News Flash:

Distributie de marca la Memorialul Sandu Ville Gorun

7 Februarie 2006
736 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dinamo Bucuresti, Universitatea Cluj si Remin Baia Mare au confirmat ieri prezenta la Memorialul Sandu Ville Gorun •Competitia se va disputa la Stadionul Tineretului in perioada 3-5 martie •Pana atunci insa, pe 20 februarie, rugbistii ieseni vor efectua un stagiu de pregatire centralizata la Targu Neamt

Conducatorii echipei de rugby Poli Agro Iasi au primit ieri confirmarile oficiale pentru formatiile care vor lua startul in Memorialul Sandu Ville Gorun. Astfel, Dinamo Bucuresti, Universitatea Cluj si Remin Baia Mare au confirmat deja prezenta la competita care va fi gazduita de Stadionul Tineretului in perioada 3-5 martie. In fapt, jocurile ar fi trebuit sa se dispute pe terenul din Agronomie, dar din cauza ca aici nu este nici un vestiar functional, cel putin deocamdata, competitia a fost mutata pe arena Tineretului. "Acesta este cel mai puternic turneu amical al perioadei de pauza competitionala. Inca de la consfatuirile din capitala am fost intrebat daca mai organizam si in acest an Memorialul. In plus, vom avea ocazia sa disputam si noi cateva jocuri tari de verificare, in compania unor adversari puternici", a declarat antrenorul Constantin Verives. Pana atunci insa, rugbistii ieseni vor efectua un cantonament la Targu Neamt, incepand cu data de 20 februarie. Tehnicianul gruparii din Agronomie va lua la munte un lot format din 29 jucatori, inclusiv Varzaru si Bisog, care au revenit la antrenamente. Stagiul montan va dura opt zile, timp in care Verives va pune accentul pe pregatirea tehnico-tactica, la capitolul fizic lucrandu-se in Iasi. "Am avut cele mai bune conditii de pregatire in Iasi. Am alergat la Ciric si la Breazu, alternand antrenamentele de afara cu cele in sala de forta, din Agronomie", a mai spus Constantin Verives. Primul meci oficial in anul 2006 este programat pe data de 25 martie, cand la Iasi va veni formatia Bucovina Suceava, una dintre adversarele directe ale iesenilor in lupta pentru evitarea retrogradarii. Reamintim ca dupa prima parte a campionatului, dar si dupa doua meciuri din retur, Poli Agro Iasi ocupa pozitia a noua in clasamentul Diviziei Nationale de rugby, loc retrogradabil la finalul acestui sezon. Totusi, pentru a evita retrogradarea, rugbistii ieseni nu au nevoie decat de doua victorii, in jocurile de pe teren propriu cu Bucovina Suceava si Rulmentul Barlad.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018141 (s)

loading...