Dilema timpului

ILUMINARI TACUTE este cel de-al treilea volum de versuri publicat de Florentin Dumitrache la prestigioasa Editura ieseana TIMPUL, 2012, Iasi, dupa ce, in anul 2011, ii aparusera celelalte doua volume, CALUL ALB si NINSOAREA TAMPLELOR, la aceeasi editurta.

Se poate afirma ca Florentin DUMITRACHE este un poet format din punct de vedere artistic, un poet matur, patruns de taina inefabila a cuvantului.

Poezia lui este rodul acumularilor succesive de peste jumatate de veac, pastrate in athanorul poetic la dospit, cum s-ar spune, varsta senectutii oferindu-i prilejul unei profunde meditatii si exprimari lirice.
Structurat in doua parti, "Infrigurat de amurg" si "Vine un timp", volumul cuprinde o binemeritata si edificatoare postfata Poezia, aceasta Golgota din inima semnata de scriitorul Emilian Marcu.

Cel de-al treilea volum de poezie contureaza si mai mult profilul moral al poetului, ca rod al trairilor firesti, autentice.

Scrise in metru clasic, versurile tradeaza framantarile sufletesti, nelinistile poetului “intemnitat in propria-i limba”, cum ar zice Emil Cioran, poetul rescrie in maniera traditionala prospetimea si savoarea legendelor si miturilor autohtone si universale.

Referindu-se la poezia clasica si cea “fixa”, scriitorul Valeriu STANCU in revista CRONICA din 12 decembrie 2011, analizand volumul de poezii "Cumpanind cuvinte", de Petrus Andrei, afirma: “A scrie astazi poezie «clasica» si mai ales sonet si rondel este, as zice eu, un risc asumat, un act de mare curaj creativ... poezia cu forma «fixa» poate parea vetusta intr-o epoca in care experimentele lirice intrec inchipuire”, subliniind caracterul elevat, elegant si rafinat al acestei poezii. Desigur ca vorbim si de un astfel de act de curaj din partea poetului care, prin iluminare, ajunge la uimire si cutremure. Orice poet doreste sa refaca lumea in viziunea lui Mircea ELIADE, fara a tine cont de timp si istorie.

Si volumul de poezie ILUMINARI TåCUTE (titlul simbolic care reitereaza ordinea gandurilor si sentimentelor strangulate de altadata!) are in centrul tema timpului, o tema eterna intalnita la mai toti poetii lumii, poetul fiind obsedat de trecerea inexorabila a timpului, care ne supravegheaza si cenzureaza permanent viata. De fapt, vorbind de notiunea de “Spatiul – timpul din fizica moderna care tine ca perceptie, de ceea ce numim gandirea-senzatie, estetica prezentului. Desigur se poate glosa pe tema daca timpul e oglinda lumii”, dupa cum concluzioneaza filosoful Marinica POPESCU, in articolul "Fara percepere nu e purcedere", din revista Cronica, nr. 6, iunie 2011. In mai multe poezii ca: “Iar peste timp", "Melancolie", "Balsam in timp", "Trenul vietii", "La marginea timpului", "Timpul se surpa", "Se rostogoleste timpul", "Vine un timp", timpul se asociaza cu tema iubirii: “Vine un timp cand totu-i trecut, / Cand arderi se sting cenusa, / Nu stii ce mai este acum de facut, / Zavorul e pus peste usa... / Vine un timp cand totu-i trecut, / Iar tu nu vei sti ce mai ai de facut” ("Vine un timp...").

Exista si o poezie a anotimpurilor, care marcheaza ireversibilitatea timpului si eternitatea naturii: "Nostalgie de toamna", "In albul zapezii", "Tu te-ai intors, desi e soare" etc. “Pe tampla mea s-au asezat zapezi / De ani, facandu-mi trupul plin, / Desi e soare la amiezi, / Simt umbra anilor ce vin ("Desi e soare").
Florentin DUMITRACHE stapaneste uneltele scrisului si le manuieste cu indemanare.

Nu lipseste poezia cu caracter autobiografic, a dorului de sat si de locurile natale, a evocarii parintilor si fratilor. “Mi-e dor de satul departarii, / De toti, de toate-mi este dor, / De-aceea acum in pragul serii, / Ma-ntorc zburand ca un cocor" ("Intoarcere spre sat").

Pentru creator, in genere, arta reprezinta o purificare si mantuire a suferintei morale, incarcata de simboluri, daca ar fi sa-l parafrazam de C.G. Jung, din "Cartea rosie", ca opera de arta parvine din inconstient, simbolul fiind “strain de spiritual constient”. Poezia, in general, “este muzica paradisiaca, geometria divina si eufonie mesianica, predestinata sa stea la temelia lumii, fiind cerul, apa si pamantul, focul ceresc sau apeironul in care si din care au incoltit, homomeriile nascatoare de om si lighioane”, afirma regretatul prozator roman Stelian BABOI.
Poetul iesean Emilian MARCU subliniaza in postfata amintita ca ILUMINåRI TåCUTE “sunt, de fapt, niste fulguratii de memorie, niste cautari in pestera sufletului si niste semne transpuse spre noi din scorbura gandurilor sale”.