News Flash:

Depresia de sarbatori

23 Decembrie 2006
1029 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr Tudor Ciuhodaru
• In fiecare an, in preajma Sarbatorilor de Craciun, multi ieseni, in special batrani, recurg la tentative de suicid, cel mai adesea prin inghitirea a zeci de pastile, doar pentru a ajunge la spital si a avea pe cineva in preajma, o persoana cu care sa vorbeasca • Un profesor universitar care traia singur s-a sinucis doar pentru ca nu putea suporta singuratatea, mai ales de sarbatori • Medicii sustin ca astfel de persoane sufera de depresie de sarbatori


Decat sa fie singuri in preajma Sarbatorilor de Craciun, multe persoane, in special batranii, prefera sa recurga la o tentativa de suicid si sa ajunga la spital, unde au pe cineva in preajma. Din experienta anilor trecuti, medicii se asteapta ca si in aceste zile sa aiba astfel de cazuri. Conform declaratiilor facute de dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente de la Spitalul de Urgente, anul trecut mai mult de 15 ieseni au incercat sa-si puna capat vietii in preajma Sarbatorilor de Iarna, doar pentru a ajunge alaturi de oameni, de a schimba o vorba cu cineva si sa nu stea singuri in casa. In ultimii trei ani s-a inregistrat doar un singur deces. Un profesor universitar, in varsta de 70 de ani, din Iasi, care locuia singur, a inghitit zeci de pastile in preajma Sarbatorilor de Craciun si a ajuns la spital in stare grava. In ciuda eforturilor depuse de medici, viata acestuia nu a mai putut fi salvata.

Profesorul universitar si-a pus capat zilelor din cauza singuratatii. Medicii sustin ca astfel de persoane sufera de depresie de Sarbatori. "Imi aduc aminte de un cadru didactic universitar, o femeie, pensionara, care a inghitit vreo 10 tablete de Diazepam mai mult din dorinta de a sta cu cineva decat de a-si pune capat vietii. Avem astfel de cazuri in preajma Sarbatorilor de Craciun, persoane singure care sufera de depresie de sarbatori. In special am avut pacienti batrani care traiesc singuri. Uneori este greu sa suporte singuratatea si oamenii se decompenseaza. Depresia de sarbatori este recunoscuta in cartile de specialitate si la fiecare sfarsit de an avem destule cazuri", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. Conform celor declarate de acesta, depresia de sarbatori este considerata o urgenta psihiatrica si bolnavii sunt internati la Spitalul de Psihiatrie Socola. Pacienti diagnosticati si cu intoxicatie medicamentoasa dupa ce li se acorda primul ajutor si medicul constata ca starea de sanatate a acestora este stabila sunt transferati la Spitalul de Psihiatrie.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2775 (s) | 22 queries | Mysql time :0.133059 (s)

loading...