News Flash:

Datorii monstruoase catre bugetul de stat

29 Ianuarie 2003
1178 Vizualizari | 0 Comentarii
•In 2002, valoarea debitelor agentilor economici catre bugetul de stat a crescut cu aproximativ 45% fata de nivelul datoriilor acumulate in anul 2001 •Reprezentantii fiscului acuza legislatia •Masuri de redresare economica

Datoriile acumulate la bugetul de stat de catre agentii economici din judetul Iasi, pe parcursul anului trecut, au ajuns la valoarea de peste trei mii de miliarde lei, in crestere cu aproximativ 45% fata de nivelul datoriilor acumulate in aceeasi perioada a anului 2001. Astfel, conform raportului intocmit de catre reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi, cele mai mari debite au fost inregistrate la obligatia de plata a taxei pe valoare adaugata, cuantumul debitelor inregistrate in acest caz fiind de 1.337 miliarde lei, din care peste 500 miliarde lei reprezinta majorari si penalizari de intarziere. Sume asemanatoare se inregistreaza si in cazul impozitului pe profit, unde valoarea debitelor depaseste cu mult 400 miliarde lei, al accizelor - la care agentii economici au debite - de 410 miliarde lei, precum si la impozitul pe salarii, in cazul caruia valoarea datoriei catre stat este de 388 miliarde lei.

Acuzatii

"Aceasta crestere a valorii debitelor catre bugetul de stat este cauzata, in primul rand, de legislatie, care, de cele mai multe ori, permite agentilor economici evitarea achitarii obligatiilor catre stat", a declarat, in cursul zilei de ieri, Maria Taran, purtatorul de cuvant al DGFPJ Iasi.
Punctul de vedere al reprezentantilor fiscului este sustinut si de catre specialistii in domeniu, care scot in evidenta si impozitarea excesiva a economiei romanesti. "Eu am precizat de foarte multe ori ca romanii trebuie sa faca fata prea multor obligatii de natura fiscala. Orice ai vrea sa faci, trebuie sa achiti un impozit. Dupa parerea mea, economia romaneasca este impozitata in exces, astfel incat este aproape imposibil sa nu ramai dator", a explicat Vasile Cocris, decanul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi.

Masuri de redresare

Conform ultimelor date furnizate de catre Directia Judeteana de Statistica (DJS) Iasi, in cursul anului trecut, economia judetului a inregistrat o scadere de aproximativ 8%, lucru care se reflecta mai ales in industrie. "In general, pe parcursul anului trecut, economia judetului Iasi a inregistrat un curs descendent, cea mai afectata ramura fiind industria, una dintre probleme fiind lipsa comenzilor si concurenta acerba de pe piata. Dupa parerea mea, cel putin din punct de vedere economic, am intrat intr-un fel de cerc vicios din care cu greu vom putea iesi", a declarat Gheorghe Chirila, directorul general al DJS Iasi.
Reamintim ca acest aspect a fost luat in consideratie si de catre autoritatile locale, care au luat initiativa de a forma un Consiliu Consultativ de Dezvoltare Economica la nivelul judetului Iasi, structura care se vrea a fi un parteneriat intre autoritatile locale si agentii economici cu potential de dezvoltare economica, la care se vor adauga specialisti si experti din diverse domenii, dupa cum a afirmat, in urma cu doua zile, prefectul Neculai Apostol.
Craita POPA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1588 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018392 (s)

loading...