News Flash:

Doctorul Plesa a scapat de acuzatiile politistilor

14 Ianuarie 2003
704 Vizualizari | 0 Comentarii
•Procurorii ieseni au hotarat neinceperea urmaririi penale impotriva chirurgului iesean de la Spitalul "Sf. Spiridon" •Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi a sustinut ca organizarea flagrantului nu s-a efectuat in conditiile prevazute de Codul de Procedura Penala •Procurorii nu au vrut sa comenteze posibilitatea sanctionarii politistilor care au anchetat cazul

Prof. dr. Costel Plesa, fostul sef al Clinicii I Chirurgie de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iasi, anchetat penal pentru infractiunea de primire de foloase necuvenite a scapat de acuzatii. Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi au dispus recent neinceperea urmaririi penale (NUP) impotriva doctorului, deoarece nu a fost intocmit un referat de incepere a urmaririi din partea politistilor care s-au ocupat de acest caz.

Viciu de procedura

Procurorii ieseni au considerat ca o parte dintre actele de procedura prezentate de politisti erau viciate. Un exemplu il constituie inregistrarea audio care s-a facut la convorbirea dintre partea vatamata si medicul Plesa, rezultatul fiind ca aceasta nu fusese autorizata de procuror. "Orice inregistrare a unei convorbiri se face doar cu autorizarea procurorului. In rest, aceasta poate fi luata ca o proba extrajudiciara", a declarat Carmen Galca, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Curtea de Apel. Mai mult, procurorii ieseni care s-au ocupat de instrumentarea dosarului au considerat ca flagrantul nu a fost organizat in conditiile prevazute de Codul de Procedura Penala. In argumentatia procurorilor, printre motivele care au stat la baza neinceperii urmaririi penale impotriva doctorului a fost si una dintre declaratiile denuntatorului: "am oferit banii medicului Plesa la initiativa organelor de politie". Desi partea vatamata a sustinut ca in aprilie anul trecut ar mai fi oferit chirurgului iesean niste bani, respectiv suma de 5 milioane lei, acest lucru nu a putut fi probat de anchetatori. Astfel, procurorii considera ca organizarea flagrantului a avut un punct extrem de delicat si ca victima a avut o atitudine oscilanta, schimbandu-si de fiecare data declaratiile. Procurorii nu exclud posibilitatea unei insuficiente pregatiri a politistilor care s-au ocupat de acest caz, dar s-au ferit sa precizeze daca acestia pot fi trasi la raspundere pentru abuz in serviciu.

Flagrant stupid

Dosarul penal al doctorului iesean Costel Plesa, acuzat de primire de foloase necuvenite, a fost in aria de competenta a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi. Reamintim ca politistii ieseni au propus trimiterea in judecata a doctorului Plesa, cazul fiind inaintat ulterior Parchetului de pe langa Curtea de Apel. Pe data de 6 septembrie 2002, reputatul chirurg iesean a fost protagonistul unui flagrant de primire de foloase necuvenite. Anchetatorii au stabilit ca doctorul a primit suma de 2 milioane lei, marcati cu substanta fluorescenta, pentru a oferi unei bolnave pe care o tratase anterior, date cu privire la tratamentul pe care-l va urma in viitor. La realizarea flagrantului nu au participat insa procurorii, pe motiv ca infractiunea de primire de foloase necuvenite este doar de competenta Politiei.
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1484 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025929 (s)

loading...