News Flash:

Doua blocuri din Nicolina sunt terorizate de o gasca de cartier

21 Martie 2005
633 Vizualizari | 0 Comentarii
•Blocurile de pe strada Carpati nr. 4 si nr. 6 sunt barlogul unei gasti de tineri violenti •Un numar de 52 de familii sunt terorizate seara de seara de mai multi baieti de cartier •Pentru a opri accesul in cladire, locatarii au montat usi din fier cu vizeta

Dupa ce timp de o saptamana cotidianul ZIUA de Iasi a publicat ample articole despre baietii de cartier din municipiul Iasi, telefoanele la numarul redactiei continua sa sune pentru a anunta noi probleme ale cetatenilor cu aceste grupuri cu potential infractional ridicat. Pe strada Carpati nr. 4 si nr. 6 din cartierul Nicolina se afla doua scari de bloc, ale caror locatari sunt terorizati seara de seara de un grup de tineri. Locatarii acestor doua scari de bloc au inceput sa aiba probleme cu tinerii galagiosi si violenti incepand cu vara anului trecut. Tinerii au inceput sa se adune in fata celor doua blocuri, loc unde consumau alcool si deranjau persoanele care doreau sa intre in scara blocului sau care treceau pe trotuar. Dupa ce a venit anotimpul friguros, tinerii au intrat in scara blocului, continuandu-si obiceiurile viciate. "In fiecare seara se aduna cel putin zece tineri care consuma bauturi alcoolice si care fac o galagie de nedescris pana inspre orele diminetii", a declarat consternata o locatara. Proprietarii de la scara A a blocului au incercat sa vorbeasca cu tinerii, moment in care acestia au devenit violenti cu persoanele care doreau liniste in scara blocului unde locuiesc. Manifestarile violente ale tinerilor au continuat, acestia distrugand geamurile de la intrarea in scara. "De trei ori au spart geamurile de la intrare. Acesti huligani consuma bauturi alcoolice in exces, dupa care distrug tot ce prind in cale", a declarat un locatar de la scara A.

Cosmarul

In cele din urma, locatarii blocului de pe strada Carpati au hotarat ca singura posibilitate de a scapa de scandalagii este sa monteze o usa metalica la intrarea in scara. "Am pus la intrare o usa metalica cu vizeta, ca la puscarie. Cand iesim sa ducem gunoiul sau sa plimbam cainii ne uitam prin aceasta vizeta pentru a vedea daca putem iesi din scara blocului, este scandalos ce se intampla aici", a spus infuriata o locatara. Reporterii ZIUA de Iasi au incercat sa stea de vorba cu mai multi locatari din acest bloc, insa foarte multi cetateni nu au deschis usa, fiind speriati de moarte de baietii de cartier care ar putea sa intre peste ei in casa. Baietii de cartier care se aduna la scara blocului se pare ca sunt chemati de doi tineri care locuiesc in bloc. Unul dintre tineri se numeste Vasile Vasilache, fiul unui fost politist. Desi patrula de politie a fost sesizata de nenumarate ori de locatarii de la cele doua scari de bloc, smecherii continua sa apara seara de seara. "Am chemat Politia intr-o seara si i-a imprastiat pe acesti salbatici. A doua zi am fost amenintata cu moartea de catre unul dintre ei, deoarece Politia a venit si i-a fugarit de pe scara blocului", se plange o persoana care locuieste in bloc. In fiecare dimineata cand merg la serviciu, locatarii gasesc in scara blocului sticle de bauturi alcoolice, prezervative folosite si diverse gunoaie pe care le produc tinerii care se adapostesc acolo. "Nu stim ce sa mai facem cu ei. Ne tulbura noptile, ne ameninta cu bataia si ne fac mizerie in scara de bloc unde locuim. Nu ne simtim in siguranta in propria locuinta", a declarat un locatar.
Cezar ELISEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1671 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016799 (s)

loading...