News Flash:

De la 1 septembrie 2010 in invatamantul iesean

Disponibilizari masive si reduceri de salarii

26 Iulie 2010
2838 Vizualizari | 2 Comentarii
• Se anunta o toamna dificila pentru profesorii ieseni, dar si pentru personalul TESA din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean • Astfel, peste jumatate din personalul administrativ al inspectoratului risca sa fie dat afara • Toate cadrele didactice vor avea salariul redus pe concediu cu 25 la suta

Se anunta o toamna dificila pentru angajatii sistemului de invatamant preuniversitar iesean. Astfel, dupa reducerea salariilor cu 25 la suta pentru profesori, alte doua masuri luate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) lovesc din plin in cadrele didactice. Astfel, chiar daca in unele unitati scolare s-au efectuat platile integral ale salariului din timpul vacantei de vara, care insumeaza trei luni de zile, le vor fi retinute reduceri de 25 la suta din aceste venituri pana la inceperea noului an scolar. Practic, un profesor titular cu toate gradele didactice parcurse si cu o vechime de peste 30 ani in sistem va primi un salariu redus de la peste 1.500 lei, la 1.100 lei pe luna. De asemenea, in urma declaratiior oficiale facute de ministrului Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), Daniel Funeriu, si la nivelul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi se va face o analiza si se va lua in calcul posibilitatea de a fi disponibilizati peste 50 la suta dintre angajatii din sectorul TESA. Aceasta masura ar urma sa fie aplicata de la 1 septembrie 2010. Cu toate acestea, conducerea ISJ Iasi nu a primit inca nici un document oficial cu privire la o asemenea masura dar, pe viitor, sunt luate in calcul si asemenea decizii. Totusi, se va face o analiza privind necesitea de a se lua asemenea masuri. Cu toate acestea, deoarece fiecare judet are particularitatile sale si nu se poate vorbi despre o masura ce s-ar putea aplica la nivel national, conducerea ministerului a informat inspectoratele scolare judetene ca agreeaza doar masurile ce nu produc perturbari si nu scad calitatea actului educational. Decizia privind cifra de scolarizare se va lua la nivelul fiecarui inspectorat, în functie de specificul fiecarui judet. Deja, in fata acestor intentii, sindicatele din invatamantul preuniversitar s-au declarat nemultumite de aceasta ordonanta, sustinand ca ministerul nu are cifre exacte si ca în aceste conditii nu se poate vorbi despre masurile necesare aplicarii acestui act normativ. In acelasi timp, la nivel declarativ, sindicalistii ameninta deja cu proteste dure.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

grig  | #116511
Aftanase,diaconu…penibili si penabili.Dupa ce vor vi scosi din ISJ iasi,vor trebui sa justifice multe-probabil Romaniuc le stie toate bubele.Si bubele celor declarati trup si suflet la pdl sunt tot bube.Nota bene,ce judecata au cei care au fost in ISJ Iasi de se fac ca nu inteleg ca vor pleca cu totii,azi-maine.Iar capo di tutti capi este Hirtan.Apropo Hartan,lista cu salariile din inspectorat seaman cu hirtia privind salariile a unui PF din fundul curtii-poate te uiti pe ,de exemplu,site-ul ISJ Vaslui,parca intelege lumea ceva de acolo.
polaris  | #116564
Nu-i mai pupa in c_r pe astia care i-ai nominalizat, habar nu ai ce inseamna sa stai toata ziua cu capu' intre hartii si sa rezolvi toate aberatiile venite pe linie de Minister de la BOUL de funeriu, iar madam Hirtan nu e decat un simplu executant al ordinelor mafiei portocalii.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3470 (s) | 22 queries | Mysql time :0.234182 (s)

loading...