News Flash:

Din cauza incapatanarii proprietarului, o cladire de patrimoniu din centrul orasului Hirlau se afla in ruina

31 Ianuarie 2000
1057 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primaria nu l-a amendat niciodata pe neglijent

In orasul Hirlau, intre sediul provizoriu al primariei si Muzeul "Petru Rares", se afla o casa in ruina. Aceasta a fost pana in anul 1990 una dintre cladirile de patrimoniu ale orasului. Acum 50 de ani, proprietarul Neculai Agapi, de profesie medic, mutat in Bucuresti, a oferit, prin inchiriere, cladirea primariei pentru casa de cultura. Unul dintre motive consta in faptul ca pe vremea cand se afla la Hirlau, medicul oferea incaperile casei, scriitorilor, altor oameni de cultura, pentru intalniri periodice.

Pana in anul 1990, cladirea a fost gospodarita de casa de cultura care avea sali de repetitie, cercuri tehnico-aplicative s.a. Imediat dupa decembrie '89, proprietarul din Bucuresti s-a trezit la viata si a cerut sa i se elibereze cladirea. In asemenea conditii, casa oraseneasca de cultura si-a mutat sediul intr-un spatiu impropriu pana cand, acum vreo doi ani, primaria a oferit institutiei cladirea fostei sectii a Intreprinderii de tricotaje Moldova din Iasi.

"Dupa ce cladirea a fost evacuata, Neculai Agapi a inchiriat-o unei firme", ne-a declarat Neculai Popovici, primarul orasului Hirlau. In intentia de a face reparatii capitale, firma respectiva a dat jos tencuiala, placi din zidarie, din acoperis dupa care a renuntat la intentia de a se muta acolo". In asemenea conditii, proprietarul a scos casa la vanzare pentru suma de 25.000 de dolari. Va dati seama ca nu s-a gasit nimeni sa cumpere o asemenea constructie subreda cu asa o suma. Ceea ce au inceput constructorii firmei, au continuat tiganii din Hirlau care au scos usile, ferestrele, asa incat cladirea a ajuns o adevarata ruina.

"nevrand sa piarda si ce a mai ramas, Neculai Agapi i-a dat dezlegare unui fin de-al sau, Mihai Ungureanu, sa o demoleze si sa valorifice materialele de constructie ramase. Intrucat cladirea se afla pe lista monumentelor istorice ale Hirlaului, noi nu am dat aviz de demolare", a incheiat Neculai Popovici. Atat primarul orasului Hirlau, cat si seful postului de politie i-au trimis adrese proprietarului pentru a se prezenta in zona, dar acesta nu a mai venit nici in ziua de astazi.

In conditiile in care aceste ruine se afla in apropierea a doua importante monumente istorice (este vorba despre Biserica "Sf. Gheorghe", construita de Stefan cel Mare si de Muzeul "Petru Rares") este de datoria primariei sa aplice legea si sa-i dea o amenda usturatoare medicului bucurestean.

muzeul petru rares neculai agapi neculai popovici sf gheorghe
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1666 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017537 (s)

loading...