News Flash:

Doar doua treimi dintre agentii economici si-au depus raportarile semestriale

4 August 2000
1047 Vizualizari | 0 Comentarii
Raportul Directiei Generale de Finante si Control Financiar de Stat releva faptul ca doar 65% dintre agentii economici care au obligatia de a depune semestrial raportarile au adus formularele completate. Incepand cu prima zi a lunii august, ei vor fi nevoiti, ca pe langa formulare, sa achite si o amenda care poate varia intre 1 si 25 de milioane de lei. Situatia de anul acesta nu este foarte diferita de cea intalnita in anii anteriori, cand procentul era asemanator cu cel din 2000. Angajatii din Iasi ai Ministerului Finantelor sunt de parere ca procentul scazut al celor care au depus bilanturile si raportarile pentru activitatea desfasurata in prima jumatate a anului 2000 se datoreaza lipsei de interes pe care o manifesta agentii economici ieseni fata de legislatia in vigoare si reamintesc acestora ca firmele, oriunde in lume, nu au numai drepturi, ci si obligatii. De mentionat este faptul ca, in fiecare an, Directia de Finante devine neincapatoare in ultimele zile ale lunilor iulie si decembrie, cand se face depunerea formularelor. Aceasta situatie se inregistreaza deoarece foarte multe firme iesene prefera sa lase pentru ultima zi aceasta actiune. Angajatii Directiei de Finante Iasi ne-au declarat ca si cei care nu au reusit sa-si depuna la timp bilanturile contabile si raportarile le ingreuneaza munca, intrucat formularele contin date eronate, datorate in speta grabei cu care sunt completate. (A.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016271 (s)

loading...