News Flash:

Daune de 20 de miliarde pentru nerespectarea unui contract

5 Februarie 2002
970 Vizualizari | 0 Comentarii
•Firma Doconex SA Iasi a castigat in instanta un proces prin care a obligat o societate germano-romana, cu sediul in Bucuresti, sa-i plateasca daune in valoare de 20 miliarde de lei
•Societatea Stump CCCF Foraje SRL Bucuresti a fost acuzata ca nu si-a respectat obligatiile contractuale pentru executarea unor lucrari de reabilitare si consolidare a drumului national (DN 28) Strunga - Iasi

In urma unui proces in instanta, care s-a intins pe parcursul a mai bine de doua luni de zile, o firma din Iasi a reusit sa dea o grea lovitura unei societati din Bucuresti, obligand-o pe aceasta sa plateasca daune materiale de peste 20 miliarde de lei. Judecatorii Curtii de Apel Iasi au admis recent actiunea formulata de catre reclamanta SC Doconex SA Iasi, reprezentata de directorul general Stefan Dobrovolschi, si a obligat firma Stump Foraje SRL Bucuresti la plata sumei de 20 miliarde de lei, cu titlu de pret si penalitati. La finalul procesului, judecatorii au mai obligat firma din Bucuresti sa achite iesenilor 10,3 milioane de lei, reprezentand cheltuielile de judecata. Razboiul dintre cele doua societati a inceput in cursul anului 2000, cand intre cele doua parti s-a incheiat un contract pentru executia in subantrepriza a lucrarilor de reabilitare si consolidare a drumului national (DN 28) Strunga - Iasi. Contractul a fost incheiat pe data de 19 ianuarie 2000, iar in baza acestuia SC Doconex a executat la obiectivul amintit mai multi piloti prin lucrari de forare, intre 5 si 15 metri adancime, cantitatea totala fiind de 49.436 metri liniari. Parametrii tehnici si calitativi impusi de beneficiarul lucrarilor au fost respectati cu strictete, insa, la solicitatea platii, acesta a refuzat sa plateasca banii, conform contractului incheiat. Mai mult decat atat, firma din Bucuresti a inceput chiar sa conteste valoarea lucrarilor. "Pe data de 14 martie 2001, s-a atras atentia asupra prejudiciului cauzat firmei Doconex, insa notificarile noastre au ramas fara nici un rezultat concret. Sperand intr- rezolvare pe cale amiabila a situatiei ivite, s-a incercat in repetate randuri prin mai multe deplasari la Bucuresti si printr-o vasta corespondenta, sa se obtina incasarea sumelor cuvenite, insa fara folos", au afirmat reprezentantii firmei Doconex Iasi.
Ba, mai mult, la sfarsitul lunii mai 2001, cei din Bucuresti nu s-au prezentat nici la concilierea ceruta de catre ieseni, printr-o scrisoare. Astfel, directorul general al firmei Doconex, Stefan Dobrovolschi, in calitate de subantreprenor, a actionat in judecata societatea germano-romana de constructii Stump Foraje SRL Bucuresti, primul termen de judecata fiind stabilit pe 26 noiembrie 2001. Inaintea judecatii, conform procedurii legale, instanta a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru, la suma de 214,4 milioane de lei, silind societatea ieseana sa ceara un termen de cateva luni. Cu toate acestea, judecatorii i-au dat dreptate firmei Doconex.
"Neplata integrala si la termen a lucrarilor executate in baza acelui contract a condus la o efectiva lipsa de lichiditati in casieria firmei Doconex si a generat inregistrarea de datorii catre furnizori, plus neplata la timp a salariilor", au declarat reprezentantii firmei iesene intr-o plangere adresata justitiei. La termenele de judecata de la Iasi, firma germano-romana Stump CCCF Foraje SRL Bucuresti, specializata in lucrari de fundatii, a fost reprezentata de directorul tehnic Mircea Paraianu si de directorul comercial Adriana Petrescu. Societatea din Capitala are in prezent posibilitatea de a ataca decizia instantei superioare iesene, cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2137 (s) | 24 queries | Mysql time :0.036525 (s)

loading...