului, încât medicul este nevoit sa reduca dozele si, uneori, chiar sa întrerupa tratamentul. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care rata de succes a chimioterapiei poate sa scada.

„Imediat ce medicul mi-a prescris acest tratament, m-am gândit ca voi lua si Emend, pentru a tolera cât mai bine efectele chimioterapiei si pentru a creste astfel sansele de succes ale acesteia“, marturiseste Carides. S-a gândit cât de norocoasa este ca are privilegiul de a cunoaste atât de bine acest tratament „adjuvant“ si ca are atât de multa încredere în el, dupa ce l-a analizat nici mai mult, nici mai putin de zece ani.

    „În prezent, nu se considera ca am  nevoie de chimioterapie în viitorul apropiat sau îndepartat“, Alexandra Carides.

„Un aliat sigur“

Din 1998, Alexandra Carides lucreaza la testarea pre- si post-aprobare de catre autoritati pentru punerea pe piata a medicamentului Emend. Potrivit rezultatelor obtinute chiar de ea însasi, medicamentul are calitatea de a atenua efectele secundare ale chimioterapiei, astfel încât sa ajute la succesul tratamentului, prin excluderea riscului de întrerupere a acestuia.

„Am lucrat la toate studiile de analiza a medicatiei, trecând prin fazele a doua si a treia de testare, prin aprobarea de catre FDA (n. r. – Food and Drug Administration, adica agentia americana pentru controlul medicamentelor si alimentelor), în SUA, cât si de catre autoritatile internationale din toata lumea. Asa ca am stiut ca am un aliat sigur în lupta împotriva cancerului“, spune biostatisticiana.

Prima zi de chimioterapie

„Îmi amintesc perfect prima zi în care am primit chimioterapie“, se întoarce în timp Alexandra Carides. Pe durata tratamentului lunar, a locuit la niste prieteni, pentru ca îl facea la un spital din New York, iar casa ei este în Philadelphia. În cele 40 de minute de mers cu metroul se gândea la sansele de reusita ale tratamentului, îsi spunea ca trebuie sa faca parte din cei 67,7% din pacientii tratati cu chimioterapie care pot suporta agresivitatea si toxicitatea tratamentului, datorita adjuvantului pe care îl cunostea prea bine.

„Am intrat în camera de chimioterapie si am început sa primesc tratamentul: mai întâi hidratarea si apoi cisplatina, care, în doze ridicate, este cel mai agresiv dintre agentii chimioterapici. Au urmat infuziile (n. r. – administrarea intravenoasa) celorlalte doua tratamente. În total, prima zi de chimioterapie a durat în jur de opt ore.  Emendul l-am luat înainte de începerea infuziei. Apoi am luat din nou metroul, înapoi spre casa prietenilor mei, timp de 40 de minute“, spune specialista.

Ajunsa acasa, a luat o cina copioasa alaturi de prieteni si a dormit bine. Sprijinul moral oferit de prieteni si de familie a contribuit semnificatic la succesul tratamentului. Nu pare nimic neobisnuit decât pentru bolnavii de cancer, care au trecut prin tratamente agresive de chimioterapie. De obicei, primele cinci zile de terapie sunt extrem de problematice pentru pacienti, fiindca agentii terapeutici sunt atât de toxici, încât calitatea vietii scade considerabil: nu se mai pot odihni corespunzator, nu mai pot mânca, iar starea de greata si de voma îi împiedica sa mai duca o viata normala.

Pentru Alexandra Carides nu a fost deloc asa. Ea a putut sa mearga la serviciu pe tot parcursul celor sase cicluri de chimioterapie, cu exceptia zilelor ocupate efectiv cu tratamentul. „Acum, analizele sunt normale, asa ca portul (n. r. – un dispozitiv implantat în corpul bolnavului de cancer prin care este administrat tratamentul) a fost scos, ceea ce înseamna ca nu se considera ca am nevoie de chimioterapie în viitorul apropiat sau îndepartat“, spune cu speranta Alexandra Carides.

Adjuvantele, esentiale în succesul terapiei

Medicamentele adjuvante au rolul fie de a potenta efectul tratamentelor de baza, fie de a atenua efectele adverse ale acestora, astfel încât terapiile agresive sa fie mai usor de tolerat. În România, administrarea adjuvantelor, care îmbunatatesc calitatea vietii bolnavilor si care ofera o mai buna sansa de succes al tratamentului, este problematica, atrag atentia specialistii.

Atât în cazul cancerului, cât si în cel al hepatitelor, de exemplu, adjuvantele au un rol aproape la fel de important ca terapia de baza în succesul schemei de tratament.

„La noi în tara, adjuvantele nu sunt folosite corespunzator. Conform protocoalelor actuale, de exemplu, nu putem da decât o fiola de filgrastim (n. r. – stimulent al maduvei osoase, cu rol de a combate anemia, consecinta inevitabila a tratamentului hepatitelor) pe zi, timp de trei zile pe luna. Din aceasta cauza, scade eficienta tratamentului antiviral“, semnaleaza medicul primar de boli infectioase Adriana Motoc, de la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale „Victor Babes“ din Bucuresti.

În ceea ce priveste tratamentul adjuvant pentru atenuarea efectelor secundare date de chimioterapie, acesta asteapta de mai multi ani sa intre pe lista de medicamente compensate. Dar, cum aceasta lista nu a mai fost modificata din anul 2008, costul tratamentelor respective trebuie suportat, în continuare, de pacienti.

E bine sa participe România la studii clinice?

Participarea la studii clinice este benefica atât pentru pacienti, pentru ca ei au astfel acces la cele mai noi descoperiri, cât si pentru medici si pentru economia sistemului sanitar, spun specialistii. Companiile farmaceutice care au investit în studii clinice în România au adus în sistem, în 2012, 100 de milioane de euro, iar potentialul tarii noastre din acest punct de vedere este mult mai mare, ajungând la 300 de milioane de euro, potrivit Asociatiei Române a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM). Totusi, „sunt foarte multe lucruri care restrictioneaza cercetarea în toata Uniunea Europeana, ceea ce face ca numarul studiilor clinice sa scada. În prezent se iau masuri pentru schimbarea unei Directive Europene care, practic, pune piedici în realizarea cercetarilor“, a declarat prof. dr. Dragos Vinereanu, prorector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila“ din Bucuresti, în cadrul Bucharest Forum Healthcare.

Adauga un comentariu