News Flash:

Cuza, in clasamentul universitatilor europene

5 Noiembrie 2007
1173 Vizualizari | 0 Comentarii
Cuza in clasamentul universitatilor europene
• Grupul Coimbra a facut o invitatie Universitatii Cuza de a participa la o clasificare a unitatilor de invatamant superior europene • Studiul va fi realizat pe un esantion de 200 de universitati din toata Europa si se bazeaza pe chestionare ample aplicate mai multor servicii din cadrul acestora • Cel mai amplu sondaj realizat printre studentii de la Universitatea Cuza, intitulat "Student la Cuza", va fi prezentat pe 15 noiembrie • "Rezultatele vor releva opinia studentilor de la Cuza despre activitatea cadrelor didactice si a secretariatelor, dotarile universitatii, camine, biblioteci, reprezentantii studentilor, taxe, burse si Procesul Bologna", a precizat Dumitru Oprea, rectorul Universitatii Cuza

Universitatea Alexandru Ioan Cuza participa la un proiect de clasificare a universitatilor. Odata cu intrarea in prestigiosului Grup Coimbra, Universitatea Cuza a fost invitata sa ia parte la clasificarea unitatilor de invatamant superior europene. Studiul va fi realizat pe un esantion de 200 de universitati din Europa si se bazeaza pe chestionare ample aplicate mai multor servicii din cadrul acestora. "Prin acest studiu, Grupul Coimbra isi propune nu doar realizarea unei ierarhizari a universitatilor europene, ci o mai buna clasificare a tipurilor de institutii in functie de accentul pe care il pun pe didactic, cercetare, teorie, practica sau centrarea pe studenti. Toate departamentele lucreaza la acest proiect si se aduna date concrete de genul articolelor stiintifice publicate pe domenii", a declarat Dumitru Oprea, rectorul Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Se doreste ca prin analiza invatamantului superior sa se realizeze o mai buna organizare a mobilitatilor internationale, cat si cresterea transparentei din cadrul universitatilor. Primele formulare care au fost transmise deja mai multor servicii din universitate, cercetare, didactic sau acte de studii, vor fi centralizate la sfarsitul lunii noiembrie. Rezultatele preliminare vor fi date publicitatii in februarie 2008. Un sistem asemanator, intitulat Clasificarea Carnegie, functioneaza de mai multi ani in Statele Unite al Americii.

Barometrul "Student la Cuza"

Cel mai amplu sondaj realizat printre studentii de la Universitatea Cuza, intitulat "Student la Cuza", va fi prezentat pe 15 noiembrie. Barometrul de opinie a vizat intervievarea a peste 7000 mii de studenti si s-a desfasurat pe o perioada de sase luni de zile. "Anul trecut, am facut sondajul pe un esantion de aproximativ 700 de studenti, iar anul acesta am crescut numarul studentilor chestionati la peste 7000. Rezultatele vor releva opinia studentilor de la Cuza despre activitatea cadrelor didactice si a secretariatelor, dotarile universitatii, camine, biblioteci, reprezentantii studentilor, taxe, burse si Procesul Bologna", a precizat Dumitru Oprea. Cele mai frecvente intrebari din acest chestionar se refera la cursuri si seminarii, dotarea salilor de cursuri sau camine. Acest studiu a fost coordonat de doua cadre didactice si doi studenti din cadrul universitatii, Gabriela Irimescu si Adrian Lupu, respectiv Cosmin Apostol si Mihaela Vasiliu. Raportul final al barometrului va include si o sectiune speciala de comparare a rezultatelor de anul acesta cu cele de anul trecut. Barometrul de anul trecut a relevat nemultumiri ale studentilor legate de lipsa aparaturii didactice, neimplicarea studentilor in cercetare sau numarul insuficient al locurilor de cazare. In schimb, acestia au fost multumiti de serviciile Bibliotecii Central Universitare, de activitatea cadrelor didactice sau de faptul ca au ales sa studieze la Cuza.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1733 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021485 (s)

loading...