News Flash:

Cursuri si examene cu calificative pentru doctoranzi

28 August 2005
1293 Vizualizari | 0 Comentarii
Doctoranzii vor trebui sa mearga la cursuri iar la sfarsitul anului universitar trebuie sa sustina examene similare cu cele din facultate. In primul an de specializare postuniversitara, doctoranzii vor studia patru cursuri doctorale si vor fi notati cu calificative. Dupa promovarea examenelor din programul de pregatire universitara avansata, candidatul va sustine un proiect ce cuprinde ideile principale ale temei sale de cercetare. Оn urma promovarii acestuia, doctorandul va оncepe programul de cercetare stiintifica, care are o durata de doi ani de studii. Pana la sfarsitul saptamanii viitoare, fiecare facultate a Universitatii Al. I. Cuza poate aduce imbunatatiri la aceste prevederi elaborate de Biroul Senat al institutiei de invatamant. Universitatea ieseana scoate la concurs in acest an 268 locuri la buget pentru cei care vor sa devina doctori in stiinta. "O noutate оn proiectul noului regulament de doctorat o reprezinta prevederile ce vizeaza asigurarea calitatii. Astfel, cursurile, seminariile si lucrarile practice nu pot relua discipline sau teme oferite deja anterior. Temele vor fi inovative, оncurajandu-se multidisciplinaritatea", a declarat Dumitru Oprea, rector la Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi. Dupa noul regulament, cursurile doctorale vor fi organizate de fiecare facultate in parte, pe mai multe module care corespund ariei de cercetare. Nu este obligatoriu ca doctorandul sa aleaga toate cele patru cursuri din domeniul sau de activitate. Spre exemplu, un absolvent care se inscrie la un doctorat pe specializarea fizica va trebui sa aleaga doar doua cursuri de fizica, celelalte doua cursuri pot fi luate la alegere de la alte facultati. Inscrierile la examenul de doctorat au loc in perioada 5 - 17 septembrie, iar probele vor avea loc intre 21 si 24 ale aceleiasi luni.
Cerasela APOSTU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1794 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017880 (s)

loading...