News Flash:

Democratii vor sa-si consolideze pozitia a doua

1 Noiembrie 2000
921 Vizualizari | 0 Comentarii
Filiala ieseana a Partidului Democrat lupta pentru ca alegerile generale de pe 26 noiembrie sa aseze acest partid la locul cuvenit. Deputatul democrat Mihai Baciu este sigur ca viitorul apartine social-democratiei autentice.
Rep.: - Alegerile locale au facut din Partidul Democrat a doua forta politica a tarii. Credeti ca alegerile generale de pe 26 noiembrie vor confirma ascensiunea PD?
M.B.: - Bineinteles, pentru ca partidele care au structuri puternice in teritoriu si oameni capabili, multi dintre acestia alesi de catre comunitatile locale in diferite functii administrative, in majoritatea localitatilor din tara, reprezinta optiunea cea mai pertinenta a electoratului din Romania. Si de aceasta data, pe listele PD sunt inscrisi oameni de calitate, reprezentativi. Nu am uitat nici tineretul, de vreme ce pentru Camera Deputatilor candideaza un tanar de numai 31 de ani. De aceea, eu sunt convins ca Partidul Democrat va ramane a doua forta politica a tarii; mai mult, acest lucru se va intampla in conditiile in care democratii vor obtine un scor mai bun la alegerile generale decat la cele locale.
Rep.: - Care vor fi punctele forte ale campaniei electorale derulate in judetul Iasi de catre Partidul Democrat?
M.B.: - In primul rand, vom prezenta electoratului ceea ce am facut noi, parlamentarii democrati de Iasi, pentru aceasta parte de tara. Fara a ne lauda, vom trece in revista toate initiativele noastre parlamentare, fie ca este vorba de interpelari sau intrebari adresate Executivului, sau proiectele de legi si propunerile legislative la care am contribuit. Vreau sa fac o remarca: impreuna cu senatorul Dan Vasiliu, liderul filialei, am atins, de fiecare data, cele mai fierbinti probleme cu care s-au confruntat iesenii. In al doilea rand, vom face cunoscute alegatorilor din judetul Iasi cat mai multe dintre solutiile cuprinse in programul nostru electoral. Avem solutii si pentru relansarea economiei romanesti si pentru dezvoltarea agriculturii pe baze moderne. Nu raman in afara ofertei noastre electorale nici sectoare atat de importante, precum invatamantul, cercetarea si sanatatea. Iar in privinta eforturilor de integrare a Romaniei in structurile euro-atlantice, Partidul Democrat a depus activitatea cea mai sustinuta, deoarece devine din ce in ce mai clar pentru toata lumea ca Romania nu se poate dezvolta autarhic, izolat. De aceea, in calitatea mea de membru in Comisia de politica externa a Camerei Deputatilor si de deputat in Consiliul Europei am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a promova cat mai bine interesele Romaniei. Ca o recunoastere a acestui fapt, am fost ales raportor oficial al Consiliului Europei pentru tarile Europei Centrale si de Est.
Rep.: - In contextul actual, cat de importanta devine doctrina social-democrata atat pentru Romania, cat si pentru Partidul Democrat?
M.B.: - Cred ca singura solutie pentru iesirea Romaniei din criza prelungita a ultimilor ani nu poate fi decat social-democratia. Partidul Democrat, prin structura sa politica, prin platforma si actiunile membrilor sai, a dovedit cat se poate de clar ca este o formatiune politica atasata valorilor social-democratiei. Faptul ca majoritatea tarilor din Europa au o guvernare de acest tip, arata cat de bine sunt vazute, de catre electorat, ideile transpuse in practica de catre partidele cu adevarat democratice.
Eforturile PDSR de a demonstra, la randu-i, ca face parte din marea familie a social-democratiei europene sunt demne de admirat, dar lipsite de convingere, pentru ca doctrina, platforma electorala si, mai ales, limbajul liderilor acestui partid ne arata ca avem de-a face cu o formatiune nostalgica, indreptata mai degraba spre trecut decat spre viitor. De asemenea, este foarte trist ca Partidul Social Democrat a incaput pe mainile unor oportunisti ce au tradat idealurile celor care au reinfiintat partidul dupa 1989. Prin dizolvarea PSDR in PDSR, noii conducatori si-au vandut pasaportul pentru Europa contra unor locuri in Parlamentul Romaniei.
Rep.: - Ati condus Romania alaturi de CDR. Spre deosebire de Partidul Democrat, Conventia nu se regaseste politic, existand chiar pericolul de a nu mai accede in viitorul for legislativ. Credeti ca un Parlament fara taranisti, ufedisti etc. este o solutie mai buna pentru tara?
M.B.: - Democratia adevarata presupune existenta ambelor parti ale spectrului politic. Pentru ca jocul democratic sa fie cat mai eficient, stanga trebuie sa se infrunte de fiecare data cu dreapta. Din acest punct de vedere, nu cred ca ar fi de dorit o victorie la scor a stangii de tip PDSR, coroborata cu disparitia dreptei politice din forul legislativ. Dar, daca acest lucru se va intampla - caci pragul de 10% pe care trebuie sa-l atinga CDR este intr-adevar o problema - vinovatii se afla chiar in interiorul acestui cartel politic. Conflictele permanente din sanul PNTCD au contribuit mult la deteriorarea situatiei partidului lui Ion Diaconescu. Repet insa: in Parlamentul Romaniei, dreapta trebuie sa-si aiba locul sau stabil.
A consemnat Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1171 viz    0 com
1297 viz    0 com
1147 viz    0 com
922 viz    0 com
1100 viz    0 com
1337 viz    0 com
1331 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1405 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019983 (s)

loading...