News Flash:

Dezastru la SC Iasi-Nord Popricani

24 Iulie 2000
2987 Vizualizari | 0 Comentarii
•In luna mai a anului 2000, pierderile au ajuns la 24,8 miliarde lei

La sfarsitul lunii mai, SC Iasi-Nord SA Popricani inregistra o pierdere de 24,8 miliarde lei, este concluzia unei informari adresate Ministerului Agriculturii si Alimentatiei de catre Vladimir Tanasoiu, directorul general al Directiei Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara a judetului Iasi. In aceeasi adresa era specificat faptul ca, la 31 decembrie 1999, pierderile inregistrate de unitate se cifrau la 14,6 miliarde lei. In decurs de cinci luni (decembrie 1999 - mai 2000), societatea a inregistrat o crestere a pierderilor de 10,2 miliarde lei, aproape tot atatea cate au fost stabilite in cativa ani buni. Nu este lipsit de importanta sa amintim ca, in aceasta perioada, gospodarirea societatii este asigurata de inginerul agronom Valeriu Parlog, administrator unic.

Situatia dezastruoasa a efectivelor de animale s-a accentuat de cand la conducerea societatii a venit Valeriu Parlog

Pana la jumatatea anului 1991, la Popricani functiona o intreprindere agricola de stat cunoscuta pentru performantele sale in toate sectoarele. In urma aparitiei HG nr. 266 din 12 aprilie 1991, a fost infiintata societatea comerciala Sazi SA, avand ca obiect de activitate producerea, industrializarea si comercializarea produselor agrozootehnice, prestari de servicii, import, export. Era structurata pe 14 ferme de productie si trei sectoare. Prin reorganizari si restructurari, SC Sazi si-a schimbat denumirea in SC Iasi-Nord, cu sediul in aceeasi comuna, iar activitatea de productie a fost comasata in patru ferme mixte si un sector. Din valoarea capitalului social subscris la jumatatea anului 1994, Fondul Proprietatii de Stat (FPS) are o cota de participare de 54,22%, Fondul National de Restructurare Dunarea (FNRD) - 37,50%, in timp ce persoanele fizice participa cu o cota de 7,28%. La 31 decembrie 1994 (data de la care exista situatii de la Curtea de Conturi), societatea avea un efectiv de animale de 10.768 de capete, dintre care: 2.247 porcine, 3.265 de taurine si 5.256 de ovine. La sfarsitul anului trecut, numarul efectivelor era de 3.576 de capete, dintre care 2.045 de porcine si numai 946 de taurine si 585 de ovine. Situatia dezastruoasa in legatura cu efectivele de animale s-a accentuat de cand la conducerea societatii se afla Valeriu Parlog. Pentru orice persoana cat de cat avizata, sacrificarea a peste 1.500 de taurine si a mai bine de 4.500 de ovine nu se datoreaza lipsei furajelor, starii proaste de intretinere, lipsei unui control sanitar-veterinar de calitate sau lipsei reproductiei anterioare. Si atunci, de ce au fost sacrificate atatea animale si ce drum au luat? Sugeram celor ce ancheteaza cazul sa verifice daca zvonurile care circula in comuna in legatura cu faptul ca ing. Valeriu Parlog a valorificat mare parte din animalele sacrificate prin societatile comerciale Bing-Bang si Ana-Maria din Iasi se confirma. De asemenea, se spune ca, pentru a acoperi paguba adusa prin sacrificare, inginerul a solicitat ulterior Directiei Sanitare Veterinare un act prin care sa fie confirmat faptul ca animalele erau bolnave.

Ce a facut FPS, actionarul majoritar ?

