News Flash:

Cursuri de perfectionare pentru dascali

8 Martie 2004
1146 Vizualizari | 0 Comentarii
Cadrele didactice din invatamantul preuniversitar care doresc sa se puna la zi cu noutatile din materia pe care o predau si cu ultimele metode de predare vor putea, in curand, sa participe la cursuri de perfectionare la Universitatea "Al. I. Cuza". In baza documentatiei depuse de universitari, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) a acreditat Programul universitar de perfectionare a personalului didactic din invatamantul preuniversitar al Universitatii "Al. I. Cuza". Din cate a precizat prof. univ. dr. Constantin Salavastru, prorector cu activitatea metodico - didactica al Universitatii, pentru a demara cursurile, institutia de invatamant superior va trebui sa incheie un contract cu Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, iar in urma acestui contract MECT ar putea subventiona, macar partial, costurile derularii acestui program. "Pana acum, cursurile de perfectionare aveau loc la Casa Corpului Didactic, insa cu multi profesori ai nostri. Acum, cursurile vor avea loc chiar la noi. Ramane ca fiecare facultate sa stabileasca metodologia proprie de organizare a acestor cursuri. In functie de subventia MECT, vom vedea daca aceste cursuri vor fi gratuite sau cu taxa", a afirmat prorectorul Salavastru.
(D.P.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1408 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019079 (s)

loading...