Despre adevarata bunatate si despre viclenie (I)

In viata de zi cu zi ne intalnim la tot pasul cu aceasta virtute sufleteasca- bunatatea, despre care auzim si in cultul divin public pomenindu-se ca atribut dumnezeiesc: "Ca bun si iubitor de oameni esti..." (Ecfonis, Sfanta Liturghie). Aceasta virtute sufleteasca trebuie analizata in duh filocalic, nu numai in sens moral si filantropic. Suntem obisnuiti sa vorbim de virtutea bunatatii in termeni literari, teologici, filozofici, dar Sf. Ioan Damaschin precizeaza si un sens duhovnicesc scriind: "Binele nu este bine, daca nu se face bine" (Dogmatica). In limbajul curent folosim expresii ca: "bunatate sufleteasca", "bun la inima", "minte buna", "cuget bun", "hotarare buna", formule care se refera la binele care insoteste o fapta sau un gest sau o intentie, chiar o observatie. Si de la sfintii Patericului cautam sa aflam cate un "raspuns bun" sau un "cuvant bun"; acest bine care preceda fapta in sine izvoraste din dragoste. Astfel intelegem de ce virtutile teologice sunt: Credinta, Nadejdea si Dragostea. Iar virtutile cu care ne nastem duhovniceste in Hristos prin stari de inalta traire interioara sunt: barbatia, dreptatea, cumpatarea, intelepciunea. Daca mucenicii nu ar fi avut barbatie nu ar fi rabdat incercarile mucenicesti si nu si-ar fi scris numele in sinaxarele crestinatatii in numele lui Iisus Hristos. Dreptatea este masura cu care vom fi judecati in toate faptele si toate dorintele frumoase, lucrate si daruite lui Dumnezeu pentru mantuirea sufletelor noastre. Dreptatea este prezenta inca de la cea dintai porunca a Decalogului: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau... iar pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Luca10,27). Tot dreptatea ne aseaza de-a dreapta lui Dumnezeu la infricosatoarea judecata: "Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" (Matei 25, 34). Ea se naste din cumpatare, virtute sufleteasca practica indemnatoare la binefacere-lucru bine facut numit in filocalie dreapta socoteala sau calea de mijloc. Pilduitoare si luminatoare in acest sens sunt scrierile patristice pline de invataturi inspirate haric din intelepciunea divina. Ca harisma de taina ea a stralucit de la Regele David si fiul sau Solomon pana la ascetii nevoitori ai pustiei prin descoperiri luminate asupra curselor diavolesti si a inselarilor care pot surveni in lupta cu trupul, cu lumea si cu diavolul. Cea dintai referinta este cea a Duhului Sfant consemnata in cartea Facerii: "Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau foarte bune" (Facerea 1, 30). Asadar, binele isi are izvorul din Insusi Dumnezeu Cel fara de inceput si nemarginit. Masura binelui este bunatatea; iata un alt sens in care bunatatea n-are margini- iubirea dusmanilor: "Deci, daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca ii este sete, da-i sa bea, caci, facand acestea, vei gramadi carbuni de foc pe capul lui" (Romani 12, 20). Sa te rogi pentru dusmanii tai, cum a facut Mantuitorul Iisus Hristos la rastignire: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34); la fel se ruga si arhidiaconul Stefan cand era ucis cu pietre: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!" (Fapte 7, 60). Calea, adevarul si viata sunt exprimate de acelasi text al Scripturii, drumul cel mai scurt la Cer: "Eu sunt Adevarul, Calea si Viata" (Ioan 14, 6) sau masura odihnei duhovnicesti: "Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Concluzia tuturor acestora o aflam in indemnul lui Hristos, adevarat indrumar al mantuirii: "Cautati imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui, si celelalte se vor adauga voua" (Matei 6, 33). Astfel de principii cuprinse in textele biblice si patristice stau la baza vietii morale, in societate si in viata particulara.