News Flash:

Doua saptamani de pauza pentru Poli EuroBit

5 Decembrie 2000
566 Vizualizari | 0 Comentarii
•Iesenii reiau pregatirile pe 18 decembrie

Victoria din ultima etapa a iesenilor in fata formatiei "U" Carbochim Cluj, scor 106 - 96, a schimbat starea de spirit din jurul echipei, acum, la intrarea in vacanta. O stare care, in urma rezultatelor destul de slabe din tur, era cam tensionata, ceea ce a dus si la un posibil divort dintre Poli si jucatorul Cristi Murgoci. Daca in celelalte partide gruparea antrenata de Petre Magurean si Radu Boisteanu nu a avut decat atac, in meciul de sambata disputat la Focsani, iesenii au reusit o prestatie de exceptie si in faza de aparare, Moscalu si compania izbutind numeroase recuperari. Astfel, rezultatul final nu mira pe nimeni, victoria in fata mult mai titratilor clujeni cu zece puncte diferenta venind sa incununeze o prestatie pe care am dori-o repetata de cat mai multe ori de baietii nostri. Chiar si cu aceste puncte in cont, Poli EuroBit are o misiune extrem de dificila in continuare, calificarea in primele opt fiind un obiectiv indraznet, daca ne gandim la situatia destul de grea prin care trece echipa. Optimismul este, insa, la el acasa, antrenorul Boisteanu precizand la sfarsitul partidei ca "situatia noastra din clasament la ora actuala se datoreaza programului nefavorabil din tur. Sunt convins ca in partea a doua a campionatului vom obtine cinci victorii lejer si, mai mult decat atat, cred ca Clujul poate castiga foarte usor la contracandidatele noastre, din cate a aratat in meciul cu noi".
Echipa lui Magurean a intrat intr-o minivacanta dupa intalnirea de la Focsani, reunirea lotului fiind programata pentru data de 18 decembrie, cand se va merge intr-un cantonament de zece zile in muntii Vrancei. Jucatorii isi vor petrece sarbatorile de iarna in familie, pentru ca, incepand din 4 ianuarie, sa fie reluate antrenamentele in Sala Polivalenta, pe noua suprafata de joc. Iesenii ocupa la finele turului locul 10 cu 14 puncte, fiind la doar un singur punct de ultima pozitie care confera intrarea in play-off.
Rezultatele inregistrate in etapa a XI-a: Vega Soced Ploiesti - Romradiatoare Brasov: 112 - 60, Herlitz Mobex Tg. Mures - Dinamo Bucuresti: 65 - 92, Cimentul Fieni - CSU Sibiu: 71 - 92, Poli EuroBit Iasi - "U" Carbochim Cluj: 106 - 96, Rapid Bucuresti - West Petrom Arad: 93 - 112, Elba Timisoara - CSU ISA Pitesti: 66 - 63.
Etapa viitoare, a XII-a (20 ianuarie 2001), programeaza partidele: CSU Romradiatoare Brasov - CSU ISA Pitesti, Elba Timisoara - West Petrom Arad, Rapid Bucuresti - CSU Sibiu, Cimentul Fieni - "U" Carbochim Cluj, Poli EuroBit Iasi - Dinamo Bucuresti, Herlitz Mobex Tg. Mures - Soced Vega Ploiesti.

Narcis POHOATA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1900 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018960 (s)

loading...