News Flash:

Destinul imperial al omenirii - de la Sumer si Babilon la Europa Unita

31 August 2009
1763 Vizualizari | 0 Comentarii
Destinul imperial al omenirii de la Sumer si Babilon la Europa Unita
Afisat la 18:33

Imperiile si istoricii impart un urias handicap. Pe de o parte, nici un imperiu nu si-a prevestit vreodata caderea. Mai mult, fiecare dintre ele - chiar cunoscand istoria celorlalte - si-a imaginat ca vesnicia ii apartine. La fel, istoricii: desi cunoasterea trecutului este un mare avantaj, nimic din aceasta cunoastere nu le lumineaza prin ceva ziua de maine.

In ziua de Craciun a anului 800, la Roma, imparatul Carol cel Mare era incoronat de Papa, iar granitele imperiu lui sau deveneau granitele Occidentului latin. Mintile cele mai luminate ale timpului erau convinse ca, prin aceasta, fostul Imperiu Roman reinvia din propria cenusa, o data pentru totdeauna. In 843, cei trei nepoti ai imparatului semnau la Verdun un tratat prin care-si imparteau fericiti uriasul teritoriu - prefatand, fara sa stie, o prabusire definitiva, care avea sa urmeze peste alte patru decenii, spulberand cu ea, pentru eternitate, visul imperial al fostei lumi romane.

In 1452, Constantinopolul era inca, la capatul a mai bine de o mie de ani, centrul lumii crestin-orientale si era, mai ales, o cetate fericita; un an mai tarziu, Imperiul Bizantin disparea de pe harta lumii. In 1986, in fine, la un an dupa ce preluase conducerea in centrul lumii comuniste, Mihail Gorbaciov incepea seria unor reforme ce promiteau revigorarea imperiului sovietic; patru ani mai tarziu, fara ca vreo scoala istorica sau politologica s-o fi anuntat in vreun fel, acest imperiu era deja capitol intr-o istorie pe care fostii cetateni imperiali, redeveniti letoni sau cehi, romani sau polonezi, o contestau cu vehementa redescoperirii libertatii.

Inceputul, adica Sumer, teritoriu din partea vestica a Asiei, nucleu urban din sudul Mesopotamiei (cca 3000-2950 i.Hr.) - un imperiu difuz, locuit de oameni a caror origine este inca, la drept vorbind, necunoscuta. Orasele-state care-l alcatuiesc (Lagas, Ur, Uruk, Nippur, Girsu) se afla intr-o confruntare continua. Spre 2600 i.Hr., o populatie razboinica si inventiva - akkadienii - se apropie de ele. Cetatile-stat ajung la o uniune impusa de primejdie, dar akkadienii regelui Sargon I le cuceresc cu usurinta. In 2340 i.Hr., apare, astfel, primul imperiu al lumii, intr-un sens apropiat de acceptiunea moderna a termenului.

Dupa inceputul mileniului al II-lea i.Hr., regatul dinastiei de Ur devine din nou fructul dorit de migratori. Amoritii si, mai apoi, elamitii contesta stabilitatea imperiului cetatilor-state.

Urmeaza doua secole de tulburari, in care Ur-ul ajunge ruina, adesea fumeganda. In 1894 i.Hr., dinastia amorita se refugiaza intr-un oras modest si tanar al vremii: Babilon. Hammurabi (1792-1750 i.Hr.), cel de-al saselea rege al dinastiei amori te, stabileste aici capitala regatului, ulterior a imperiului sau. Marduk, cel mai important zeu al religiei politeiste babiloniene, are in grija soarta celor vazute si nevazute; statuia lui este centrul cetatii si al lumii - dar un regat in continua extindere are nevoie de mai mult: este Codul de legi de care Hammurabi isi va lega numele, primul act legislativ cunoscut al umanitatii. In 1594 i.Hr., hititii, populatie de origine indoeuropeana, reusesc distrugerea Babilonului. Inarmati cu arcuri si arme de fier, hititii devin stapanii Orientului Mijlociu (intre 1670 si 1335 i.Hr. apar si decad doua regate Hatti). In apropierea lor, regatul egiptean al lui Ramses al II-lea are propriile sale ambitii. Conflictul este inevitabil: la Kades, in 1285, hititii si egiptenii lupta pentru suprematie in regiunea cea mai evoluata a lumii acelei vremi.

