News Flash:

Dezvaluiri socante in cazul sinuciderii lui Domnaru

15 Mai 2009
5900 Vizualizari | 5 Comentarii
Ovidiu Domnaru
• Condamnat la 20 ani de inchisoare pentru uciderea avocatei Elena Domnaru, ramas singur, fara nici un sprijin, bolnav de inima si mahnit de fapta comisa, ieri dimineata, Ovidiu Domnaru a decis ca este mai bine sa-si puna capat zilelor • Acesta a inghitit 92 de pastile si a intrat in coma • Un coleg de celula, care inainte de Revolutie a ucis doi arabi la Hotelul Unirea, a incercat sa-l salveze pe Domnaru • "Mi-a spus ca vrea sa se sinucida, iar eu i-am spus sa nu faca asa ceva pentru ca toti avem dreptul la o viata", a spus colegul de celula • Ieri dupa-amiaza, medicii au constatat ca organele lui Ovidiu Domnaru nu erau bune de transplant pentru alte persoane care aveau nevoie • Barbatul i-a lasat un bilet de adio fiului sau: "Daca reusesc, te rog sa nu fie nimeni la cimitir si sa nu fiu vazut. La revedere si va multumesc mult"


Condamnat la 20 ani de inchisoare pentru uciderea avocatei Elena Domnaru, ramas singur, fara nici un sprijin, bolnav de inima si mahnit de fapta comisa, ieri dimineata, Ovidiu Domnaru a decis ca este mai bine sa-si puna capat zilelor. Acesta a inghitit 92 de pastile si a intrat in coma. Ieri seara, pana la inchiderea editiei, acesta se afla in moarte cerebrala. Pentru ca afectiunile la inima erau destul de grave, acesta era nevoit sa ia zilnic un tratament destul de riguros. Numai ca in ultima vreme, Domnaru nu a mai luat pastile asa cum ar fi trebuit, ci le-a pastrat pentru a se sinucide. In ultimele trei zile, Ovidiu Domnaru a incercat sa se impace cu ideea ca ar trebui sa-si puna capat zilelor. Nu mai vroia sa manance, nu mai discuta cu nimeni si era foarte retras. Singura persoana careia i s-a confesat este unul dintre colegii sai de celula. Domnaru a avut incredere in Vasile Livadaru, un detinut de 41 ani care a ajuns in spatele gratiilor pentru ca inainte de evenimentele din decembrie 1989 a ucis doi arabi la Hotelul Unirea. A fost arestat preventiv in anul 1988 si daca nu venea Revolutia, avea toate sansele sa fie executat. Acest Livadaru i-a ascultat oful lui Domnaru si l-a sfatuit sa nu-si puna capat zilelor. "Eu eram mai apropiat de el pentru ca eram mai vechi pe aici. In ultimele trei zile, a avut un comportament mai deosebit fata de noi si ne-a spus ca are niste probleme in familie. Mi-a spus ca toti l-au abandonat si ca nu mai are ce sa faca in viata asta. Mi-a spus ca vrea sa se sinucida, iar eu i-am spus sa nu faca asa ceva pentru ca toti avem dreptul la o viata, asa cum ne-a dat-o Dumnezeu. Pentru ca am simtit ca vrea sa se omoare, il mai supravegheam noaptea. Ultimele nopti nu a mai dormit", a precizat Vasile Livadaru.

