News Flash:

Democratii si liberalii nu voteaza bugetul municipiului

12 Februarie 2007
839 Vizualizari | 0 Comentarii
• Ieri, atat democratii ieseni, cat si liberalii au anuntat ca nu vor vota proiectul de hotarare privind bugetul municipiului Iasi pentru anul 2007 • Daca liberalii sustin ca primarul Gheorghe Nichita a intocmit un buget electoral, democratii declara ca buna lor credinta a fost inselata grosolan dupa ce au sustinut proiectul imprumutului municipal


Liberalii si democratii ieseni au anuntat ca vor da o grea lovitura primarului Gheorghe Nichita, anuntand ca astazi nu vor vota in favoarea proiectului de buget pentru anul 2007 al municipiului. In acest sens, Partidul Democrat a aprobat si o rezolutie, in cadrul Consiliului de Coordonare Judetean, intrunit in urma cu doua zile. Liderii democratilor ieseni, senatorul Dan Carlan si deputatul Petru Movila au anuntat ieri si motivele pentru care li s-a cerut consilierilor municipali ai PD sa voteze impotriva bugetului propus de primarul Gheorghe Nichita. Practic, sustin cei doi parlamentari, Nichita nu s-a tinut de cuvant si, dupa ce i-a convins pe democrati sa voteze in favoarea imprumutului de 4 mii miliarde lei, a schimbat directiile de investitii ale creditului, negociate anterior cu sefii PD. "Constatam cu neplacuta surprindere faptul ca buna noastra credinta a fost inselata, cu buna stiinta, de catre primarul Gheorghe Nichita. In cazul fotbalului am fost tarati in tot felul de solutii juridice caraghioase, dupa ce am fost de acord cu o finantare de 15 miliarde lei. Am vazut apoi cum fotbalul ramane doar un instrument electoral al primarului, pe banii publici, de la toate Regiile si societatile comerciale din subordinea primariei. Cand este vorba de succese, meritele sunt ale primarului, cand este situatia defavorabila, vina este a guvernului", a spus ieri senatorul Dan Carlan. Acesta a mai aratat ca Nichita i-a trisat pe democratii si in privinta imprumutului municipalitatii, aprobat in luna noiembrie a anului trecut. "In bugetul local ce va fi votat luni, in Consiliul Municipal, 20 la suta din suma imprumutului, circa 200 miliarde lei, va fi utilizata altfel decat am votat in noiembrie 2006. Primarul Nichita doreste sa aloce 131 miliarde lei pentru constructia unor parcari subterane, dupa ce a refuzat doua astfel oferte din domeniul privat. Primaria nu trebuia decat sa puna la dispozitie locatia, fara sa vina cu vreo contributie financiara. In schimb, investitia Depozitul ecologic pentru deseuri, finantata 75 la suta de Ministerul Mediului, pierde 200 miliarde lei din suma pe care am stabilit-o la negocierea imprumutului, drept cofinantare locala", mai precizat Dan Carlan.

Autostrada in parteneriat public - privat

Democratii ieseni au mai facut ieri un anunt, aratand ca autostrada care va lega judetul Iasi de vestul tarii va fi realizata printr-un parteneriat public-privat. Carlan a aratat ca deja au aparut primele oferte din partea firmelor europene, in acest sens avand loc si cateva discutii la Ministerul Transporturilor. "Autostrada va fi realizat in intregime cu finantare privata. Statul va preda locatia investitorului care se va angaja sa finalizeze autostrada in termenul stabilit in contract. Deja, domnul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a primit o oferta din partea unei firme din Ungaria. Statul se va ocupa de realizarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic si, totodata, se va ocupa si de exproprieri", a aratat Carlan. Totodata acesta a incercat sa puna punct si polemicii cu deputatul liberal Relu Fenechiu, care l-a acuzat pe Carlan ca i-a furat proiectul autostrazii. "Au avut loc nenumarate discutii la Ministerul Transporturilor. Lui Fenechiu i s-a explicat ca intentia sa, introducerea autostrazii Budapesta - Iasi- Odessa intr-un coridor paneuropean, este imposibil de realizat. Intentionez sa pun capat acestei dispute", a spus ieri Carlan.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1870 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020468 (s)

loading...