In apropierea lor, catre 1365, asirienii din orasul-stat Assur devin si ei actori pe scena geopolitica. In 1270 i.Hr., regatul Hatti si Egiptul lui Ramses al II-lea semneaza un tratat de pace - primul cunoscut de istoria civilizatiei umane.



Latinitatea imperiala

De-a lungul ultimului mileniu si jumatate, imperiul cezarilor a fost deseori invocat; de la Carol cel Mare la Otton al II-lea, de la Petru cel Mare la Mussolini, Imperiul Roman a ramas, constant, reperul principal pentru orice vis imperial autentic. Marire si prabusire, sobrietate si decadenta, litera si spada - istoria Imperiului Roman le cuprinde pe toate. Spre 1200 i.Hr., italicii ajung pe teritoriul peninsulei; in jurul anului 800 i.Hr., etruscii isi fac aparitia in centrul Italiei. Potrivit legendei si traditiei istoriografice, fondarea Romei ar fi avut loc in anul 753 i.Hr. Este probabil ca inceputurile reale sa se fi produs un secol mai tarziu, spre 650 i.Hr., prin familia aristocratica etrusca Ruma - adevaratii fondatori. Regalitatea a avut la inceput o situatie discutabila; traditia etrusca si legaturile cu zonele de iradiere grecesti au condus la dominatia aristocratiei latifundiare. In 510 sau 508 i.Hr., apare, in istoria Romei, republica.

Tribunii poporului, ca reprezentanti ai plebei, si Senatul reprezinta garantia acestui sistem politic. In 396 i.Hr. incepe expansiunea romana, mai intai intre limitele peninsulei; in secolul urmator, intre 264-201 i.Hr., Roma poarta doua razboaie cu puternica cetate a Cartaginei, pentru controlul vestului Mediteranei. In 218 i.Hr., are loc trecerea Alpilor de catre armata regelui Hanibal, fascinant capitol in orice istorie militara a umanitatii. Dupa trei victorii asupra romanilor si aflat foarte aproape de portile Romei, Hanibal se pierde totusi in indecizie; romanii, condusi de Cornelius Scipio, trec la contraofensiva. Pacea, semnata in 201 i.Hr., pecetluieste infrangerea definitiva a Cartaginei. Pe ruinele acesteia, viitorul Imperiu Roman se impune ca principala forta a lumii mediteraneene: Macedonia devine provincie romana in 148 i.Hr., ii urmeaza Siria (63 i.Hr.) si Egiptul (30 i.Hr.).

Pe plan intern, lumea romana este intr-o continua schimbare: reformele fratilor Gracchus, tribuni ai plebei (133-123 i.Hr.), si cele doua triumvirate - primul, in 60 i.Hr., prin Cezar, Pompei si Crassus (Cezar ii va invinge) si al doilea, dupa asasinarea lui Cezar, prin Marc Antoniu, Octavian si Lepidus (43 i.Hr.). Dintre ei, Octavian se impune si, dupa 27 i.Hr., incepe epoca de 41 de ani a principatului acestuia. Epoca imperiala, a maximei extinderi prin Traian si Hadrian, da contur viitoarelor doua secole de istorie romana. Imperiul carolingian va fi impartit intre urmasii lui Carol cel Mare, pana la scindarea totala (888): in mare fie spus, spatiul francilor, germanilor si italicilor se va dezvolta pentru fiecare separat, in amintirea unei uniuni la care nu se va mai ajunge decat prin Comunitatea Europeana, in secolul XX. In 961, incoronarea lui Otton I ca imparat al Sfantului Imperiu Romano-German a mai prelungit putin iluzia imperiala.

