News Flash:

De la 1 ianuarie 2002

18 Septembrie 2001
1359 Vizualizari | 0 Comentarii
Oglinda firmelor va fi cazierul fiscal

•Acest document va atesta gradul de indatorare al societatilor catre stat

De la inceputul anului viitor, situatia financiara a firmelor se va reflecta in cazierul fiscal. Acesta va fi un document care va arata daca societatea in cauza are datorii sau dimpotriva situatia sa din acest punct de vedere este foarte buna. Tinerea evidentei cazierului fiscal si totodata eliberarea acestuia se va efectua de catre Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Iasi. "Cazierul fiscal a fost introdus in scopul prevenirii si combaterii evaziunii fiscale si totodata a intaririi administrarii impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat. Acest document va tine in principal evidenta persoanelor fizice si juridice, precum si a asociatilor, actionarilor si reprezentantilor legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile financiare si vamale", a declarat purtatoarea de cuvant a Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului Iasi, Maria Taran. Prezentarea certificatului de cazier fiscal al asociatilor, actionarilor sau al reprezentantilor legali ai persoanelor juridice este obligatorie la infiintarea societatilor comerciale. La solicitarea expresa a contribuabililor, certificatul de cazier fiscal poate fi eliberat in forma simplificata, care sa ateste numai daca acestia figureaza sau nu in evidenta cazierului fiscal. Documentul, care va fi eliberat de catre Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Iasi este valabil 30 de zile din momentul emiterii si numai in scopul in care a fost eliberat. Obtinerea acestuia se poate face in cel mult zece zile din momentul in care a fost solicitat. Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal se percep taxe extrajudiciare de timbru. La cerere, pentru situatii de urgenta, certificatul de cazier fiscal poate fi eliberat in cel mult trei zile, cu plata unei taxe de timbru majorate cu 100%. "In cursul anului viitor, toate firmele care se vor prezenta la licitatii sau vor dori sa contracteze un credit vor trebui sa solicite in mod obligatoriu acest certificat de cazier fiscal", a mai declarat purtatoarea de cuvant a Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului Iasi, Maria Taran. Contribuabilii care figureaza in evidenta cazierului fiscal pot cere rectificarea datelor inscrise daca acestea nu corespund situatiei reale ori inregistrarea lor nu s-a efectuat cu respectarea dispozitiilor legale. Cererea de rectificare, insotita de acte doveditoare, se adreseaza unitatii fiscale care a emis certificatul de cazier fiscal. "Decizia de introducere a cazierului fiscal este bine venita deoarece acest document va fi practic oglinda fiecarei societati. Orice antecedente vor fi trecute in cazierul fiscal, iar daca societatea va avea datorii vor iesi la iveala odata cu eliberarea documentului", a declarat directorul general al societatii iesene Antibiotice, Ioan Nani.
De asemenea, directorul general al firmei iesene Moldomobila, Victor Ghircoias, a afirmat ca acest cazier fiscal este asemanator cu certificatul de neurmarire fiscala. "Si inainte prin certificatul de neurmarire fiscala o societate putea dovedi daca are sau nu datorii", a afirmat Victor Ghircoias.
Cornelia LAZARESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1367 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019521 (s)

loading...