News Flash:

Cum se împovărează populația unei comune Administrație la coada vacii

13 Iulie 2010
859 Vizualizari | 0 Comentarii
Mona Bujor (foto), primărița comunei Solești, ignoră cu desăvarșire Legea administrației publice locale, luand decizii unilateral, dar în numele populației, după cum o taie capul. In calitate de reprezentant legal al comunei, ea a contractat un credit bancar fără a a avea acordul Consiliului Local. Primărița doar a propus, în cadrul unei ședințe, introducerea pe ordinea de zi a unui punct privind contractarea unui împrumut, numai că, potrivit procesului verbal de ședință, proiectul nu a fost discutat și supus aprobării consilierilor locali. Cu toate acestea, meseriașa primăriță scoate din joben o hotărare de Consiliu Local, pe care o anexează cererii de creditare. Că administrația este la coada vacii în comuna Solești o demonstrează și modul de întocmire a documentelor. Primărița Mona Bujor și secretarul Dan Burghelea emit și semnează dispoziții cu același număr și aceeași dată, dar cu un conținut diferit, lucru care se poate numi fals în acte publice. Celor doi, însă, nu prea pare să le pese, din moment ce confundă suportul politic cu actul administrativ.
(Sursa: Obiectiv)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1414 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015566 (s)

loading...