News Flash:

Cumpana in viata lui Stentel

15 August 1999
1330 Vizualizari | 0 Comentarii
•PDSR vrea demiterea lui Stentel •Ziua de 13 a fost cu ghinion pentru vicepresedintele Constantin Stentel •Consilierii PDSR au cerut eliberarea sa din functie •Propunerea acestora nu a intrunit o treime din numarul consilierilor •Saptamina viitoare, Stentel nu va mai scapa de minia PDSR •Presedintele Vladimir Tanasoiu este grabit in afacerea cu societatea Five Anchors Group SRL

Dezbaterile sedintei extraordinare a Consiliului Judetean au debutat, ieri, furtunos. Spiritele au fost incinse de rezultatele verificarilor efectuate de Controlul Financiar de Gestiune (CFG) la Directia de Administrare a Drumurilor Judetene (DADJ). In numai 18 luni, banii publici de sute de milioane lei au fost cheltuiti dupa voia directorului Silvian Ciuta, a vicepresedintelui Constantin Stentel, care a coordonat activitatea DADJ, si a unor consilieri judeteni : 47,6 milioane lei au reprezentat cheltuieli pentru decontarea notelor de plata din deplasari si cazari la Bucuresti, care s-au dovedit falsificate; cheltuielile inregistrate in evidenta contabila pentru autoturismul Espero au fost 436,6 milioane lei; acordarea nejustificata a sporului de drum, in suma de 278,8 milioane lei, fara avizul de specialitate al serviciului salarizare al CJ; plata personalului angajat fara aprobarea ordonatorului de credite, inregistrindu-se un prejudiciu de 93,4 milioane lei etc".
Un alt punct incendiar al sedintei l-a constituit asocierea CJ cu societatea Five Anchors Group SRL. In ambele cazuri, consilierii au "cintat" in functie de interese.

Ieri, o pisica i-a jucat feste lui Stentel

Asa cum era de asteptat, prezentarea notei de constatare a CFG in plenul CJ a stirnit reactiile de rigoare. Cei mai virulenti s-au vrut a fi consilierii PDSR, prin vocea consilierului Corneliu Rusu Banu. In interventia sa, Banu a mentionat ca "in controlul realizat la DADJ anul trecut de CFG nu au fost descoperite aceste nereguli desi existau. De aceasta situatie se face vinovata conducerea CJ, care nu a fost suficient de exigenta. Aceasta a tolerat anumite lucruri la DADJ si a favorizat folosirea masinilor directiei de unii consilieri, in mod abuziv". Dupa aceasta expunere, au urmat propunerile care au declansat razboiul parerilor. Consilierul Rusu Banu a considerat necesar ca presedintele Tanasoiu sa fie atentionat pentru lipsa de exigenta in conducerea CJ. De asemenea, a propus ca: "vicepresedintele Constantin Stentel, care a avut in subordine DADJ, sa fie eliberat din functie; consilierii judeteni care au folosit masinile directiei , in interes personal, sa returneze banii; in conditiile in care se dovedeste ca acestia au comis abuzuri, devin incombatibili cu calitatea de consilieri si in consecinta sa-si dea demisia".

Consilierii se joaca de-a barbatii

Atacul consilierilor judeteni s-a produs in functie de interesele fiecarui partid.
Victor Petrescu - independent: "Sedinta a fost umbrita de aceasta situatie. Imi permit sa completez propunerile consilierului Rusu Banu: controlul la DADJ trebuie continuat; de asemenea, se impun masuri de recuperare a banilor cheltuiti nejustificat de unii consilieri".
Dupa aceasta interventie, in jurul orei 12.30, consilierul Victor Condurache a suferit o criza de inima. Primul ajutor a fost acordat de consilierul Vasile Astarastoaie, care a dat diagnosticul de fibrilatie supraventriculara. Condurache a fost internat la Spitalul Parhon, sectia de cardiologie.
Evitind a discuta aspectele de care se face raspunzator directorul Silvian Ciuta (care este suspectat ca ar fi trecut la PDSR), consilierul Dumitru Radauceanu - PDSR a afirmat ca "trebuie sa ne facem curat in casa noastra. Deocamdata, aceasta curatenie este facuta de ziare. De aceea, sa curatam locul si apoi sa luam masuri".
Gabriel Fratila - PNR: "consilerii implicati la DADJ sa fie nominalizati".
Uitind ca a uzitat de autoturismul Espero, in vizita intreprinsa in Italia, Florin Cercel - PNL a expus o lectie de moralitate.
Bogdan Davideanu - PDSR: "Daca Stentel ar fi dat dovada de barbatie si-ar fi dat demisia. La noi, se arunca toata vina pe un sofer".
Emil Stratan- PNL: "Vreau sa fiu barbat astazi. Pentru deplasarile efectuate, am sa-mi platesc benzina".
Adrian Girlea- PNL: "Eu nu am sa fiu barbat ca domnul Stratan. Nu voi da nici un ban inapoi. Comisia mea a facut treaba, a adus la buget 7 miliarde din privatizare".

Stentel a bilbiit-o

In fata acuzatiilor aduse privind dezastrul inregistrat la DADJ, vicepresedintele Constantin Stentel nu a reusit decit sa bilbiie o explicatie, care nu a fost inteleasa de nimeni.
Referitor la eliberarea sa din functie, grupul PDSR din CJ a hotarit sa promoveze, in sedinta de saptamina viitoare, procedurile legale.
Potrivit Legii administratiei publice locale, "eliberarea din functie a presedintelui si a vicepresedintilor se poate face de catre consiliul judetean, la propunerea a cel putin o treime din numarul consilierilor, daca sint intrunite cerintele prevazute de lege si numai cu votul a doua treimi din numarul consilierilor in functie".
Singura concluzie conturata din toate discutiile purtate a fost continuarea verificarilor la DADJ.

CJ are parte de promisiuni

In ciuda pledoariei favorabile a presedintelui Vladmir Tanasoiu, care a lasat impresia unei grabe, asocierea in participatiune a CJ cu firma Five Anchors Group SRL a fost aminata.
Conform contractului, deja semnat de presedintele Tanasoiu, CJ este obligat sa puna la dispozitia partenului sau un teren in suprafata de 6.269 metri patrati, situat in strada Codrescu nr. 6. Taxele si impozitele urmeaza a fi achitate tot de CJ. Valoarea terenului a fost expertizat la 39,27 USD/metru patrat, din care se va scade 15 USD/metru patrat pentru demolare. In prezent, pe acest teren se afla niste constructii, care vor fi demolate tot de CJ. Din aceasta afacere, CJ nu va cistiga decit 4 case.
Potrivit punctelor de vedere exprimate de consilieri "aranjamentul financiar nu este avantajos pentru CJ. Noi dam terenul si nu primim decit promisiuni". Din aceasta cauza, alesii s-au invoit sa reia discutiile, saptamina viitoare, cind se va efectua o noua expertizare a terenului si cind se vor propune modificari la contract.
Chiar daca a fost semnat, fiind vorba de angajarea patrimoniului public, contractul de asociere va intra in legalitate in momentul aprobarii plenului CJ, cu votul a doua treimi din numarul consilierilor.
Marcela DONCIU
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2029 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016952 (s)