News Flash:

Directorul SAPARD analizeaza proiectele de la Iasi

9 Decembrie 2004
855 Vizualizari | 0 Comentarii
•Gheorghita Corbu va analiza proiectele existente in cadrul masurii privind dezvoltarea infrastructurii rurale •In acelasi timp, directorul SAPARD ar putea anunta noile masuri care vor fi active de anul viitor

In cursul zilei de astazi, directorul general al Agentiei Nationale SAPARD, Gheorghita Corbu va sosi la Iasi. Acesta ar putea anunta la Iasi programele pentru anul 2005 sau masurile care vor demara anul viitor. In acest mod, la nivel national, aproximativ 250 de localitati vor beneficia, conform ultimelor date, prin programul SAPARD, la nivel national, de finantari pentru realizarea proiectelor de infrastructura rurala. Totodata, fondurile din primul acord de finantare au fost utilizate pentru realizarea a 450 de proiecte, printre care construirea a 2.000 de kilometri de drumuri comunale, retele de canalizare in lungime de 1.700 de kilometri si retele de apa de 3.000 de kilometri. In acest mod, pina la sfarsitul acestui an vor fi achitate jumatate din sumele din cel de-al doilea acord de finantare pentru programul SAPARD, iar Agentia SAPARD Romania va solicita Comisiei Europene pentru Agricultura acreditarea pentru alte patru masuri, pe langa cele doua existente in prezent, privind modernizarea infrastructurii rurale si promovarea produselor agricole. Tocmai aceste masuri pot fi lansate de directorul Gheorghita Corbu.

Masurile noi

Incepand cu anul viitor vor fi lansate inca trei masuri destul de asteptate, referitoare la Silvicultura, Constituirea Grupurilor de Producatori si masura privind Metode Agricole Ecologice. In sensul dezvoltarii grupurilor de producatori, in urma cu aproximativ o luna de zile a avut loc o initiativa din partea Serviciului Tehnic din cadrul Directiei Agricole. Astfel, au fost infiintate 18 grupuri, pentru zonele mai importante, cu potential agricol ridicat, pentru care a fost desemnat cate un consilier din cadrul directiei responsabil cu zona respectiva. Constituirea grupurilor este foarte importanta pentru SAPARD, deoarece in acest mod, mai multi producatori agricoli, unindu-se, pot achizitiona mai usor utilaje prin SAPARD, avand totodata si o mai mare forta financiara ca urmare a necesitatii cofinantarii proiectelor private in procent de 50 la suta. Totodata, noile modificari, aduse masurii 3.1- Investitii in exploatatiile agricole, au scopul principal de a stimula depunerea de proiecte SAPARD pentru cei care au concesionat spatii, care au fost incluse in cadrul masurii mentionate, ca spatii care pot contracta fonduri SAPARD. Persoanele care au primit spatii cu titlu gratuit s-au plans de nenumarate ori ca nu pot accesa aceste fonduri datorita cerintelor de titular al spatiului pe care le cerea Agentia SAPARD. La nivel national, in cadrul masurii 3.1 Investitii in exploatatiile agricole, bugetul depaseste suma de 92 de milioane de Euro. Astfel, pot fi accesate fonduri pentru investitii in exploatatiile agricole private, vegetale si de crestere a animalelor, asigurand rationalizarea si reorientarea productiei pentru cresterea calitatii produselor abtinute, prin aplicarea unor tehnologii competitive si care ar putea limita poluarea asupra mediului inconjurator.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1712 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018044 (s)

loading...