Dupa 1152, Frederic I Barbarossa, imparat pe marca de est a fostului Imperiu carolingian, incearca reimpunerea controlului in zona; o data cu infrangerea sa la Legnato, de catre Liga oraselor italiene, controlul german asupra peninsulei italice ia sfarsit. In 1410, Polonia (ajutata de Lituania si de Moldova lui Alexandru cel Bun) infrange cavalerii teutoni (sprijiniti de regatul maghiar); prin aceasta, colonizarea germana spre Est e stopata.

Visul imperial al Romei de altadata va dainui in Europa, in fiecare regat mai puternic; trecut prin Reforma si Contrareforma religioasa, prin razboaie si rivalitati, continentul va merge insa spre o continua divizare: in 1648, Pacea de la Westfalia pune capat Razboiului de 30 de ani, dar Europa occidentala este rupta intre o jumatate de nord protestanta si o jumatate de sud catolica. La Est, ecourile unui alt imperiu, ortodox, nu se stinsesera inca.



De la gloria eterna a Crucii la Lumina semilunii

Imperiul Bizantin, imperiul roman al Rasaritului, este pastratorul tainelor crestine si al civilizatiei pret de inca un mileniu dupa disparitia Imperiului Roman de Apus. Gloria Romei de altadata mai dainuie aici, in fosta cetate a lui Constantin cel Mare, unde soarele apune printre cele mai mari bazilici, iar rugile si crucea par a fi protectia eternitatii imperiale. Intarit sub Justinian I (527-565) si adus aproape la marimea fostelor frontiere ale Imperiului Roman, Bizantul pierde un secol mai tarziu Siria si Egiptul in favoarea persilor (636-642) si se framanta in "disputa icoanelor" dintre iconoclasti si iconoduli.

In 1054 se produce marea schisma intre Roma si Bizant: Papa Leon al IX-lea si Patriarhul Cherularios se excomunica reciproc, refunzandu-si unul altuia gratia divina; cetatile-surori nu se vor mai intalni niciodata in mileniul ce se deschide astfel, iar ortodoxia greceasca si catolicismul latin vor intra ele insele in competitie. Orientul si Occidentul crestin se vor mai apropia periodic si cu accidente, dupa 1096, in cruciade - frumoasele aventuri de recucerire a pamanturilor sfinte ale Ierusalimului, ocupate de turcii selgiucizi.

In 1453, Imperiul Bizantin este cucerit de turcii otomani. Un imperiu, cazut, facea loc astfel gloriei unui alt imperiu.

In anul 571, se naste, la Mecca, Mahomed - viitorul profet al religiei musulmane -, ca fiu al familiei unui conducator de caravane, nu foarte bogat. De tanar, el se casatoreste cu Khadija, o vaduva in varsta si foarte bogata, care va muri la scurt timp, lasandu-i o situatie materiala net imbunatatita. Spre anul 610, Mahomed are o viziune a arhanghelului Gabriel, care-i transmite esenta unei noi spiritualitati - islamul. Ca atare, istoria Imperiului Otoman incepe spre 1290, cand Osman I se desprinde de sultanatul turcilor selgiucizi din Anatolia si preia titlul de sultan independent. Expansiunea noului sultanat incepe repede, indreptata ferm impotriva Bizantului. Cuceririle vin una dupa alta: Brusa (prima capitala) in 1326, Gallipoli si Adrianopole (1354-1361), Macedonia si Bulgaria (1372-1389).

In 1402, sultanul Baiazid este infrant si umilit de catre cel care se autorevendica a fi urmasul lui Gingis Han si refondator al Imperiului Mongol, Timur Lenk. Dupa 1421, Murad al II-lea reia expansiunea spre Europa Centrala; in 1453, sultanul Mahomed al II-lea duce semiluna in chiar inima crestinatatii, prin cucerirea Constantinopolului. La inceputul secolului al XVI-lea, Selim I cucereste Siria si Egiptul, iar succesorul sau, Soliman Magnificul, duce Imperiul la apogeu - ajungand, prin Ungaria cucerita (1526), pana la portile Vienei (1529; al doilea asediu al Vienei, tot nereusit, va fi in 1683).

