Despre adevarata bunatate si despre viclenie (II)

Ca sa fii bun nu inseamna ca trebuie sa treci cu vederea relele, fara sa indrepti, fara sa mustri, fara sa corectezi sau fara sa indemni la binefacere. Falsa bunatate este cea mai mare ipocrizie si semn al vicleniei, nu putem fi mai buni sau mai generosi noi decat au fost sfintii. Au incercat unii dintre ei sa se roage si pentru demoni, dar nu au calcat masura de respectare a legilor si a poruncilor dumnezeiesti. Pilduitoare este fapta Avvei Amona al Nitriei, care, acoperind pacatul fratelui sau din pustie, la plecarea din chilie (certat fiind de catre ceilalti calugari) l-a indemnat: "Frate, poarta grija de sufletul tau, nu fi nepasator, ca sa nu iti fie si mai rau"... Dar cu intelepciunea si cu harul blandetii a zis fratilor la plecare: "De 30 de ani ma lupt sa dobandesc blandetea, iar voi vreti sa-mi daramati straduinta". Altfel spus, putem face binele fara furie, fara patima, fara ura, certand pacatul si indreptand pe pacatos, nu distrugand sufletul din calea mantuirii. Sa luam aminte insa si la masura categorica a judecatii divine: "Nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu". Bunatatea ca virtute nu se confunda cu mila sau filantropia ce isi au radacina in iubirea crestina. Ancora credintei si nadejdea de mantuire au la baza binele facut semenilor. Mantuitorul spune: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25.40). Primul semn al bunatatii ca virtute duhovniceasca este indreptarea aproapelui, adica milosardia si compasiunea fata de sufletul semenului nostru, caci masura suprema a bunatatii este jertfirea de sine pentru mantuirea aproapelui. In opozitie cu aceasta se afla viclenia, ca masura a raului din sufletul omului. Tatal minciunii si incepatorul rautatii care vine sub diferite chipuri sa distruga sufletul omului. Semnul desavarsitei viclenii este pocainta fatarnica, de aceea Psalmul lui David afirma cu tarie: "pe ucigas si pe viclean il uraste Domnul" (Psalmi 5,6). Viclenia l-a scos pe Adam din Rai: "Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facerea 3.5). Viclenia va impinge sufletele chinuite de-a stanga lui Dumnezeu spre munca vesnica: "Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25,41). Viclenia intuneca mintea, impietreste inima, cultiva nedreptatea, viclenia ucide sufleteste. Clevetirea, defaimarea, ura, pizma, invidia, razbunarea, facerea raului sunt surorile acestei stari numite cu numele diavolului - viclenia. Sf. Apostol Ioan spune: "Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume" (Ioan 4,1). Omul viclean este cea mai murdara faptura in fata lui Dumnezeu, spre care (spun Sfintii Parinti) - "Dumnezeu nici nu priveste", iar psalmistul David adauga: "Nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, ca sa nu-si intinda dreptii intru faradelegi mainile lor" (Psalmi 124,3). Sub masca falsei smerenii, a bunatatii inchipuite, a omeniei, a milei, cel viclean pune curse in calea semenilor pentru a-i nimici: "In calea aceasta in care am umblat ascuns-au cursa mie" (Psalmi 141,3). De aceea va fi infricosatoare Judecata de Apoi-nu pentru ca vine Hristos sa ne ia in slava Sa, ci pentru ca se vor descoperi cele ascunse ale inimii. Este infricosator sa te dezgolesti in fata lui Hristos, cand ai fost fals, cand cei care isi pun nadejdea in tine se trezesc dezamagiti si dezonorati, asa cum s-a intamplat in regimul trecut cand oamenii se vindeau unii pe altii, distrugandu-se sufleteste. Asa a lasat Dumnezeu- ca pe pamant sa fie doua tagme: sufletele curate, care nasc valori de toate felurile, de inalta traire, valori si personalitati spirituale - sfintii; acestia sunt emblema bunatatii, cinstei si corectitudinii in Imparatia lui Dumnezeu, Biserica Biruitoare. A doua tagma - a oamenilor de nimic, fara suflet, fara caracter, vicleni, prefacuti, slugi ale diavolului in iad si pe pamant, non-valorile umanitatii, care arunca un con de umbra in calea mantuirii lor si a altora.
Parintele Calistrat de la Manastirea Vladiceni