News Flash:

Defrisari masive in padurile din Tatarusi si Siretel

20 Februarie 2006
1245 Vizualizari | 0 Comentarii
•Din cauza defrisarilor masive care au loc in ultima perioada de timp, padurile din zona comunelor Tatarusi si Siretel risca sa devina doar simple campii •Zilnic sunt prinse de politisti aproximativ 5-6 persoane care transporta material lemnos cu carutele fara a avea documentele necesare •"Chiar daca noi facem controale si ii amendam pe cei prinsi ca incalca legea, pot spune ca fenomenul este greu de stopat, deoarece este precum coruptia", a declarat Pavel Grigore, seful Ocolului Silvic Pascani

Padurile din comunele iesene Tatarusi si Siretel sunt decimate cu fiecare zi care trece. Astfel, daca pana in urma cu cinci-sase ani taierea copacilor din padure nu era o problema, in ultima perioada de timp acest fenomen a fost scapat de sub control. In zona municipiului Pascani, cele mai mari probleme exista in comunele amintite, unde oamenii fac adevarate ravagii in padure, defrisand tot ce gasesc in cale. Chiar daca toti copacii pentru taiat trebuie marcati de padurar, cetatenii nu tin cont de acest lucru. In aceste conditii, zilnic, politistii depisteaza aproximativ cinci - sase persoane care transporta lemne in general cu carutele fara a avea acte de provenienta a acestora. Pentru a descuraja taierea abuziva a padurilor, reprezentantii Ocolului Silvic din Pascani, impreuna cu politistii din comuna, efectueaza nenumarate controale inopinate. Cu toate acestea, seful Ocolului Silvic din Pascani spune ca fenomenul este greu de stapanit. Trebuie subliniat ca persoanele gasite cu material lemnos asupra lor fara a avea actele necesare sunt sanctionate cu amenda cuprinsa intre 10 si 30 milioane lei (1.000 si 3.000 RON). "Chiar daca noi facem controale si ii amendam pe cei prinsi ca incalca legea, pot spune ca fenomenul este greu de stopat, deoarece este precum coruptia. Oamenii au padurea lor si cred ca pot taia copaci de acolo cand vor. Totusi, problemele cele mai mari le intampinam la proprietarii care au paduri in aceste comune, dar domiciliul in alta parte. Deoarece nu au paza, copacii de pe proprietatea acestora sunt furati. Am inteles ca in prezent sunt discutii in Parlament pentru o lege care sa rezolve problema pazei in paduri. Din ce stiu eu, in zona municipiului Pascani doar la Halaucesti padurea are paza privata", a declarat Pavel Grigore, seful Ocolului Silvic Pascani. Intrebat despre defrisarile care au loc in paduri, primarul comunei Siretel, Gheorghe Ancuta, a afirmat ca spera ca, in urma controalelor efectuate de politisti si reprezentantii Ocolului Silvic, sa se reduca numarul celor care incalca legea. "Eu sper ca, datorita controalelor facute de politisti si de cei de la Ocolul Silvic, numarul celor care taie abuziv copaci din padure sa se diminueze. Din ce stiu eu, in ultima vreme sunt facute astfel de controale aproape zilnic", a spus primarul Ancuta. Optimist in privinta rezolvarii acestui flagel s-a aratat si seful Politiei Rurale din Pascani, comisarul sef Vasile Costiug. "In momentul de fata, taierea padurilor este o problema de actualitate. In general iarna ne confruntam cu astfel de cazuri in care cetatenii taie copaci abuziv. Oricum, noi efectuam destul de des actiuni impreuna cu cei de la Ocolul Silvic pentru depistarea acestor persoane. Totusi, tin sa precizez ca defrisarile din paduri au ajuns o problema la nivel national, deoarece peste tot in tara se intampla acest lucru, nu doar la noi in Pascani", a afirmat Vasile Costiug.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1803 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019049 (s)

loading...