Primul adevarat recul al Imperiului Otoman in Europa se produce in 1699, prin tratatul de la Karlowitz; Imperiul Austriac si, mai apoi, Imperiul Tarist devin adversari redutabili. Declinul lumii otomane este constant: in secolul al XIX-lea, Imperiul pierde de sub control, printre altele, Grecia (1830), Egiptul (1840), Serbia, Romania si Bulgaria. In primul Razboi Mondial, el intra in tabara perdanta, alaturi de Germania; la finalul conflictului, Imperiul incape sub ocupatia aliantei adverse si se vede obligat sa accepte un tratat de pace care va duce direct la desfiintarea sa (1924).



Marile imperii ale Vestului

Imperiul celor doi Napoleoni

Inainte de a fi un imperiu politic, Franta a fost unul colonial: insulele Cayenne (1604), Martinica si Guadelupe (1635), Senegalul atat de necesar in comertul cu sclavi (1638), dar mai ales Canada (dupa 1608) i-au adus Frantei plusul de glorie si bogatie de care viitorul rege-soare, Ludovic al XIV-lea (1643-1715) avea nevoie. Criza economica apare spre mijlocul secolului al XVIII-lea, iar intentiile de reforma economica ale unor tehnocrati ai vremii precum Turgot sau Necker se impotmolesc in conservatorismul paturii nobiliare. Aici isi are radacinile Revolutia din 1789.

Unul dintre putinii beneficiari ai primului deceniu postrevolutionar francez este Napoleon Bonaparte. Ajuns prim-consul in 1799, in urma unei lovituri de stat, Bonaparte devine, intre 1804 si 1814, Napoleon I, capul unui imperiu ce aspira sa refaca Europa lui Carol cel Mare, din urma cu 1.000 de ani. Hartuit de Anglia (la vest) si de Rusia (la est), Imperiul napoleonian va ramane o frumoasa poveste si atat, fundalul unui destin exceptional cum a fost cel al Empereur-ului Napoleon I.

Visul imperial francez revine in 1815 (regimul celor 100 de zile, pana la dezastrul final din 18 iunie 1815, la Waterloo) si spre mijlocul secolului al XIX-lea, cand Louis Napoleon Bonaparte (nepotul de frate al fostului imparat), dupa ce este ales presedinte in decembrie 1848, devine in 1852 imparatul Napoleon al III-lea. Inceput sub bune auspicii, Cel de-al II-lea Imperiu se prabuseste in 1870, cand Franta intra in razboiul cu Prusia, pe care-l pierde in 1871, fapt ce va provoca o trauma de proportii nationale, din care se va iesi, greu, abia dupa 1950.



De la saxonul Otton I, la arianul Hitler

Primul "imperiu german" - primul "Reich" - este cel al lui Otton I, rege al Germaniei si Italiei, care fondeaza in 962 Sfantul Imperiu Romano-German. Urmasii sai la tron ii vor pastra relativa unitate pana la Reforma religioasa din secolul al XVI-lea si, mai ales, pana la finalul Razboiului de 30 de ani si la Pacea de la Westfalia (1648), care transforma spatiul german intr-un mozaic de unitati politice si religioase.

Al doilea Imperiu German este proclamat in timpul cancelarului Bismarck, in 1871, la Versailles, in urma infrangerii categorice a Frantei intr-un razboi inceput in anul anterior. In iunie 1919, dupa infrangerea sa in primul Razboi Mondial, al II-lea Reich se prabuseste; dar se ridica din nou amenintator in 1933, cand Adolf Hitler, Führer si cancelar, declara nasterea celui de-al III-lea Reich, caruia ii prezice 1.000 de ani de existenta. Din ei, nu ii va putea asigura decat pe primii 12...



