News Flash:

Din cauza caniculei si a conditiilor improprii de munca

28 Iunie 2002
1017 Vizualizari | 0 Comentarii
Grefierii ieseni cad din picioare ca popicele

•Cristina Ciobanu, de la Judecatoria Iasi, a suferit o criza grava de spasmofilie •Tot mai multi magistrati si grefieri se plang de caldura sufocanta din birourile si salile de judecata

La finalul unui proces care a durat mai bine de trei ore, grefiera Cristina Ciobanu, de la Judecatoria Iasi, a suferit ieri o criza grava de spasmofilie, fiind adusa in simtiri de catre colegele de birou. Angajata Judecatoriei nu este la prima manifestare de acest gen, ceilalti colegi sustinand ca ea are o lipsa mare de calciu in organism. Acesta nu este insa un caz singular. De la inceputul acestei veri, tot mai multi angajati din justitie au declarat ca au probleme grave de sanatate, din cauza prafului de pe dosare si a caldurii. Canicula instaurata in aceste zile in Moldova le-a creat mari probleme celor care care slujesc justitia. Din cauza conditiilor improprii de munca si a lipsei totale unui sistem de ventilatie adecvat, tot mai multi magistrati si grefieri se plang de caldura sufocanta din birourile si salile de judecata. Este binecunoscut faptul ca, de-a lungul anilor, tot mai multi angajati din acest domeniu se confrunta cu probleme de sanatate, din pricina bolilor contractate in urma parcurgerii sutelor si miilor de dosare. Zeci de grefieri s-au imbolnavit de boli grave de piele, printre care cele mai cunoscute sunt micozele. Ca si cum aceste boli nu ar fi fost de ajuns, odata cu aparitia caniculei, atat personalul auxiliar de specialitate, cat si magistratii au ajuns de multe ori sa-si ia lumea in cap. Bugetul de austeritate cu care se confrunta Ministerul de Justitie nu le permite angajatilor sa-si procure sisteme de vantilatie in birouri sau in salile de judecata. De aparate de aer conditionat nici macar nu poate fi vorba in viitorul apropiat, din moment ce justitia ieseana are in prezent probleme mari in ce priveste transferul celor trei instante - Judecatorie, Tribunal sau Curtea de Apel. Regulamentele prevad totusi acordarea unor sporuri de toxicitate, insa angajatii considera ca acestea sunt "frectii la un picior de lemn".
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1951 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018877 (s)

loading...