News Flash:

Dobre se bucura ca s-a rupt acordul cu PNL

25 Aprilie 2001
747 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Liberalii sunt cei care au jefuit tara", a spus Dobre

De cateva zile, liberalii au rupt protocolul semnat cu Partidul Democratiei Sociale din Romania. Liberalii au reprosat Puterii ca nu a respectat nici una din conventiile protocolului, fie ca a fost vorba de demersurile comune in vederea modificarii Constitutiei, fie ca marul discordiei l-a constituit politica financiara a Cabinetului Nastase. Relatiile dintre PNL si PDSR s-au rupt dupa ce liberalii (alaturi de democrati) n-au vrut sa voteze proiectul de buget pe anul 2001.
Deputatul liberal de Iasi, Adrian Mogos, a afirmat ca partidul din care face parte nu mai asteapta nimic de la pedeseristi, eventual doar pumni in figura si lovituri sub centura.
La randul sau, deputatul pedeserist de Iasi, Traian Dobre, a remarcat ca este mai bine ca partidul din care face parte nu mai are nimic in comun cu liberalii.
"Ruperea relatiilor dintre Partidul National Liberal si Partidul Democratiei Sociale din Romania nu m-a dezamagit. Dimpotriva, m-a bucurat. Pentru a avea de partea sa majoritatea parlamentara, PDSR a incheiat un acord cu PNL, dar intelegerea era strict punctuala, nu solicita mai mult din partea celor doua partide. Dar, liberalii sunt aceia care au condus Romania intre 1996-2000, ei au jefuit-o si au distrus-o, asa ca nu era nici o placere sa stai alaturi de acest partid. De aici si bucuria mea ca s-a terminat cu acest acord", a spus Traian Dobre.
In opinia parlamentarului iesean, Partidul Democratiei Sociale din Romania nu este in pericol de a ramane fara suport parlamentar. De vreme ce - a spus Dobre - in alte formatiuni politice, precum Partidul Romania Mare, UDMR, si chiar in Partidul Democrat exista oameni de buna-credinta, care si-au manifestat sprijinul pentru politica Guvernului Adrian Nastase, PDSR isi va putea aplica, in perspectiva, si propriul program electoral.
(C.O.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1902 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017200 (s)

loading...