Imperiile marilor: Spania...

Grecii aheieni sunt cei care, spre 1110 i.Hr., fondeaza colonii pe coastele mediteraneene spaniole. Cazuta partial sub dominatia Cartaginei si, mai apoi, in intregime, sub a Imperiu lui Roman (201), provincia spaniola - care l-a dat istoriei romanesti pe imparatul Traian, bunaoara - este invadata de vandali si vizigoti. Ultimii fondeaza aici un imperiu si se crestineaza, la finele secolului al VI-lea.

In anul 711, Spania intra sub dominatia maurilor musulmani; francii vecini percep eliberarea ei ca pe o sarcina sfanta - vezi atacul Emiratului de Cordoba, in 778, infatisat in gesta Cantecul lui Roland. In jurul anului 1000, nordul crestin al Spaniei este, in fine, unificat. Reconquista (recucerirea) crestina porneste spre Sud: de la Toledo (1085) pana la Sevillia (1248), crestinatatea inainteaza. Ultimul bastion al maurilor este Grenada, ea insasi luata sub semnul crucii in 1492.

Mariajul celor "doi regi catolici", Ferdinand de Aragon si Isabella de Castilia (1469), deschide perioada de apogeu a monarhiei spaniole: descoperirile geografice si cuceririle coloniale in Caraibe si America de Sud fac din regat un imperiu care se simte pe mari la el acasa: Cristofor Columb, apoi Cortés si Imperiul Aztec (1519-1521), Pizarro si Imperiul Inca (1531-1533). Momentul de cumpana in stapanirea marilor este 1588, cand Armada spaniola este infranta de noua putere maritima in ascensiune, Anglia reginei Elisabeta I.

Pe continent, frontierele se largesc: in 1580, regele Filip al II-lea primeste ca mostenire vecina Portugalie - dar uniunea nu va rezista decat 60 de ani, dupa care incepe o lunga decadere. Dupa Congresul de la Viena - congresul pacii post-napoleoniene, 1815 -, Burbonii revin pe tron; intarirea interna a statului nu se poate face decat cu pretul pierderii coloniilor transatlantice: intai cele din America de Nord, apoi Cuba, Filipinele si Puerto Rico - acestea trei in urma unui razboi cu Statele Unite ale Americii, terminat in 1898.



...si Marea Britanie

Conflictul cu vecina de peste Canal, Franta, incepe o data cu istoria statului englez. In 1337, Razboiul de 100 de ani debuteaza prost pentru englezi, dar dupa venirea pe tron a primului rege din Casa de Lancaster, Henric al IV-lea (1399), raportul de forte se schimba si, sub Henric al V-lea, Anglia ajunge sa stapaneasca jumatate din Franta (dupa 1415). Urmasul sau, Henric al VI-lea, pierde insa toate posesiunile, pe fondul revansei franceze - vezi episodul Ioana d'Arc - si, in aceste conditii, Casa de York pune in discutie insesi drepturile la coroana ale Casei de Lancaster: este Razboiul celor doua roze (1450-1485).

Castigatoare este... Casa de Tudor, mostenitoare a Lancasterilor, care ajunge pe tron in 1485, prin Henric al VII-lea. Un personaj cu totul aparte este urmasul sau, Henric al VIII-lea, care rupe legatura spirituala cu Roma si se proclama sef al Bisericii anglicane (1534). Autentica istorie imperiala a Angliei incepe cu anul 1588, cand o stralucita victorie navala impotriva Invincibilei Armade spaniole face din Anglia marea putere a marilor.

