News Flash:

Discutiile privind noul plan de transport local au fost amanate

2 Martie 2004
896 Vizualizari | 0 Comentarii
•Operatorii de transport acuza reprezentantii Primariei de neseriozitate •Primaria sustine ca se impune stabilirea unor reguli stricte, care sa fluidizeze circulatia in oras

Cu toate ca in cursul zilei de ieri ar fi trebuit finalizate, discutiile dintre operatorii particulari, reprezentantii SC Autobuzul SA, ai Regiei Autonome de Transport Electric in Comun (RATEC) si reprezentantii Directiei Tehnice din Primarie, referitoare la definitivarea planului de transport, au fost amanate. Din punctul de vedere al operatorilor particulari, unele dintre punctele prezentate in referatul de specialitate inaintat de Directia Tehnica sunt total defavorabile desfasurarii activitatii lor. "Unele dintre aceste puncte se refera la retragerea treptata a unitatilor de mica capacitate si inlocuirea lor cu unitati de mare capacitate, adica autobuze, ceea ce este extrem de favorabil societatii comerciale Autobuzul SA", a declarat Costel Pristavu, reprezentantul Asociatiei Minibus. Acesta a precizat ca, in acest mod, este evidenta atitudinea partinitoare a conducerii Directiei Tehnice a Primariei, atata timp cat este amanata discutarea unui plan de transport pana la finalizarea situatiei juridice a celor 50 de microbuze inchiriate de Autobuzul SA de la Bursa Moldovei SA.
Mihai Chirica, directorul Directiei Tehnice din cadrul Primariei, sustine ca noua reorganizare a transportului este absolut necesara, deoarece, in prezent, pe majoritatea traseelor din oras numarul si capacitatea mijloacelor de transport nu sunt proportionale cu numarul de calatori. Datorita concurentei facute de operatorii de transport pe unele trasee, unitatile din subordinea Primariei, respectiv SC Autobuzul SA si Regia Autonoma de Transport Electric in Comun (RATEC) si-au retras masinile, pentru ca mergeau in pierdere. "Mai sunt anumite aspecte de discutat. Planul de transport ii include pe toti operatorii de transport, fie de stat, fie particulari. Trebuie tinut seama de situatia fiecaruia. Discutiile au fost amanate pentru rezolvarea situatiei la SC Autobuzul SA. Nu poate fi vorba de o tratare preferentiala, ci de tratarea operatorilor la nivel egal", a declarat Mihai Chirica, directorul Directiei Tehnice a municipalitatii.

Gabi COHUT
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1717 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019808 (s)

loading...