News Flash:

"Din literatura nu poti da afara pe nimeni, nici daca-i arzi cartile"

17 Mai 1999
985 Vizualizari | 0 Comentarii
•Printre personalitatile literare proeminente ale generatiei '80 se afla si criticul literar Ioan Holban. El intruneste calitatile necesare unui critic de inalta tinuta profesionala, avind o pregatire teoretica de exceptie, capacitate de sinteza, putere de detasare in analiza operei literare etc. A fost atras inca din anii de liceu de de acest sector atit de pretentios al vietii literare si si-a dezvoltat sistematic aptitudinile si pasiunea, ajungind, dupa cum spuneam, un valoros critic apreciat deopotriva de prieteni si de neprieteni. Nascut pe meleagurile Falticenilor, dintr-o familie de intelectuali, Ioan Holban a urmat cursurile Facultatii de filologie pe care le-a incheiat in 1978.

Cum era sa raminem fara un critic literar
- Ce amintiri va leaga de anii copilariei si adolescentei?
- Mi-am petrecut copilaria pe malul Somuzului, in zona Dolhasca - Dolhesti - Rotunda - Siret, umblam dupa bureti, culegeam fragi din superbele padurile de la Boroaia. Au fost cei mai frumosi ani din prima mea copilarie. Am facut socala generala la Botosani si liceul la Falticeni. Am invatat ca limbi straine franceza si germana, am jucat si volei de performanta la Viitorul Bacau. Cind am terminat liceul am vrut sa dau la medicina pentru ca indragisem o fata care dadea si ea la medicina; am invatat pina la sistemul osos, dar m-am plictisit caci nu mai puteam sa invat pe de rost tot manualul acela. Parintii nu m-au influentat deloc si atunci am hotarit sa dau la romana-franceza si nu la franceza-romana pentru simplul motiv ca erau doar sase candidati pe un loc fata de 12. Asa am ajuns student la Facultatea de filologie din Iasi.

Un elev eminent, eamatriculat din liceu
- Sa inteleg ca ati debutat in critica literara in perioada studentiei?
- As spune ca inceputurile au fost facute pe vremea cind eram elev la Liceul "Laurian" din Falticeni. Acolo am si editat o revista care se chema "Lyceum". Am avut si sansa unor profesori foarte buni de limba romana. Eram foarte apropiati, acceptau chiar si sa fumam de fata cu ei si asta era o chestie extraordinara; ba, in clasa a X-a ne mai ofereau si cite un pahar cu bere. Dar tot in perioada aceea a fost si un episod foarte neplacut: am fost eamatriculat o saptamina pentru ca am facut o serata literara cu o alta tematica decit cea aprobata de UTC... In facultate am avut parte de niste profesori buni. Imi amintesc cu mare placere de Al. Calinescu la curs si Luca Pitu la seminar, de Dumitru Irimia, Mihai Dragan, Ion Constantinescu, Liviu Leonte, Noemy Bomhel. Am fost un student constiincios, tocilar, nu am avut decit un noua in facultate, la slava veche. In anii studentiei cintam la chitara. Am avut chiar si un grup folk.

Revista "Dialog", loc de debut pentru viitorul critic
- S-a petrecut un moment (istoric, evident) in viata dv. care v-a orientat catre critica si nu, sa spunem, catre poezie?
- In liceu am avut o profesoara de romana care nu avea deloc chemare catre aceasta materie; era nemtoaica. Venea la ore si ne citea din manual, ceea ce puteam face si noi. Era, vorba lui Creanga, un inceput de timpenie. Acest lucru m-a scos din sarite si m-am trezit deodata cu surse de ambitie de a citi si de a sti mai mult. M-a ajutat si biblioteca bogata de invatator a tatalui meu. Apoi, in facultate, dupa cum va spuneam, am avut niste profesori pasionati. Inca din anul I am intrat in cercul de editare a revistei "Dialog" al carei redactor-sef era Al. Calinescu; am inceput deja sa ma apropii de critica si istoria literara.
- Ce s-a intimplat dupa absolvirea facultatii?
- Am fost repartizat la Scoala generala nr. 2 din Pascani, bineinteles ca profesor si apoi am ajuns la Scoala nr. 4 din Iasi. In 1980 am dat concurs pentru postul de filolog la Institutul "Al. Philippide" si acolo am ramas pina in 1990. Ceea ce m-a determinat categoric sa plec din invatamint a fost faptul ca Ministerul Invatamintului trimisese la un moment dat o adresa in legatura cu caracterizarea cadrelor didactice: la punctul 1 era trecut, ca obiectiv, activitatea obstesca. Nu aveam nici o sansa de nici un fel. Am inceput sa public la "Romania literara", "Contemporanul", "Cronica". Daca stau sa ma gindesc, prima cronica literara semnata de mine in afara Iasului a fost una publicata in revista "Tribuna" de la Cluj in legatura cu un volum al lui Val Gheorghiu.

