News Flash:

Dosarul Mita la Prefect: Prisacaru isi amana la nesfarsit sentinta

23 Septembrie 2010
1338 Vizualizari | 2 Comentarii
Radu Prisacaru
• Radu Prisacaru, prefectul plimbat cu catusele prin institutia pe care a condus-o, le-a cerut judecatorilor verificarea si expertizarea echipamentelor folosite de Directia Nationala Anticoruptie Iasi, pentru efectuarea inregistrarilor si interceptarilor • S-a cerut pana si verificarea casetelor audio, care nu ar fi originale • Prisacaru sustine ca anchetatorii au facut colaje cu discutii inregistrate ambiental • S-a cerut expertizarea reportofonului cu care denuntatorul a facut o inregistrare in sediul Prefecturii Iasi

Cine s-ar fi asteptat la aceasta miscare: Radu Prisacaru, prefectul suspendat al judetului Iasi, le-a cerut judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi, prin avocatii sai, efectuarea unei expertize, in ceea ce priveste convorbirile telefonice si ambientale facute la ordinul procurorilor de la Directia Nationala Anticoruptie Iasi (DNA). Avocatul Gheorghe Mateut si avocata Sandra Gradinaru sustin ca anumite convorbiri, transcrise de lucratorii de la DNA, nu redau in tocmai realitatea, fiind multe stersaturi, adaugiri sau spatii in care au fost puse puncte de suspensie, fara a se stabili clar daca pasajele respective sunt inteligibile sau nu. De asemenea, avocatii sustin ca este posibil sa fi fost facute si anume colaje din discutii, care sa profite doar inculpatilor. La termenul de ieri, avocatul Gheorghe Mateut, renumit prin faptul ca intra in majoritatea cazurilor cu VIP-uri, a fost substituit de avocata Sandra Gradinaru. "In vederea aflarii adevarului, in scopul asigurarii respectarii principiilor contradictorialitatii si a libertatii probei, in conformitate cu prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, solicitam administrarea probei constand in expertiza tehnica a inregistrarilor efectuate in prezenta cauza", a precizat avocata Sandra Gradinaru.

Expertiza la reportofon!

Este singurul dosar de la Iasi, din ultimii ani, in care avocatii fac o asemenea solicitare, contestand munca lucratorilor de la DNA. "Apreciem ca se impune expertizarea criminologica a casetelor audio pe care sunt inregistrate interceptarile telefonice, expertii urmand sa stabileasca in ce masura elementele de contrafacere - copiere si montaj - implica alterarea probelor si daca benzile magnetice ale casetelor audio sunt autentice si originale si daca, in lipsa inregistrarii audio autentice, se poate realiza o identificare a persoanei dupa voce si vorbit", a completat avocata Gradinaru. Mai mult, s-a cerut si analiza tehnica a reportofonului folosit de denuntator. Acest reportofon, care se afla la DNA Iasi, a fost folosit pentru efectuarea inregistrarii convorbirilor ambientale din data de 17 august 2006, pe holul Prefecturii Iasi. De asemenea, s-a cerut imbunatatirea calitatii inregistrarilor audio si identificarea unor discutii care se desfasurau in paralel, pe holul Prefecturii Iasi, in data mentionata, atunci cand s-ar fi cerut cele trei hectare de teren, de catre fostul prefect Radu Priscacaru. Avand in vedere ineditul acestei cereri, prin care se cere chiar verificarea echipamentului folosit de DNA Iasi pentru interceptari si inregistrari audio si video, instanta de judecata inca nu a luat o decizie cu privire la aceste probe solicitate. Ca si cum toate aceste probe invocate ieri nu ar fi de ajuns, s-a mai invocat o exceptie de neconstitutionalitate si s-a cerut suspendarea dosarului si trimiterea la Curtea Constitutionala. Asta in contextul in care dosarul abia a revenit de la Bucuresti.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

alin  | #124483
Tare jenanta mai este aceasta avocata, Sandra Automobile. Altceva decat sa traga de timp mai stie sa faca? Da...ar mai stii sa ne spune unii procurori...dar despre asta in numarul viitor.
VLAD  | #124488
CE OS GRAS! aUTOMOBILE L-A SUBSTITUIT PE MATEUT. UAU,SA LUAM AMINTE CU TOTII DE ACUM INCOLO LA SUPER(IN)COMPETENTA DOMNISOAREI AUTOMOBILE!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1787 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029020 (s)

loading...