News Flash:

Democratii militeaza pentru crearea unor locuri de munca in sectorul privat

15 Noiembrie 2000
1018 Vizualizari | 0 Comentarii
In opinia democratilor, Romania inregistreaza mari decalaje privind nivelul de trai si calitatea vietii, deoarece sunt inca mari diferente in ceea ce priveste ritmul de crestere economica si a productivitatii muncii, capacitatea firmelor romanesti de a realiza produse de calitate si de a le exporta oriunde in lume precum si alte decalaje, de natura structurala, toate acestea concurand ca economia sa nu fie competitiva in ansamblul ei.
"In ciuda anumitor eforturi depuse in ultimii ani, economia romaneasca ramane inca subdezvoltata. Nu exista o piata functionala, concurenta autentica si un veritabil sector privat. In schimb, din nefericire, avem inca un sector al economiei de stat foarte puternic, unde productivitatea muncii este slaba", a afirmat deputatul democrat Mihai Baciu.
De asemenea, in Romania, in agricultura munceste o treime din totalul populatiei ocupate, in timp ce, in tarile dezvoltate, cei ce muncesc in acest sector reprezinta doar cateva procente din totalul fortei de munca ocupate; in aceste tari, cele mai multe locuri de munca sunt in sectorul tertiar, in servicii, sector ce asigura venituri mari si care sunt legate de utilizarea noilor tehnologii de varf. Existenta acestui decalaj inseamna - dupa parerea pedistilor - oameni activi, creativi si dornici de munca dar cu venituri mici si cu conditii de munca si viata grele pentru ei si pentru familiile lor, deoarece sunt angajati in activitati necreative, cu eficienta redusa si care nu cer calificare inalta. Nici nivelul mobilitatii profesionale nu este comparabil cu cel din tarile dezvoltate; aceasta accentueaza si prelungeste somajul rezultat din restructurarea intreprinderilor si limiteaza sansele de reusita ale indivizilor.
"A venit vremea ca in Romania sa aiba loc o modificare fundamentala a structurii locurilor de munca pe ansamblul tarii, astfel incat sa asistam la o crestere radicala a sanselor de gasire de noi locuri de munca in alte activitati, mai ales in sectorul privat, mult mai bine retribuite", a declarat Baciu.
De aceea, programul economic al Partidului Democrat prevede o crestere a mobilitatii profesionale si spatiale a mainii de lucru, care sa se refere, in special, la forta de munca tanara; apoi, este nevoie de o echilibrare a raportului dintre populatia activa si cea inactiva; in acest sens, se va urmari dezvoltarea de noi activitati creatoare de locuri de munca in mediul satesc, care sa absoarba mana de lucru eliberata din agricultura; acestea vor fi corelate cu politicile de coeziune economica si sociala, de dezvoltare locala si regionala, care au ca obiectiv cresterea gradului de urbanizare a satelor si - pe aceasta baza - stabilizarea mainii de lucru, in special a tinerilor, in aceste localitati.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1323 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018981 (s)

loading...