News Flash:

Directoarea de la Credit Europe Bank Braşov a furat 7,6 milioane de euro!

11 Septembrie 2010
1267 Vizualizari | 1 Comentarii
Noi amănunte ies la iveală în cazul Băncii Credit Europe din Braşov. La termenul de ieri al procesului, procurorii au declarat că directoarea sucursalei, Otilia Negrilă, a sustras, în total, 7,6 milioane de euro, lăsand 198 de clienţi cu conturile goale.

Otilia Negrilă, 45 de ani, directoarea sucursalei Credit Europe Bank din Braşov ai cărei clienţi au fost păgubiţi, a fost prezentată, ieri, judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov, într-un nou termen al procesului. Procurorii au precizat că femeia ar fi deturnat banii din depozitele clienţilor în perioada 2005-2008, prin dispoziţii de plată către anumite firme.

198 de clienţi au fost păgubiţi

In plus, cu prilejul întocmirii unor contracte de depozit, ea şi-a însuşit banii clienţilor, fără să-i mai treacă prin contabilitatea băncii. Suma furată de reţeaua din interiorul instituţiei este mult mai mare decat se vehicula pană în prezent: 7,6 milioane de euro, iar numărul clienţilor păgubiţi este de 3 ori mai mare mare decat cel cunoscut oficial de Protecţia Consumatorului, fiind vorba de 198 de persoane.

Susţine că este bolnavă

La termenul de ieri, Otilia Negrilă a încercat să-i convingă pe judecători să fie cercetată în libertate. “Banii nu sunt la mine şi nici la familia mea. Chiar eu am sesizat auditul băncii, însă nu mi-a fost prezentat nici un fel de rezultat. Practic, nu am cum să mă apăr. Vă repet, banii nu sunt la mine. Am 45 de ani şi am probleme de sănătate. Vă rog, lăsaţi-mă să stau alături de familia mea, cu interdicţia de a părăsi localitatea”, a implorat Negrilă în faţa judecătorilor.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

agariciu  | #122865
La ocna cu ea!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1953 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018972 (s)

loading...