News Flash:

Doctorul veterinar Sora a oprit ilegal inca un transport in vama

6 Iulie 1999
601 Vizualizari | 0 Comentarii
•El a dat, din nou, de lucru celor de la Directia Sanitara Veterinara Iasi, care i-au sesizat comportamentul neprofesional

Medicul veterinar Alexandru Sora, din cadrul Inspectoratului de Politie Sanitara Veterinara de Frontiera - punctul de control Sculeni - continua sa abuzeze de functia sa. Ziarul nostru a prezentat in numeroase rinduri abuzurile savirsite de acesta. De aceasta data, doctorului veterinar Sora nu i-a "mirosit" bine un transport de inghetata, in baza importului efectuat de firma Ruxan SRL Iasi. Astfel, depasindu-si atributiile de serviciu, Sora a oprit masina cu inghetata in vama. El a invocat faptul ca unitatea de productie (SC Incomlac SA Balti, R. Moldova), mentionata in avizul prezentat conform legii de importator nu se afla pe lista de agreere pentru unitatile de productie a inghetatei, emisa de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei. Ori, treaba lui Sora nu rezida in verificarea avizelor de import acordate, conform Ordinului MAA nr. 70/1998, de Directia Sanitara Veterinara Iasi si nici a unitatilor de produtie de peste Prut, ci sa verifice daca marfurile alimentare de origine animala intrate in tara sint insotite de documente legale: aviz de import, certificat de calitate, declaratia de conformitate etc. In afara de aceasta, prin masura luata - abuziva, de altfel - Sora a dovedit ca nu cunoaste prea bine nici limba romana. El a comentat avizul de import spunind ca acesta nu este un act valabil, intrucit firma producatoare este trecuta pe lista de agreere la capitolul "produse lactate" si nu la "inghetata". Dupa cum ne-a explicat si importatorul, Alexandru David (patronul firmei Roxan SRL), in respectiva lista exista intr-adevar, o societate din Republica Moldova, care figureaza cu "inghetata", dar aceasta este singura trecuta la capitolul respectiv, pentru simplul motiv ca aceasta fabrica numai inghetata si, in acest caz, termenul "produse lactate" ar fi avut un sens mult prea larg. Pe de alta parte, producatorul inghetatei importate de firma ieseana fabrica o gama mult mai larga de produse lactate, deci a fost inscris la pozitia corespunzatoare. Mergind mai departe, ii putem explica domnului Sora ca Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste inghetata ca fiind un "preparat alimentar racoritor obtinut prin inghetarea unor creme de lapte, fructe, oua etc". Evident, nu mai trebuie facuta precizarea ca, intrucit laptele este principalul ingredient al inghetatei, aceasta se inscrie in categoria produselor lactate. Si, daca e sa oferim o explicatie completa, putem spune ca, in cazul in care avizul ar fi avut o neregula, el ar fi fost respins de catre cei din Agentia Nationala Sanitara Veterinara inca de la data la care a fost emis de DSV Iasi si notificat prin fax acestui for tutelar, adica din 18.06.1999. Cum acest lucru nu s-a intimplat, nu se poate pune in discutie legalitatea actului cu pricina.
Facem precizarea ca, in cazul de fata, Sora a dat, daca se poate spune astfel, de doua ori cu bita-n balta, intrucit produsul oprit la granita este perisabil si, dupa cum arata beneficiarul transportului, in cererea depusa la DSV, pentru clarificarea situatiei si admiterea importului (facsimilul alaturat), fiecare ora trecuta duce la deteriorarea acestuia, cu pierderi insemnate pentru firma. Transportul a fost oprit in noaptea de 4/5 iulie a.c., la ora 22:00 si ieri, la ora 14:30, patronul firmei importatoare obtinuse, in fine, cele necesare pentru admiterea importului si se grabea spre vama, pentru a mai salva cite ceva din cele doua tone de marfa care numai bine nu au stat, in dogoarea infernala a zilei de ieri, chiar daca masina cu pricina este echipata cu o instalatie frigorifica. "Intreprinderea de la care luam noi inghetata a fost agreata pentru produse lactate, incluzindu-se aici si inghetata. O alta intreprindere, care producea numai inghetata, a cerut si ea sa fie atestata de Romania pentru export. Aceasta a aparut in liste pe inghetata, pentru ca numai atit produce. Domnul doctor a interpretat ca ar trebui sa specifice inghetata si in cazul intreprinderii de la care importam noi. Cei de la Ministerul Agriculturii au ris insa si s-au intrebat: xDar, ce, era sa scrie in lista ca se agreaza produse lactate plus inghetata?x", ne-a explicat Alexandru David. Asadar, ce-i de facut cu dr. Sora, domnilor de la Bucuresti? Rabdatori, continuam sa asteptam fie un raspuns oficial din partea forurilor sesizate, fie masuri de remediere a situatiei explozive de la vama Sculeni.
Sorin CHIRIAC
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1968 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018938 (s)