News Flash:

Doua generatii de absolventi la UPA din Iasi

17 Iunie 2008
1083 Vizualizari | 0 Comentarii
Doru Tompea
• Ieri, Sala Mare a Casei de Cultura a Studentilor a gazduit cursul festiv al doua generatii de absolventi de la Universitatea Petre Andrei din Iasi • Astfel, ultima promotie a vechiului sistem de invatamant cu patru ani, impreuna cu prima promotie de absolventi pe sistem Bologna de la trei facultati au sarbatorit intr-un cadru festiv anii petrecuti in facultate


Ieri, Sala Mare a Casei de Cultura a Studentilor a gazduit cursul festiv al celor doua generatii de absolventi de la Universitatea Petre Andrei din Iasi. Astfel, ultima promotie a vechiului sistem de invatamant cu patru ani, impreuna cu prima promotie de absolventi pe sistem Bologna de la Facultatile de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Asistenta Sociala si Sociologie si Stiinte Politice si Administrative au sarbatorit intr-un cadru festiv anii petrecuti in facultate.

"La un loc sunt cam 700 de absolventi care sper ca, prin competenta pe care o vor dovedi pe piata muncii, sa ne faca cinste si sa ne mandrim cu ei. Absolventii nostri din ultimii ani au dovedit foarte multe abilitati, competente si cunostinte. Moldova inca are nevoie de multe promotii de psihologi, de educatori, de asistenti sociali, de politologi. Toate acestea se constituie in niste argumente solide care ne fac pe noi, cei din conducerea universitatii, sa avem grija de absolventii nostri. Vom continua de asemenea sa organizam parteneriate, sa vedem ce se intampla dupa ce termina ca sa ne corectam eventualele defectiuni", a declarat Doru Tompea, rectorul Universitatii Petre Andrei din Iasi. Conducerea UPA din Iasi are o serie de parteneriate cu numeroase administratii locale de pe intreg teritoriul Moldovei de pe urma carora o serie de absolventi ai universitatii au fost deja absorbiti de piata muncii. "Aceste institutii au deja integrati absolventi ai universitatii noastre in toate domeniile. Absolventi ai UPA din Iasi sunt plecati si in foarte multe tari de pe glob, de la Statele Unite ale Americii pana la Noua Zeelanda, unde lucreaza in ceea ce s-au specializat, nu la cules de capsuni. De asemenea, o serie dintre acestia se intorc la noi si urmeaza programe de master sau de doctorat", a adaugat Tompea.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2610 (s) | 22 queries | Mysql time :0.127404 (s)

loading...