News Flash:

Cursuri pentru combaterea SIDA

6 Iulie 2004
1423 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri au inceput cursurile Scolii de Vara in domeniul HIV/SIDA, proiect organizat de Fundatia "Alaturi de Voi" Romania cu sprijinul altor institutii si finantat de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, TBC si Malariei. Aflata la a treia editie, Scoala de Vara are ca tema "Educatie + Implicare = Prevenire HIV/SIDA?", cursurile desfasurandu-se in incinta Hotelului Astoria. Actiunea are ca scop dezvoltarea abilitatilor profesionale de lucru in domeniul HIV/SIDA a celor 120 de participanti. Din randul acestora fac parte atat profesionisti (asistenti sociali, psihologi, sociologi, medici, asistenti medicali), cat si studenti la facultatile de profil din intreaga tara. Scoala de Vara contine doua module, urmand a fi dezbatute intr-o prima faza programele de educatie in prevenirea transmiterii HIV iar apoi strategiile in dezvoltarea programelor comunitare. In Romania, adolescentii reprezinta categoria cea mai afectata de acest sindrom, preventia fiind cea mai importanta masura care trebuie adoptata. "Este necesar sa dam dovada de compasiune. Estimarile arata ca in lume exista peste 60 de milioane de persoane bolnave de SIDA, 23 de milioane au murit in urma acestei boli, zilnic inregistrandu-se 17.000 de noi cazuri de imbolnaviri", a declarat Lindi Endicott, coordonator din partea SUA a programelor internationale si de educatie in domeniul sanatatii.
Alex PALADE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1450 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018062 (s)

loading...