"Un tovaras de la partid nu a acceptat intrarea mea in Uniunea Scriitorilor"
- Ginditi ca meseria de critic literar la inceputurile dv. era mai usoara decit acum? Se putea face mai usor o judecata de valoare in legatura cu opera unui scriitor?
- La beletristica, planurile editoriale de atunci erau foarte mici: aproximativ 140 de titluri pe an. Eliminind romanele politiste, aveai timp sa controlezi situatia literara cu destul de multa corectitudine. In 1983, cind am editat cartea de debut, a venit si o confirmare prin acordarea unui premiu; a fost un moment fericit. Insa, a fost unul, din pacate, neplacut in legatura cu breasla: in 1986, am depus dosarul pentru a intra in Uniunea Scriitorilor. Aveam toate datele necesare, carti publicate, destula presa favorabila etc si, totusi, unul dintre personajele din Iasi, cu un cuvint greu, a fost impotriva, drept pentru care a trebuit sa astept pina in 1990 ca sa fiu primit in Uniunea Scriitorilor.
- Daca vorbim despre lucrarile dv., cite carti aveti tiparite?
- La ora asta am noua carti.
- Nu cumva criticul literar este dependent de sciitor?
- Puneti o problema care este foarte actuala. Criticii din anii '90, gasindu-si alte ocupatii (politice si de alta natura), au disparut. Revistele culturale, din pacate, circula intr-un tiraj confidential. "Romania literara", de eamplu, de la un tiraj de 30.000 de eamplare, a ajuns la 2-3000. Daca difuzam numai reviste culturale si cutare scrie despre mine si eu despre el, este foarte putin important. Or, ierarhia de valori nu se poate face in acest fel. O poti constitui asa, dar atita vreme cit ea nu are difuzare si un gir al gustului public la un moment dat, nu functioneaza in istoria literara.
- Poate fi considerat un critic reprezentatul scriitorilor?
- La un moment dat - da; s-ar putea sa fie si impotriva acestor scriitori sau in avangarda. Noi n-am avut batalii pentru ierarhizare, n-am avut rupturi cum s-au intimplat in alte tari. Aici, fiecare lucru innoitor a devenit imediat istorie literara.
- Ce face criticul Ioan Holban astazi?
- As mentiona ca dupa 1990 am publicat o carte de critica si istorie literara care se numeste "Salonul refuzatilor". Am o biblioteca destul de consistenta si citesc. La un ziar local sustin o rubrica de critica literara; de asemenea, am rubrici de acelasi gen la "Romania literara" si "Viata Romaneasca".

Povestea de a scrie pentru eternitate este o mare nebunie
- Dupa 1990 au aparut scriitori "ca ciupercile dupa ploaie"...
- La noi s-au produs niste mutatii foarte importante, incit imi pare rau sa recunosc ca generatia '80 din care fac parte este un capitol de istorie literara incheiat, chiar daca ne place sau nu ne place. Ce citeste astazi publicul si ce vrea el? Vrea mesaj direct, transparent, nu intereseaza frazarea, precizia acesteia samd. As putea spune ca este o frazare a unor stari si sentimente directe, primare, nedistilate in nici un fel. Nu stiu chiar daca este vorba despre dimensiunea unui fenomen, dar in nici un caz nu poti face abstractie de el. Din literatura nu poti da afara pe nimeni, decit daca ii arzi cartile, si nici atunci. Fiecare vrea sa lase ceva in urma. Dar, stiti ce garantie are hirtia de la Letea Bacau? 70 de ani. Povestea de a scrie pentru eternitate sau de a scrie o carte care sa ramina peste 50 de generatii este o nebunie.

"Nu salariul de 1.500.000 de lei m-a atras la Nationalul iesean"
- Cum ati ajuns director la Teatrul National "Vasile Alecsandri"?
- Am venit de la revista"Cronica" la care eram redactor-sef din 1990 pina in 1996. Am venit aici dintr-o singura motivatie clara si precisa, pentru bani nu; cistig 1.500.000 de lei pe luna. Am crezut ca aceasta institutie, care se numeste Teatrul National, merita mai mult decit avea in acel moment; cred ca trupa Nationalului iesean este cea mai buna din tara la ora actuala. Nu stiu daca am facut ceea ce trebuia sa fac de cind sint aici; in orice caz ma straduiesc.
- Gurile rele spuns ca ati ajuns director la National pentru ca sinteti prieten cu ministrul culturii, Ion Caramitru...
- Prieten in adevaratul sens al cuvintului nu sint; ne stimam reciproc. Ca sa ajung director am participat la un concurs cu patru candidati (nici nu era Caramitru ministru pe atunci) asa incit nu pot fi banuit ca am obtinut un post pe baza de "pile".
- Aveti dusmani?
- Or fi! Daca prezenta mea pune in pericol existenta acestei institutii, atunci n-am ce spune. Problema este sa fie mai bine. Cind vii sa propui ceva mai bun decit este in prezent, incepind de la repertoriu si terminind cu reparatiile capitale, atunci ai dreptul sa-i judeci pe cei de acum. Cine gindeste ca functia de director la Teatrul National este simpla (numai pentru ca poate sta pe scaunul lui Sadoveanu) se inseala amarnic.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2045 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018986 (s)