News Flash:

De ce te omoara ridicatul din pat?

3 Septembrie 2010
970 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca preocuparile tale de zi cu zi nu implica wrestlingul cu aligatorii, iar in timpul liber nu esti un fan al zborului cu parapanta, parasutismului, raftingului pe rauri salbatice sau bungee jumpingul, probabil gandesti ca duci o viata relativ lipsita de pericole.

Probabil o dimineata obisnuita presupune stingerea alarmei, un dus caldut, un mic dejun pe fuga si condusul spre munca. Ai fi insa surprins sa afli cati oameni se ranesc ducand la indeplinire aceste simple activitati, unii chiar mortal. Din statisticile la nivel international reiese insa ca oamenii se ranesc mai mult in casa decat in afara ei.

Tocmai de aceea, QualityHealth a intocmit o lista a celor mai riscante activitati din casa si de langa casa, ce te pot tine in concediu medical sau ajuta membrii familiei sa incaseze asigurarea ta de viata.

Sculatul din pat Cine ar fi crezut ca si prima activitate din zi e atat de periculoasa? Statisticile arata insa ca circa 130 de oameni mor anual cazand din pat.

Dupa cum au calculat cercetatorii, practic ai o sansa din 20.000 sa cazi din pat si sa-ti fracturezi craniul atat de rau incat sa iti iei adio de la aceasta lume. Si tie, caruia ii era teama de caramida...

Dusul de dimineata E unul dintre momentele in care o cazatura poate fi fatala, statisticile aratand ca e o cauza comuna a mortii. De altfel, este si principala cauza pentru care varstnicii ajung la Camera de Garda a spitalelor. Circa 16.000 de oameni mor in fiecare an din cauza ranilor dobandite cand aluneca in dus.

Sexul Ar trebui sa te consideri norocos ca nu faci sex zilnic, asa riscul tau de mortalitate scade considerabil. Statisticile arata ca persoanele cu factori de risc pentru bolile de inima sunt de doua ori mai predispuse sa sufere un atac de cord in timpul reprizelor de sex (sau la o ora dupa acestea) decat cei care practica abstinenta.

Conform unui raport publicat in Journal of the American Medical Association, sansele unui atac de cord in timpul unei sesiuni de intimitate sunt de 2 la un milion.

Sofatul catre serviciu Daca te gandesti ca nimic rau nu ti se poate intampla pentru simplul fapt ca sofezi prea putin - doar pana la munca si inapoi - afla ca majoritatea covarsitoare a accidentelor are loc in vecinatatea casei.

Conform unei firme de asigurari, 52% dintre accidente au loc la nu mai mult de 7,5 kilometri de casa, 23% dintre acestea chiar la mai putin de 1,5 kilometri distanta de propriul garaj.

Gatitul Indiferent ca prepari masa in interior, la bucatarie, sau afara, in curte, la gratar, gatitul este o activitate cu mare potential periculos.

Aproximativ 2.000 de persoane de pe mapamond se ranesc anual incercand sa desprinda alimentele congelate. Numai in SUA, alte 30 de persoane sunt ranite in urma incendiilor sau exploziilor din bucatarie.

Mancatul Felicitari! Daca ai ajuns pana aici, inseamna ca ai supravietuit si periculosului si potential letalului procedeu al pregatirii mesei. Vei trece insa si peste acest obstacol? Circa 5.000 de persoane pierd aceasta batalie anual, sfarsind din cauza alimentelor consumate, arata statisticile.

Alte 76 de milioane de persoane se confrunta cu intoxicatiile alimentare, cel mai adesea cauzate de contaminarea cu bacterii, insa supravietuisc.

Treaba pe langa casa In randul persoanelor de peste 65 de ani, cele mai multe accidente au loc cand acestea isi fac de lucru pe langa casa, arata statisticile. Cel putin in SUA, tunderea gazonului se dovedeste a fi extrem de periculoasa, 8.000 de oameni ajungand la spital anual cu rani capatate in urma acestei activitati.

Mersul la serviciu La fiecare 100.000 de angajati, exista 4 care vor sfarsi, la locul de munca, in accidente. Cei mai predispusi, tot peste ocean, insa nu numai, sunt fermierii, pescarii, padurarii, soferii de tir si muncitorii in constructii.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1704 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017707 (s)

loading...