Epoca reginei Elisabeta I (1558-1603) deschide magistral aceasta epopee imperiala. Marea Britanie apare la 1603, cand Iacob al VI-lea Stuart al Scotiei devine Iacob I al Angliei, iar cele doua coroane - pana atunci in raport de suzeranitate - se unesc. Marele regat este agitat de razboiul civil condus de Oliver Cromwell (1642-1649), dar Stuartii se intorc pe tron dupa 1660. La inceputul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie este un model politic pentru intelectualii Europei luminilor - Voltaire si Montesquieu o admira mult -, dar si principala candidata pentru mostenirea fostului imperiu colonial spaniol (Insulele Virgine, Bermude, Barbados, Jamaica); la sfarsitul aceluiasi secol, ea isi deschide drum spre Canada - fosta franceza - si India, acolo unde Compania Indiilor de Vest, tutelata la origini de regina Elisabeta, lucreaza constant la o cucerire ce va dura doua secole si va rezista inca unul dupa aceea.

Marea Britanie intra de timpuriu si in relatii comerciale, si in conflict cu China, vezi razboiul opiului din 1840-1842, in urma caruia Hong Kong-ul devine colonie britanica (pana in 1997). Printre posesiunile Coroanei engleze se numara si 13 colonii infiintate, intre 1607 si 1733, pe coasta estica a Americii de Nord - viitoarele State Unite ale Americii.




Viitorul imperial al omenirii

Istoria nu se impaca bine cu previ ziunile. Totusi, dorinta de a prevedea este mai puternica decat precautia. In opinia mea, trei sunt directiile cele mai probabile de configurare a viitorului geopolitic, pe termen mediu.



1. Pax Americana

La inceputul secolului XX, Statele Unite ale Americii - urmase legitime ale celor 13 colonii englezesti de pe coasta estica a continentului, independente din 1776 si ghidate de o Constitutie (1787) care e in vigoare si astazi - reprezentau puterea emergenta a lumii occidentale.

Tuteland Cuba, anexand Guamul, Puerto Rico, Filipinele, facand legea in Mexic si in Haiti, SUA incep secolul trecut ca statul cu cele mai stralucite perspective economice care se puteau imagina. Intrarea in primul Razboi Mondial (1917) este decisiva pentru sfarsitul acestuia. La fel in cazul celui de-al doilea Razboi Mondial, pe care SUA il castiga nu numai militar, ci si politic.

Dupa 1945, Statele Unite devin purtatorul de steag al lumii occidentale democratice, varf de lance in confruntarea politica, propagandistica, economica si militara cu Imperiul Sovietic (1917-1991). Dupa implozia Uniunii Sovietice, Statele Unite raman in pozitia de unica superputere. Cele mai multe comparatii se fac cu Imperiul Roman din primele doua secole ale erei crestine.

Contestatarii nu lipsesc: de la ecologisti radicali ce acuza SUA pentru nesemnarea Acordului antipoluare de la Kyoto, pana la miscarea antiglobalizare in continua crestere in toata lumea occidentala, Statele Unite ale Americii sunt vazute ca fiind garantul unei lumi a discursului ipocrit despre libertate, democratie si egalitate de sanse.

Dar toti adversarii sai occidentali admit ca aceasta Pax Americana nu este cea mai rea dintre formele de status quo pe care imperiile la apogeu le-au propus de-a lungul timpului. America pare a se afla in fata unui nou fel de "cuceritori": inamicii Americii prefera sa se infiltreze tacit. Noul mileniu a inceput sub semnul terorismului, in speta terorismul radicalismului islamic. Doborarea complexului World Trade Center din New York, pe 11 septembrie 2001, este evenimentul cel mai spectaculos al inceputului de mileniu.

Turnurile gemene erau un fel de zigurate ale "noii ordini mondiale", un Turn Babel iradiind globalizarea. De ce a devenit aceasta America dusmanul de moarte al lumii islamice? Din cauza sprijinului pentru statul Israel (creat in coasta lumii arabe in 1949) - se raspunde, facil. Dar, de aproape 300 de ani, lumea musulmana este intr-o lunga redefinire a identitatii. Islamul, la apogeul puterii sale, era caracterizat de toleranta. Acum, rezolvarea unui vadit complex de inferioritate in raport cu lumea occidentala il conduce spre lozinca razboiului sfant (jihad).

