News Flash:

Cum sa pierzi 8 milioane de Euro intr-o vara

12 Noiembrie 2008
771 Vizualizari | 0 Comentarii
Fathi Taher
• Fathi Taher, principalul finantator al Rapidului, si-a dat seama ca nu are nici un act pentru banii investiti in clubul giulestean si este decis sa renunte, pacalit de George Copos • Rapidul a facut inca un pas spre o desfiintare care se anunta extrem de apropiata • Intreaga conducere administrativa a demisionat si cum Taher si Copos nu ajung la o intelegere, urmatorul pas este falimentul


Fathi Taher este cu siguranta unul dintre cei mai dibaci oameni de afaceri din Romania. A facut zeci de milioane de Euro din afaceri cu statul si nu numai, intr-o perioada tulbure pentru toata lumea. Ce nu a stiut insa "saracul" Taher este ca nu trebuie sa intre in afaceri cu George Copos, fostul, actualul si viitorul patron al Rapidului.

Taher a crezut ca investeste repede 8 milioane de Euro in club si ca in cateva luni va deveni actionarul numarul unu in gruparea de sub Podul Grant. Surpriza mare insa: George Copos a trecut toate activele Rapidului, inclusiv baza Pro Rapid, pe numele lui Constantin Zotta, astfel ca Taher s-a trezit ca investeste in ceva abstract. Mai mult decat atat, omul de afaceri iordanian si-a dat seama ca nu are nici un act pentru sumele investite in club si ca acum nu mai poate decat sa astepte ca George Copos sa-i returneze acesti bani. De fapt, Fathi Taher s-a resemnat ca a luat o teapa de 8 milioane de Euro, dar spera in continuare ca George Copos sa-i returneze banii sau macar sa-i cedeze pachetul majoritar de actiuni in Giulesti. "8 milioane si ceva investiti numai la Rapid fara a face actele e mai mult decat buna-vointa, deci nu e vorba de suparare. Rapidul nu fuge din Romania, deci banii mi-i recuperez. Nici eu nu zic ca nu mai vreau, nici Copos nu zice ca nu mai vrea, deci nu e vorba de cearta. E o situatie foarte simpla si clara. E un actionar care tine Rapidul si el raspunde. E clar ca actionarul unic trebuie sa raspunda de club. Eu am ajutat cu banii, nu am facut nimic altceva. Am dat un cadou de opt milioane, nu sunt responsabil. Copos raspunde. Cred ca sunt sanse sa iau Rapidul in cateva zile, dar nu stiu ce se intampla cu baza de pregatire", a spus Fathi Taher la SportRo. Omul de afaceri iordanian a detaliat si a povestit cum George Copos a incercat sa il abureasca din nou, spunandu-i ca exista probleme cu baza de pregatire a giulestenilor. "Am vorbit cu Copos, nu era nimic mult de vorbit. Treaba este foarte clara, eu cand m-am oferit sa dau bani la Rapid nu eram ingrijorat daca facem acte sau nu. Lucrurile s-au impotmolit atunci cand ne-am dat seama ca e nevoie de mai mult timp decat am crezut. Lucrurile sunt putin incurcate. La baza ProRapid, la care trebuie sa facem documentele, pentru ca nu sunt acte de proprietate, constructia e facuta de cineva, terenul e al altcuiva", a adaugat el.



Faliment in Giulesti

In tot acest timp, Rapidul a facut inca un pas spre o desfiintare care se anunta extrem de apropiata. Intreaga conducere administrativa a demisionat si cum Taher si Copos nu ajung la o intelegere, urmatorul pas este falimentul. Constantin Zotta, Alexandru Bunea, Constantin Toma si Dragos Nedelcu au fost oamenii din conducerea clubului care si-au prezentat demisia ieri dimineata. Singurii oameni ramasi in conducerea giulestenilor sunt Nicolae Manea si Grigore Sichitiu, insa cei doi se ocupa mai mult de probleme tehnice. "Cu siguranta clubul va merge inainte. Jucatorii isi vor lua salariile, indiferent care va fi situatia. Va spun asta dupa ce am avut discutii cu domnii Toma si Copos. Demult voiam sa iau aceasta decizie si nu are legatura cu ce se intampla acum. De un an si ceva am avut discutii cu Copos, care m-a convins sa continui. Regret ca o sa ma despart de Rapid. Rapid e viata mea", a spus Constantin Zotta. George Copos s-a panicat la aflarea acestei vesti, dar tot a continuat sa joace teatru in telenovela pe care o joaca impreuna cu Fathi Taher, privind cedarea clubului. "Dupa cum stiti, vom avea o Adunare Generala si vom lua decizii in consecinta. Nu pot sa fac declaratii inainte de a ma intalni cu Taher. Domnul Taher a numit un Consiliu de Administratie si nu pot face aprecieri in ceea ce priveste activitatea CA. N-ar fi corect din partea mea sa vorbesc rau de un om care poate a venit cu bune intentii. Eu il astept, il astept in fiecare clipa. In 16 ani de cand sunt la Rapid nu a existat o astfel de situatie. Am avut niste performante, ma leaga multe lucruri de Rapid. Au fost si greseli si bucurii, sunt extrem de ingrijorat. Daca Taher va fi de acord, sunt si eu de acord sa dam publicitatii acest contract", a comentat Copos la GSPTV.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1920 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018192 (s)

loading...