Eveniment-Social

Demolari la universitate

Publicat: 03 iun. 2002
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Demolari la universitate
7

Conducerea Universitatii „Al.I. Cuza” a luat decizia de a demola corpul „O”, situat in Copou, in vecinatatea corpului „B”. Pana la sfarsitul anului universitar, vor incepe lucarile de demolare, intentionandu-se ca pe spatiul respectiv sa se construiasca o cladire noua, cu spatii didactice pentru studenti. In imobilul „O”, ce urmeaza a fi „sters” de pe suprafata pamantului, functionau pana acum o magazie a universitatii si lectoratul pentru America Latina. Cativa studenti de la Facultatea de Litere mai sustin cateva cursuri acolo, desi amfiteatrul din cladire are doar doua banci. Acesta este si motivul pentru care s-a decis daramarea corpului „O”. Pana la finalizarea constructiei noului imobil, studentii vor face cursuri in recent renovatele spatii din aripa de sud a corpului „A”, din preajma amfiteatrului P9.
Intentia de a demola vechiul imobil este mai veche, dar nu s-a pus in practica datorita insistentelor unui profesor care are cabinet acolo. „Era vorba despre rele intentii si alte interese. Imobilul va fi daramat pentru ca este impropriu conditiilor de desfasurare a activitatilor didactice”, a spus rectorul Dumitru Oprea.
El a adaugat ca, din anul universitar viitor, se va trece la taxarea pe sali, adica fiecare din cele 14 facultati din cadrul universitatii va plati utilitatile pentru toate spatiile de care dispune. Astfel, facultatile vor incerca sa utilizeze la maximum spatiile de care dispun, pentru a nu plati consumul de energie electrica, caldura, apa curenta din laboratoare sau amfiteatre goale.
Alina ZAHARIUC

Adauga un comentariu