News Flash:

Declaratii acuzatoare in dosarul vanatorilor de la Sculeni

1 Noiembrie 2001
620 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cu toate acestea, anchetatorii tind sa inmormanteze cercetarile o data cu animalul impuscat, expertizat in Laboratorul de Criminalistica

Scandalul capriorului impuscat la Sculeni tinde sa se acutizeze, in urma unor declaratii incendiare facute de doi oficiali din cadrul Inspectoratului Silvic Suceava, sositi la Iasi pentru a face lumina in ancheta procurorului Adrian Idriceanu. Cei doi specialisti, ingineri silvicultori, au fost chemati si audiati la Parchetul de pe langa Curtea de Apel. Ei au facut unele declaratii menite sa-i incrimineze pe cei patru vanatori de la Sculeni, suspectati de braconaj. In conformitate cu legile in vigoare, cei patru vanatori - Vasile Trofin, Stelian Popa, Vasile Pretula si Alfred Tapliuc - erau obligati sa-l anunte pe gestionarul fondului de vanatoare in momentul in care au gasit animalul ranit. La inceputul acestei saptamani a fost chemat la Parchet pentru audieri si presedintele Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, Gabriel Surdu. Pozitia oficiala a conducerii AJVPS Iasi se incadreaza insa intr-o nota de neutralitate pana la definitivarea cercetarilor initiate de procurorul Adrian Idriceanu.
"Decizia luata de cei patru vanatori in camp, de a curma suferinta animalului, va fi apreciata de organele in drept, daca a fost legala sau nu. De asemenea, in urma cercetarii initiate de Parchet, faptele petrecute vor fi puse in discutia consiliului AJVPS, luandu-se ulterior masurile legale si statutare", a precizat presedintele AJVPS Iasi, Gabriel Surdu. Conducerea AJVPS Iasi a mai apreciat ca, in urma hotararilor pe care le va lua respectivul consiliu, cei patru risca sa li se retraga autorizatiile de vanatoare. De altfel, prevederile legale extrase din Legea 103/1996 cuprind faptul ca daunele rezultate in urma vanarii unui caprior, in afara sezonului, se recupereaza in contul statului, acestea fiind in cuantum de 13 milioane de lei. Conform legii si statutului AJVPS, vanatorii trebuie sa plateasca banii respectivi chiar daca vor fi gasiti nevinovati. Procurorul Adrian Idriceanu, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel, a fost ambiguu in explicatii. "Nu stiu nimic. Nu ma pot pronunta pana la sosirea unor rezultate clare privind expertiza solicitata in acest caz. Ma voi ocupa de ancheta in continuare. Nu stiu ce va fi", a spus magistratul iesean.
Pana luni, 5 noiembrie, suspiciunea de braconaj ce planeaza asupra celor cercetati ramane invaluita intr-o ceata densa. Atat procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel, Dorin Buzdugan, cat si procurorul Adrian Idriceanu, au dat insa de inteles ca rezultatul expertizei este crucial, de acesta depinzand continuarea cercetarilor penale.

Vinovati, potrivit Legii 103/1996

Articolul legat de infractiunea de braconaj nu face referire la starea de sanatate a animalului in momentul impuscarii. Cu alte cuvinte, procurorul Adrian Idriceanu nu poate dispune neinceperea urmaririi penale invocand rezultatul expertizei criminalistice asupra capriorului impuscat.

Art. 34 (1) Constituie infractiune de braconaj si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani sau cu amenda de la 15 la 75 milioane de lei, cautarea, urmarirea, haituirea, uciderea, ranirea, sau capturarea vanatului in scopul dobandirii acestuia, daca fapta a fost savarsita.
a) Fara permis de vanatoare si autorizatie legala sau, dupa caz, fara autorizatie legala.
b) Asupra animalelor a caror vanare este interzisa sau in perioade in care, potrivit legii, vanarea lor nu este permisa.
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013943 (s)

loading...