News Flash:

Directorii a doua unitati scolare si de la Spitalul de Urgente sunt pasibili de inchisoare

4 Februarie 2004
1174 Vizualizari | 0 Comentarii
•Viata a mii de elevi si bolnavi este in pericol •Centralele termice de la Spitalul de Urgente, Scoala Normala "Vasile Lupu" si Grupul Scolar Agricol pot exploda oricand •Inspectorii ITM au dispus oprirea instalatiilor de incalzire •Functionarea acestora in continuare se va face pe propria raspundere a conducerilor unitatilor mentionate •Acest lucru reprezinta o infractiune, care se pedepseste cu inchisoare

Conducerea Spitalului de Urgente, cea a Scolii Normale "Vasile Lupu" si de la Grupul Scolar Agricol "Vasile Adamache" din Iasi sunt pasibile de inchisoare. In urma controalelor efectuate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) in unitatile de invatamant si cele spitalicesti, s-au constatat grave nereguli la centralele termice. Din acest motiv, inspectorii ITM au inchis centralele termice de la Spitalul de Urgente, Scoala Normala "Vasile Lupu" si Grupul Scolar Agricol "Vasile Adamache". Instalatiile de incalzire nu aveau instructiuni de folosire, carte tehnica, autorizatie eliberata de Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR) si personal autorizat. Functionarea in continuare a centralelor termice se face pe propria raspundere a conducerilor celor trei institutii. "Am dispus inchiderea acestor centrale, deoarece reprezinta un pericol atat pentru elevi, cat si pentru bolnavi. Acestea vor functiona pe propria raspundere a celor care conduc institutiile respective. Cei care accepta acest lucru savarsesc o infractiune care se pedepseste cu inchisoarea. Exista risc mare de producere a unor explozii, avarii. Pur si simplu, aceste centrale termice functioneaza total in afara legii. Conducerile institutiilor sunt inconstiente, din moment ce accepta sa puna in functiune aceste instalatii de incalzire foarte vechi, neautorizate ISCIR. Felul in care centralele termice sunt exploatate reprezinta un adevarat pericol", a declarat Eugen Fulop, inspector sef adjunct la ITM.

Situatia era cunoscuta

Conducerea Spitalului de Urgente recunoaste ca centrala termica este veche si asteapta finalizarea lucrarilor la noul spital pentru a se putea muta. "Si noi am vrea sa oferim conditii mai bune de cazare bolnavilor, dar pana nu se finalizeaza noul spital nu avem ce face. Si cladirile, si centrala termica sunt vechi, dar nu putem face mai mult acum. Sa inchidem spitalul?", a declarat dr. Paul Sarbu, directorul medical de la spitalul mentionat. Directorul Scolii Normale, prof. Viorel Paraschiv, a sesizat de nenumarate ori atat conducerea Primariei, cat si cea a ISCIR despre starea celor doua centrale termice, dar nimeni nu a luat nici o masura pentru remedierea situatiei. "Sunt director de un an si jumatate la aceasta scoala si am informat de foarte multe ori ISCIR despre starea centralelor termice, dar nu a binevoit sa se deplaseze la unitate. Abia astazi (n.r. - ieri) au venit si au dispus inchiderea centralei. Nu pot lasa peste o mie de elevi in frig. Avem cel mai mare internat din judet si centrala va trebui sa functioneze in continuare. Nu sunt eu vinovat de faptul ca cei din administratia locala au ignorat acest lucru. Daca vor sa se impuna norme ca in Uniunea Europeana, atunci trebuie sa-mi asigure si conditii pe masura", a declarat Viorel Paraschiv.
Pe de alta parte, directorul ISCIR, Stelian Mercas, sustine ca nu a primit nici o sesizare din partea conducerii Scolii Normale "Vasile Lupu". "Daca s-ar fi primit o sesizare, atunci ar fi ajuns la mine si am fi rezolvat-o. Problema cea mai mare a constituit-o lipsa documentului de autorizatie", a declarat ieri seara, telefonic, Stelian Mercas, inspectorul sef al ISCIR Iasi.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1671 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018874 (s)

loading...