News Flash:

Doi copii au ars de vii

5 Decembrie 2007
882 Vizualizari | 0 Comentarii
• Un tragic eveniment a facut ca ieri, doi frati de trei, respectiv cinci ani, lasati nesupravegheati, sa moara carbonizati • Pompierii din localitatea Harlau au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce a avut loc in satul Maxut, comuna Deleni


Un tragic eveniment a facut ca ieri, doi frati de trei, respectiv cinci ani, sa moara. Ieri dimineata, la ora 9.30, pompierii din localitatea Harlau au fost anuntati de un incendiu ce a avut loc la o casa din satul Maxut, comuna Deleni. Ajunsi la fata locului, oamenii legii au gasit doi baieti, fratii Marius-Daniel si Andrei Pitariu, de 3, respectiv 5 ani, carbonizati. Pompierii sunt de parere ca cei doi copii au fost lasati singuri acasa, nesupravegheati. Cel mai probabil, unul dintre copii a deschis portita de la soba si a cazut jaratic pe covor. Cei doi copii s-au speriat si, fiind prea mici, nu au reusit sa stinga focul. In scurt timp, acesta s-a propagat, provocand un puternic incendiu care a dus la moartea celor doi copii.

"Cand am ajuns la fata locului, copiii erau carbonizati. Noi am ajuns foarte repede la locul cu pricina. Din momentul in care am fost anuntati, a durat cinci minute pana am ajuns. Am fost doi pompieri si am reusit sa stingem focul in aproximativ o ora", a declarat unul dintre pompierii care au fost in misiune la acest incendiu. In timp ce oamenii legii incercau sa stinga focul, a ajuns acasa si mama copiilor, Marinela Pitariu, care nu a putut scoate nici un cuvant de durere. Au ars cateva haine care erau in camera din care a izbucnit incendiul, mobilier vechi si aproximativ 20 metri de azbociment. La fata locului au fost si ofiterii criminalisti de la Politia Harlau, care au constatat decesul celor doi baieti. In continuare, cercetarile continua pentru a fi stabilite cu exactitate imprejurarile care au dus la producerea incendiului, concomitent cu moartea celor doi copii. De asemenea, oamenii legii vor cerceta pentru a stabili daca parintii copiilor se fac vinovati de acest eveniment tragic, avand in vedere ca cei doi micuti au fost lasati nesupravegheati.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1513 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018625 (s)

loading...