In ceea ce priveste rezultatele financiare generale ale societatii din anul 1999, an in care Parlog si-a exercitat cu putere prerogativele de administrator unic, situatia se prezinta catastrofal in comparatie cu bugetul de venituri si cheltuieli. Toate fermele si sectoarele de activitate au inregistrat pierderi. In conformitate cu nota de control a unei echipe alcatuita din specialisti ai DGAIA Iasi, incheiata la 21 iunie a.c., pierderile consemnate la 31 decembrie 1999 au fost: 11.484.798.000 de lei in sectorul zootehnic si 3.126.691.000 de lei in cel vegetal. In ultimele luni, echipele de control de la DGAIA s-au deplasat la Popricani urmarind, printre altele, legalitatea scoaterii din gestiune a unor efective de animale, precum si preturile de livrare practicate; valorificarea mijloacelor fixe din cadrul societatii; legalitatea detinerii unor efective de animale si pasari de catre personalul de conducere al fermei Roscani, in special (sef de ferma fiind Elena Parlog, sotia administratorului unic) s.a. Si in aceasta privinta s-au gasit numeroase lipsuri, toate la un loc ducand la concluzia ca administrarea SC Iasi-Nord SA este facuta defectuos si ca, in anumite privinte, nu se justifica pierderile imense inregistrate de societate in ultima perioada. In aceste conditii se pune problema modului in care actionarul majoritar, FPS, s-a implicat pentru stoparea si diminuarea pierderilor.

Ce mister se ascunde in spatele societatilor Agro Star 2000 si Bonga?

In legatura cu situatia economico-financiara a SC Iasi-Nord SA, se ridica mai multe intrebari adresate, in special, lui Valeriu Parlog, directorul general: De ce nu s-au predat comisiilor comunale terenurile cuvenite actionarilor din comunele Popricani, Probota, Trifesti, Bivolari, Tiganasi, Victoria si Vladeni? De ce au fost instrainate numeroase bunuri ale societatii timp de mai multe luni, fara ca aceasta sa aiba vreun venit? Ne referim la predarea catre SC Azomet SRL Iasi a unor ansamble si subansamble de la instalatia de prelucrare a laptelui, precum si un bazin pentru apa de rezerva cu suport si un bazin de racire a laptelui. Abia dupa sase luni s-a incheiat un contract intre cele doua societati, prin care se stabileste o chirie lunara de 200.000 de lei, in acest act nefiind insa incluse cele doua bazine. In aceeasi ordine de idei, de ce au fost imprumutate in august 1999 mai multe mijloace fixe SC Migit Company SRL din Iasi, conducerea S.C. Iasi-Nord prelungind termenul de imprumut cu sase luni? De ce, in conditiile obtinerii unei recolte slabe, au fost dezmembrate cinci aripi de ploaie necesare irigarii terenurilor arabile? Acestea au fost vandute sub forma de deseuri de aluminiu in cantitate de 3.025 kg, fara aprobarea Consiliului de Administratie si AGA si fara organizarea unei licitatii. Cum se explica faptul ca, in perioada in care a fost director Constantin Singher (1993-1998), societatea inregistra profituri, pentru ca, numai intr-un an de cand a ajuns director Valeriu Parlog (1999), sa apara pierderi in valoare de 14,6 miliarde lei? Este de necrezut ca, dupa ce in anul 1998 se inregistrase un profit brut de peste 296 de milioane, in anul imediat urmator sa apara aceasta pierdere uriasa? Din documentele avute la dispozitie nu reiese ca echipele de control ar fi stat de vorba cu cetatenii care au facut sesizari referitoare la neregulile din SC Iasi-Nord. Locuitorii vorbesc, de pilda, despre existenta unei societati comerciale - Bonga SRL - inscrisa pe numele padurarului din Trifesti, Neculai Burcus, in spatele careia s-ar afla Parlog. Si, pentru ca veni vorba despre aceasta, ce legatura exista intre administratorul unic al SC Iasi-Nord si SC Agro Star 2000?
Intrucat se cunoaste ca dosarul referitor la situatia critica a SC Iasi-Nord Popricani se afla la Corpul de control al prim-ministrului, avem convingerea ca toate domeniile din activitatea acestei societati cu capital majoritar de stat vor fi analizate cu atentie.
Sorin ALEXA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1347 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018946 (s)

loading...