News Flash:

Cum si ce vor invata elevii in anul scolar viitor

22 Aprilie 2001
895 Vizualizari | 0 Comentarii
•Liceenii vor avea mai putine ore pe saptamana, iar elevii de gimnaziu vor invata mai multa matematica, fizica si chimie

Incepand cu anul scolar 2001-2002, planul cadru se va modifica, intentia Ministerului Educatiei si Cercetarii fiind de a reduce numarul de ore saptamanal la licee. Astfel, liceeni vor avea maxim 30 de ore pe saptamana (sase ore pe zi) fata 34-36 de ore pe saptamana (sapte ore pe zi) cat erau pana acum. In principiu, la licee va scadea drastic numarul optionalelor, iar in gimnaziu se va invata mai multa matematica, fizica si chimie. In aria matematica si stiinte ale naturii se fixeaza in trunchiul comun cate patru ore de matematica la toate clasele gimnaziale, cate doua ore la fizica pentru clasa a VI-a, a VII-a si a VIII-a, cate doua ore la chimie - clasa a VII-a si a VIII-a, iar la biologie una-doua ore la clasa a V-a si cate doua ore la celelalte clase. Fata de vechiul plan de invatamant, care prevedea la gimnaziu, pentru disciplinele matematica, fizica, chimie si biologie, cate patru-sase ore la clasa a V-a, sase-opt ore la clasa a VI-a si sapte-zece ore la clasele a VII-a si a VIII-a, noul plan prevede mai multe ore pentru aceste discipline: cinci-sase ore la clasa a V-a, opt-zece ore la clasele a VI-a si a VII-a si noua-zece ore la clasa a VIII-a. De exemplu, un elev de clasa a V-a avea pana acum trei ore de matematica si una de biologie. Din toamna aceasta, elevii din clasele a V-a vor avea cate patru ore de matematica pe saptamana si doua ore de biologie. Elevii din clasele a VIII-a vor avea patru ore de matematica pe saptamana, doua de fizica, doua de chimie si doua de biologie. De asemenea, din anul scolar viitor, elevii din clasele a V-a, a VI-a si a VII-a vor avea trei ore de educatie fizica pe saptamana, fata de una-doua ore cate erau prevazute pana acum in planul cadru. In ceea ce priveste optionalele la clasele de gimnaziu, acestea vor fi prevazute distinct, fara a se preciza aria curriculara la care se vor distribui. Prin aplicarea noului plan cadru nu se depaseste numarul maxim de ore prevazut in vechiul plan decat la clasa a VII-a (30 de ore pe saptamana in loc de 29).

La licee scade drastic numarul optionalelor si creste numarul orelor de fizica

Noul plan cadru aduce noutati si pentru liceeni. La liceele de filologie apare in trunchiul comun o ora de religie la toate clasele. Insa, daca parintii refuza ca elevii sa urmeze orele de religie, vor alege pentru copiii lor o disciplina optionala in loc. Elevii din clasele a IX-a si a XI-a de la liceele de filologie vor face doua ore de educatie fizica pe saptamana in loc de una si vor mai avea in plus o ora de optionala. In ceea ce priveste numarul orelor de optionale, acesta a scazut drastic: trei ore pe saptamana in loc de noua la clasele a IX-a, cinci ore in loc de unsprezece la clasele a X-a, opt ore in loc de treisprezece la clasele a XI-a si zece in loc de saisprezece la clasele a XII-a. La liceele de matematica-informatica, fizica va castiga o ora la clasa a IX-a; se vor face cate doua ore de educatie fizica in loc de una la clasele a IX-a, a X-a si a XI-a. Se va mari numarul de ore la informatica/tehnologia informatiei: trei ore in loc de doua la clasa a X-a si patru ore in loc de doua ore la clasele a XI-a si a XII-a. In plus, la clasa a XII-a va aparea o ora de geografie. Si la acest profil va scadea numarul de optionale: la clasele a IX-a si a X-a, de la opt la doua ore pe saptamana, la clasa a XI-a de la zece la trei si la clasa a XII-a de la treisprezece la patru ore pe saptamana. Modificari vor fi si la liceele tehnologice cu profil mecanic: vor fi cate doua ore de educatie fizica la clasele a IX-a si a X-a si cate o ora de sport la clasele a XI-a si a XII-a. Dispar toate orele de la aria arte, dar va creste numarul orelor de tehnologii si aplicatii de la doua la patru ore pe saptamana la clasa a X-a, de la cinci la sase ore la clasa a XI-a. De asemenea, la liceele tehnologice cu profil mecanic va creste numarul orelor de fizica de la doua la trei ore pe saptamana la clasa a IX-a, la istorie de la o ora la doua ore pe saptamana la clasa a XII-a si va aparea o ora de geografie la clasa a XII-a.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1775 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019922 (s)

loading...