News Flash:

De ce comunistii vor Chisinaul inapoi?

1 Iulie 2008
698 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce comunistii au pierdut in alegerile locale generale din iunie 2007 capitala Republicii Moldova si doua treimi din administratiile raionale, Vladimir Voronin, comunistul-sef, tot el sef al statului, nu conteneste sa urzeasca planuri pentru a-si redobandi feudele politice. Astfel, administratiile locale constituite din coalitii democratice sunt supuse unui asediu continuu din partea institutiilor centrale ale statului aflate totalmente sub controlul liderului comunist care priveste cu frica la viitoarele alegeri parlamentare din primavara lui 2009. Gandul ca poate pierde Republica Moldova ii provoaca cosmaruri. Nu e vorba doar de responsabilitatea ce ii revine in misiunea de mentinere a Basarabiei in calitate de ostatic al intereselor rusesti in regiune si de rolul de ghimpe otravit in coasta Romaniei. O miza mare sunt si capitalurile uriase gramadite in umbra puterii politice de catre feciorul sau si de catre clanurile profitoare. Avand la indemana justitia, institutiile de forta si o impresionanta cohorta de structuri mediatice, Voronin santajeaza, ataca si dezbina segmente ale coalitiilor democratice, inregimentandu-le intereselor sale.

De cativa ani, structura politica cea mai fidela comunistilor este Partidul Popular Crestin-Democrat, condus de Iurie Rosca. In schema lui Voronin, PPCD indeplineste, alaturi de Partidul Democrat al lui Dumitru Diacov, rolul de "opozitie constructiva". Asta pentru ochii europenilor pretentiosi. Pentru treburi casnice, aceste partide servesc drept bata pentru a lovi in adevaratii concurenti politici ai comunistilor. In schimbul acestui rol, Rosca s-a ales cu o televiziune luata cu sila de la municipalitatea Chisinaului si cu dosarele "Cubreacov" si "Proprietatea" conservate. Deja la cateva luni de la constituirea in iunie 2007 a Coalitiei democratice in Consiliul Municipal Chisinau, "crestinii" lui Rosca au si trecut de partea comunistilor.
Dar gaura produsa nu a fost suficient de mare pentru a scufunda fragila ambarcatiune democratica, Voronin fiind nevoit sa "creasca" si sa "educe" alti transfugi si tradatori ai democratilor. In aceasta postura s-a potrivit de minune unul dintre liderii Partidului Social Democrat, Eduard Musuc, un tanar om de afaceri venit in politica in toamna anului 2006 direct din penitenciarul preventiv al Ministerului de Interne, unde a stat inchis patru luni la comanda lui Voronin, conform propriilor declaratii. Aura de "mucenic" si de "martir al regimului comunist" i-a adus anonimului politician o performanta de doua mandate in Consiliul Municipal Chisinau. Fara aceasta "aura" Musuc nu ar fi luat nici un mandat. Acceptat in Coalitie dupa indelungate targuri si dupa ce a obtinut pentru partidul sau mai multe posturi in Primarie decat mandatele pe care le are in Consiliu, Musuc, impreuna cu nationalistii rusi, au transformat in circ sedintele Consiliului Municipal conduse de liberalul Mihai Ghimpu. In cele din urma lucrurile s-au limpezit si Musuc a trecut pe fata de partea celora care au "trudit" din greu aproape un an de zile pentru destramarea coalitiei democratice.
In intelegere cu comunistii, crestin-democratii, crestin-umanistii si nationalistii rusi, social-democratii lui Musuc au format o noua majoritate, desi cele doua mandate in Consiliu nu-i permit sa faca altceva decat jocul monstruoasei coalitii, lucru care se intampla deja. Cu votul ei a fost demis din functia de presedinte al Consiliului Municipal liberalul Mihai Ghimpu si inlocuit cu social-democratul pro-comunist, Eduard Musuc. Imediat dupa aceasta isprava, Musuc este invitat la palatul prezidential si uns in functie de presedintele Voronin, care refuzase anterior orice intalnire cu administratia Chisinaului si cu primarul Dorin Chirtoaca. Astfel, sarcina pusa de Voronin intr-o emisiune difuzata la 30 mai 2008 de una dintre televiziunile pe care le controleaza si anume: compromiterea primarului liberal Dorin Chirtoaca, organizarea unui referendum de revocare a lui din functie si luarea sub control a tuturor parghiilor de gestionare a treburilor municipiului, pare sa-si fi inceput realizarea.
In aceste conditii, echipa liberala a lui Mihai Ghimpu si-a anuntat trecerea in opozitie. Ea va monitoriza comportamentul majoritatii pro-comuniste si va organiza apararea Primarului general Dorin Chirtoaca care se bucura de sprijinul liberal-democratilor si al consilierilor Aliantei Moldova Noastra, condusa de Serafim Urecheanu.
Toate acestea se intampla pe fundalul unor majorari de preturi si tarife, care scad vertiginos capacitatea de cumparare a locuitorilor capitalei si nu numai. In fiecare zi, in centrul civic al Chisinaului au loc manifestatii spontane ale diferitor grupuri sociale afectate de saracie. Aici ambitiile lui Voronin de a pune mana cu orice pret pe Primaria capitalei ar putea sa se confrunte cu supararea cetatenilor ajunsa la limita rabdarii, care s-au saturat de jocurile de culise ale guvernarii comuniste. Este de asteptat ca dupa o vara fierbinte Chisinaul va intra intr-o toamna politica incandescenta.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1890 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018972 (s)

loading...