Biletul de adio

In ultimele zile in care a stat pe ganduri, Ovidiu Domnaru a inceput sa scrie un bilet de adio. Acesta si-a notat intr-un carnetel cateva propozitii pe care trebuia sa le citeasca fiul sau, Laurentiu. In acest bilet de adio, Domnaru a spus ca nu vrea sa fie facuta prea mare zarva in jurul eventualului sau deces. "Daca reusesc, te rog sa nu fie nimeni la cimitir si sa nu fiu vazut. La revedere si va multumesc mult", a scris Domnaru. Aceste randuri au fost gasite de agentii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi. Ieri dimineata, in jurul orei 8.00, Domnaru a inghitit pastilele si a intrat in coma la scurt timp. Ajutorul oferit de colegul de celula nu a fost suficient pentru a fi salvat. A intrat in coma si a fost transportat la Spitalul de Urgente Sf. Ioan. "Pacientul de 59 ani a ajuns in stare critica la Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul Clinic de Urgente Sfantul Ioan. Din pacate, prognosticul acestui pacient aflat la noi la Terapie Intensiva, ramane extrem de rezervat", a spus doctorul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU. O alta problema pusa in discutie ieri a fost prelevarea organelor pentru a salva alte vieti. Laurentiu Domnaru a venit la spital si a spus ca in cazul in care tatal sau nu mai are nici o scapare, sa-i fie prelevate organele. Numai ca, in urma analizelor medicale, s-a stabilit ca nu se poate face nimic cu organele interne pentru ca sunt afectate de pastilele inghitite si de bolile de care sufera. "Eu initial am aflat ca a decedat si dupa aceea am descoperit aici ca mai traieste", a spus Laurentiu, extrem de afectat de cele petrecute. Avocata Maria Aldea, o apropiata a familiei Domnaru, a refuzat sa comenteze ceea ce s-a intamplat ieri. "Imi este absolut imposibil sa am o parere in legatura cu ceea ce s-a intamplat. Imi pare foarte rau ca Laurentiu este nevoit sa treaca prin asemenea incercari ale vietii", a spus Maria Aldea.



Moartea avocatei Domnaru

Elena Domnaru, una dintre cele mai cunoscute si mai apreciate avocate din Iasi, a fost injunghiata in dimineata zilei de 11 septembrie 2004 de catre fostul sot, Ovidiu, pe motivul unor neintelegeri mai vechi. Cei doi fusesera casatoriti din anul 1974, dar in 1989 au divortat. Decizia de divort nu i-a impiedicat sa locuiasca impreuna, intr-o vila situata in satul Pietraria, din comuna Barnova, din apropierea municipiului Iasi. Furios pe faptul ca cearta devenea din ce in ce mai intensa, criminalul a luat cutitul de pe masa si l-a infipt in abdomenul fostei sotii. Vazand ca aceasta inca mai traieste, a injunghiat-o in torace, atingandu-i aorta. Ultima lovitura de cutit i-a fost fatala fostei sotii. Imediat dupa comiterea crimei, ucigasul a mers singur si s-a predat politistilor, in aceeasi zi in care a murit Elena Domnaru.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

Alutus  | #68777
Mai fratilor acest om a murit sau n-a murit caci nici dracu nu intelege ceva de la voi?!
Andreea  | #68778
Pfii...prea tare subiectul "Vasile Livadaru". Prea tare!!!! Omul asta sta dupa gratii de o multime de ani....cind a intrat el acolo, peste tot scria "Republica Socialista Romania" si "Traiasca tovarasul Nicoale Ceasescu". Ce s-a intimplat atunci? Va mai iesi vreodata? A ajuns pe la spitale sa vada Romania post-decembrista? Daca da, cum o vede? Daca nu, cum si-o inchipuie? Ce imagine a Iasului are el? Nu cumva se va pierde in orasul atit de schimbat? Haideti fratilor, chiar ratati un asemenea subiect?
azor  | #68779
bravo mai alutus ,acest "om" este aproape mort, si un pic viu. Ca Boacna asta da din groapa-n gropi. Nu stie nici el ce scrie..dar scrie cu elan o serie de grozavii,stie de toate si nimic.
azor  | #68780
Unul care se omoara scrie " la revdere" fiului sau? si va multumesc mult ,pentru ce? pentru " la REVEDERE " unde poate fi revazut un mort sinucigas? Ori poate nu prea era convins sa se omoare ? si vroia sa se revada cit de curind? CIRCARUL asasin.Traiasca "eficienta " primului ajutor !
felix  | #68781
Nu-i prima sinucidere teatrala a "omului" de 59 de ani. A mai incercat sa se si spinzure, intre 1992 si 2000 ,fara suces! a fost salvat si recuperat la dezalcolizare .Chiar nici una nu-i reuseste? Ca sa omoare un inger ca Elena Grigoroscuta -casatorita cu Domnaru , a reusit din pacate. Cu aceiasi perseverenta, sa reuseasca sa ne scuteasca de prezenta lui criminala idioata IN VIATA.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2254 (s) | 22 queries | Mysql time :0.062356 (s)

loading...