News Flash:

Din bugetul pe 2003

15 Ianuarie 2003
916 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalele iesene se vor hrani cu sperante

•Sanatatea ieseana ramane la mila furnizorilor •Bani in functie de activitate •Dezastru anticipat in spitale

Chiar daca sanatatea ieseana urmeaza sa primeasca in 2003 cu 14,5% mai multe fonduri decat anul trecut, bugetul alocat sistemului sanitar iesean nu rezolva nici pe departe problemele financiare grave cu care acesta se confrunta. "Noi am solicitat 3.442 miliarde lei, dar ne-au fost acordate numai 2.245 miliarde lei. Aceasta suma este insuficienta, dar trebuie sa recunoastem ca bugetul de anul acesta este mai mare cu 14,5% decat cel de anul trecut. Din aceasta suma, spitalele vor primi 1.598 miliarde lei. Banii ar ajunge daca nu ar trebui achitate datoriile de 690 miliarde lei. In aceste conditii, spitalelor nu le mai ramane decat sa apeleze in continuare la bunavointa furnizorilor", a spus dr. Vasile Cepoi, presedintele Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate Iasi.

Bani in functie de activitate

Conform calculelor facute de cei de la CJAS, in acest an nu vor fi probleme cu plata salariilor. Directorii de spitale spera ca anul acesta sa primeasca mai multi bani si ca acestia sa nu mai fie acordati preferential. "Anul trecut am solicitat 370 miliarde lei si am primit numai 160 miliarde lei. Fondul de salarii pe 2002 a fost de 160 miliarde. Avand in vedere marimea spitalului, am estimat bugetul pentru anul acesta la 360 miliarde lei. Pentru noi, singurul avantaj il constituie licitatiile electronice prin care se pot face economii achizitionand produse la preturi mai mici. CJAS va trebui sa imparta banii tinand cont de activitatea spitalelor. Sunt convins ca se vor da bani mai multi, pentru ca aderarea la Comunitatea Europeana impune niste standarde si in sanatate care nu pot fi respectate decat daca avem bani", a declarat prof. dr. Vasile Costinescu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon".

Dezastru anticipat in spitale

Situatia va fi dezastruoasa in toate spitalele in conditiile in care se recurge in continuare la bunavointa furnizorilor de medicamnete, materiale sanitare sau de alte servicii. "Din cat am solicitat noi anul trecut am primit aproape jumatate. Nu stiu cum va fi rezolvata problema datoriilor care, numai pe anul trecut, se ridica la valoarea de 20 miliarde lei. Luam in continuare medicamente pe datorie, dar ne intrebam pana cand vor accepta furnizorii acest sistem. Singura solutie ramasa este speranta", a spus prof. dr. Petru Boisteanu, directorul Spitalului Socola.
Catalina DARABANA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019006 (s)

loading...