Este putin probabil ca aceasta amenintare sa se concretizeze, in viitor, in alt fel. Religia islamica, desi intr-o relativa relansare in unele zone ale globului, este in pierdere de viteza de cateva secole; isi va reveni in conditiile laicizarii globale a lumii contemporane? Nemaiavand armatele Imperiului Otoman sau ale califilor de altadata, ea nu-si poate pastra puritatea decat printr-o izolare totala. In lumea de azi, costurile pentru a ramane izolat sunt mai mari decat cele pe care le presupune conectarea la fluxul mondial al schimbarii.



2. Un nou Imperiu Chinez?

In ochiul europeanului, China ramane ceea ce era si la anul 166, cand primele misiuni comerciale romane ajungeau pe teritoriul sau: un spatiu al misterului si al exotismului. Imperiala sau comunista (din 1949), China intriga. La inceputul secolului XXI, China pare sa se fi inscris pe o a treia cale, ce sfideaza rigorile comunismului autentic, ca si pe ale democratiei liberale. China este, cu cele 1,3 miliarde de locuitori ai sai, in fata unei mari alegeri.

Dinamizarea continuua a elitei de partid si de stat - vezi ultimele alegeri - pregateste un nou salt pe care, probabil, acest secol il va aduce. La ora actuala, China controlata de partidul comunist este o imensa fabrica, avand relatii sociale diferite de la un capat la altul al sau si niveluri de trai la fel de diferite. In diferend cu URSS dupa 1960, dar curtata intens de America administratiei Nixon inca de la inceputul anilor '70, China este in acest moment un actor enigmatic pe scena internationala, preferand sa ramana in umbra; dar simpla ei prezenta acolo obliga pe oricine sa o ia in considerare - in frunte cu SUA, a caror preocupare fata de politica nucleara a Coreei de Nord comuniste o obliga sa foloseasca bunele oficii chineze.

Daca nivelul actual al cresterii economice va continua (atentie! China este una dintre putinele tari care nu este afectata de criza economica), daca laicizarea societatii va impiedica proliferarea unor curente spirituale belicoase sau izolationiste si daca, in fine, slabirea treptata si previzibila a regimului comunist nu va face loc unui vid de putere (acesta fiind scenariul cel mai prost care se poate imagina), la finalul actualului secol, China - sustinuta probabil de Coreea, pana atunci reunificata - va fi unul dintre cei trei actori principali ai scenei mondiale, alaturi de America si de...



3. Spre noua Europa carolingiana

...si de Europa Unita, evident. "Un fel de mare republica impartita in mai multe state" - definea Europa, in secolul al XVIII-lea, Voltaire. Pe 19 septembrie 1946, Winston Churchill, insotit de fiica sa, intra in Marele Amfiteatru al Universitatii din Zürich; discursul pe care-l pregatise vorbea despre datoriile Frantei si Germaniei fata de Europa comuna. "Care este remediul?" - se intreba el dupa trecerea in revista a consecintelor razboiului. "Sa refacem textura Europei, sau a celei mai mari parti a ei, si sa-i cream un edificiu in care ea sa traiasca in pace, securitate si libertate. Trebuie sa cladim un fel de State Unite ale Europei."

Marea provocare a prezentului european este insertia statelor din estul continentului in structura europeana pusa la punct in ultimele decenii. Cu o economie intrata sub semnul unei planificari care nu va putea sa multumeasca pe toata lumea daca va dori sa fie realmente eficienta, cu o Constitutie unica, cu o forta armata comuna si cu un Parlament european cu atributii legislative generale, Uniunea Europeana se profileaza a fi competitorul cel mai probabil al Statelor Unite pe scena mondiala.

S-ar putea spune ca Imperiul se va intoarce acasa - adica in Europa.

latinitatea imperiala
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1844 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019144 (s)

loading...