News Flash:

Cursa contra-cronometru pentru echipa de rugby

30 Septembrie 2006
846 Vizualizari | 0 Comentarii
• Poli Agro Iasi - Stiinta Petrosani, in etapa a IX-a a Seriei a doua din Divizia Nationala de rugby • Partida se va disputa in aceasta dimineata, cu incepere de la ora 10.00 • Pentru a mai pastra sanse, chiar si teoretice, la calificarea in play-off, iesenii trebuie sa invinga cu bonus pe Stiinta Petrosani, ultima clasata in ierarhia interna


In penultima runda a Diviziei Nationale de rugby, gruparea ieseana Poli Agro va primi vizita echipei Stiinta Petrosani, intr-o partida care ar trebui sa fie un simplu antrenament cu public pentru trupa lui Constantin Verives. Cum petrosanenii sunt clasati pe ultimul loc in ierarhia interna si cum Poli Agro are nevoie de victorie cu bonus pentru a mai spera la calificarea in play-off, este de asteptat ca jucatorii din Agronomie sa zburde pe teren si sa obtina un succes facil. De acest lucru este convins si antrenorul Constantin Verives, care a recunoscut insa ca echipa ieseana mai are sanse minime sa se califice in play-off. "Intalnim o echipa tanara, dar care nu a castigat nici un meci pana acum in acest sezon. Le-am cerut baietilor sa trateze meciul cu maxima seriozitate, ca sa nu patim la fel ca in jocul de acasa cu Petrom Timisoara. Chiar daca mai avem sanse doar teoretice la calificarea in play-off, ne vom bate pana la capat pentru a realiza aceasta performanta. E drept insa ca va fi foarte greu sa depasim mai vechea noastra rivala, Farul Constanta", a declarat antrenorul Poli Agro Iasi, Constantin Verives. Pentru a reusi calificarea in play-off, rugbistii ieseni trebuie sa castige cu tot cu bonus in fata Stiintei si sa spere ca Farul se va impiedica in cele trei meciuri pe care le mai are de disputat in faza grupelor, cu tot cu restanta cu Remin Baia Mare. Inaintea meciului de astazi, Poli Agro Iasi ocupa locul 4 in Seria a II-a, cu 14 puncte, cu 5 mai putin decat Farul Constanta, ocupanta locului 3, ultima pozitie care duce in play-off-ul Diviziei Nationale de rugby. Echipa din Petrosani ocupa ultimul loc in ierarhia interna, cu 8 infrangeri categorice in cele 8 partide disputate. Meciul dintre Poli Agro Iasi si Stiinta Petrosani va fi arbitrat de Daniel Boldor, ajutat de judecatorii de margine Aurel Spiridon si Vasile Olaru. In afara partidei de la ora 10.00 de pe Stadionul Sandu Ville Gorun, in runda a IX-a a Seriei a doua din Divizia Nationala, mai sunt programate partidele Farul Constanta - Contor Zenner Arad si Remin Baia Mare - Petrom Timisoara.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1869 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022998 (s)

loading...